Ziua 263 de război: Se dau lupte de coșmar în Donețk. Consiliu de Securitate la Kremlin, începe G20 la Bali, fără Putin

Ziua 263 de război: Se dau lupte de coșmar în Donețk. Consiliu de Securitate la Kremlin, începe G20 la Bali, fără Putin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe zi ce trece, ucrainenii și jurnaliștii veniți din întreaga lume în țara vecină ca să relateze despre invazia militară descoperă noi pagube lăsate în urmă de rușii care s-au retras din Herson. Orașul nu are electricitate, dar nici apă curentă. Alimentele trebuie aduse din alte părți. Și e mult de lucru la eliminarea minelor îngropate în sol și care riscă să curme încă multe vieți.

Dar în timp ce o lume întreagă se miră de acest dezastru și urmărește cu sufletul la gură fiecare nouă descoperire din Herson, războiul e departe de final. Se dau lupte de coșmar în Donetsk, unde frontul e un adevărat iad, a precizat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de The Guardian.

Începe G20 la Bali, unde Rusia este reprezentată de Serghei Lavrov, în timp ce Putin se pregătește de un Consiliu de Securitate, la Kremlin.

Ce s-a întâmplat în ziua 262 de război: Rușii anunță o nouă retragere, după cea din Herson. Mesaj ferm al SUA despre negocierile de pace

Situația din Herson

  • Președintele Volodimir Zelensky a declarat că în Hersonul recâștigat după 8 luni, rușii n-au distrus doar infrastructura energetică, ci și pe cea de alimentare cu apă. Iar dacă aceste două sisteme nu sunt operaționale, nu poate fi pusă în funcțiune nici încălzirea, cu toate că iarna de apropie deja.
  • Primarul din Herson, Roman Holovnia, a declarat pentru Reuters că probleme sunt chiar mult mai mari, din cauză că în zonă oamenii nu mai au nici măcar suficientă pâine pentru a trece ziua și nici medicamentele de care au nevoie.
  • În ciuda pericolelor și greutăților, ucrainenii sărbătoresc, în continuare, recâștigarea teritoriilor din Herson. Un material video postat de Nexta pe Twitter arată cum soldații ucraineni arborează steaguri în zone din care rușii s-au retras.
  • Armata ucraineană a filmat câteva momente de la intrarea în Herson, când civilii au alergat să-i îmbrățișeze pe soldați.

ADVERTISING
  • Guvernatorul Yaroslav Yanushevych a anunțat că intrarea și ieșirea din Herson sunt limitate și atent monitorizate. Se lucrează la eliminarea minelor îngropate de ruși în sol, după care se va reface rețeaua electrică.
  • Armata ucraineană a filmat, cu ajutorul unor drone, câmpurile din jurul aeroportului Ciornobaivka, pe care rușii au încercat de mai multe ori să îl ia cu asalt, încă din primele săptămâni ale invaziei. Au fost respinși de fiecare dată. În imaginile surprinse acum, după retragerea rușilor, se văd tancurile pârjolite și abandonate pe câmp,
  • Potrivit celui mai recent bilanț al Forțelor Armate Ucrainene, de la începutul invaziei, Rusia a pierdut peste 80.000 de soldați, dar și peste 2.800 de tancuri, 278 de avioane și 261 de elicoptere și sute de alte echipamente.

Ce se întâmplă pe front, în Donețk

  • 6 oameni au fost uciși, în cursul zilei de sâmbătă, a anunțat adjunctul șefului biroului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Timoșenko, citat de The Guardian. Două dintre morți s-au petrecut în regiunea Donețk, unde președintele Volodimir Zelensky susține că se dau lupte crâncene.
  • Luptele din regiunea Donețk nu au izbucnit peste noapte, ci durează de mai mult timp. Marți, pe 8 noiembrie, Zelensky spunea că zona a rămas epicentrul luptelor grele. Momentan, însă, nu există știri în timp real de pe fronturile din zonă.
ADVERTISING

Situația tensiunilor, la nivel internațional

  • După retragerea din Herson și după luni întregi în care n-a reușit să își mobilizeze armata, Rusia vrea să reintroducă instrucția militară în școli. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației de la Moscova, Sergey Kravstov, citat de The Guardian. Informațiile au fost publicate, în premieră, pe Twitter, de Ministerul Apărării din Regatul Unit. Britanicii anunțat că Rusia vrea neapărat să reintroducă în programă cel puțin 140 de ore de „educație miliară” pe an. Această disciplină e o reminiscență a educației din fosta URSS și a fost eliminată din școli în 1993.
  • Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ajuns în Bali, unde va participa la Summitul G20. Moscova a anunțat deja că Vladimir Putin e „prea ocupat” ca să participe, dar a cerut - înainte ca lucrările summit-ului să înceapă - ca statele membre să nu mai vorbească despre „amenințări imaginare” ale Kremlinului la adresa Ucrainei.
  • Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, spune că - în ciuda absenței lui Putin de la Bali - nu va ezita condamne deschis politica pe care o duce Kremlinul, potrivit BBC. Britanicii s-au pregătit pentru discuții la care Putin urma să participe fizic și la care - alături de alți lideri ai lumii - Sunak i-ar fi putut reproșa față în față șefului de la Kremlin atrocitățile comise de ruși în Ucraina
  • În timp ce interesele Rusiei la summitul G20 sunt reprezentate de Serghei Lavrov, Putin se pregătește de un Consiliu de Securitate, la Kremlin. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenția de presă TASS, potrivit news.ro. De asemenea, Putin ar urma țină și o şedinţă a comitetului de organizare „Victoria” (un organism consultativ al preşedintelui pe probleme de educație li politică militară) dar și o întâlnire cu Guvernul rus.
  • Evgheni Prigojin, liderul grupării paramilitare ruse Wagner, care luptă în Ucraina alături de armata rusă a avut o reacție revoltătoare cu privire la un material video în care apare un bărbat al cărui cap este strivit cu o bâtă. Potrivit mai multor surse online, bărbatul ar fi fost un dezertor din gruparea Wagner, ucis pentru fapta sa. „În această scenă, vedem că (acest om) nu şi-a găsit fericirea în Ucraina, ci că a întâlnit oameni neprietenoşi, dar corecţi. Este o lucrare magnifică, poate fi văzută dintr-o singură mişcare. Sper că niciun animal nu a fost rănit în timpul filmărilor”, a spus Prigojin. France Press - care a difuzat informații despre acest caz - susține că nu a putut confirma că execuția este reală, potrivit informațiilor transmise de News.ro.
  • Ideologul ultranaţionalist rus Alexander Dughin neagă că ar exista tensiuni în relația sa cu Vladimir Putin. „Dacă avem vreo nemulţumire, aceasta este faţă de membrii elitei din conducere care deja fug şi îl trădează unul după altul pe Comandantul Suprem (...) Occidentul (…) a început să răspândească o informaţie falsă conform căreia eu şi patrioţii ruşi ne-am îndepărtat de Putin de la predarea Hersonului şi am fi cerut demisia lui. Doliul ţinut pentru pierderea Hersonului este una dar relaţia noastră cu Comandantul suprem este alta. Suntem loiali lui Putin şi vom sprijini până la final operaţiunea militară (în Ucraina) şi Rusia”, a precizat Dughin, potrivit News.ro.
  • Statele Unite urmează să anunțe în următoarele săptămâni un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina. „Rămânem solidari în furnizarea de asistență de securitate. Știți că există un pachet de asistență pe care tocmai l-am anunțat, va exista un altul în următoarele săptămâni - după o perioadă de timp similară și aceeași sumă pe care am respectat-o în ultimele săptămâni și luni”, a spus consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, Jake Sullivan, conform BBC.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇