Viitura se apropie de România. Debitul Dunării va ajunge la dublu față de media perioadei. Ce măsuri se iau

Viitura se apropie de România. Debitul Dunării va ajunge la dublu față de media perioadei. Ce măsuri se iau

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va fi în creştere pe parcursul acestei săptămâni, până la valoarea de 7.900 mc/s, mult peste media multianuală a lunii septembrie stabilită de hidrologi la 3.800 mc/s, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 28 septembrie 2024.

Potrivit hidrologilor, debitele Dunării vor fi în creştere şi în aval de Porţile de Fier.

Debitul Dunării la intrarea în ţară a atins sâmbătă valoarea de 6.100 mc/s, în condiţiile în care cu 10 zile în urmă, în data de 13 septembrie, era de numai 2.200 mc/s, a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR).

ADVERTISING

De asemenea, în aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere pe sectorul Gruia - Galaţi şi în scădere pe sectorul Isaccea - Tulcea.

Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie, însă debitele maxime vor semnificativ mai mici la intrarea pe teritoriul românesc, având în vedere că debitele înregistrate sâmbătă la Budapesta, de 8.200 mc/s, au fost în scădere faţă de valorile maxime prognozate.

Echipele de intervenţie ale ANAR au umplut deja mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind deja aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie. De asemenea, în zilele imediat următoare, se vor monta mirele hidrometrice la ape mari, au transmis specialiştii ANAR.

‼️Pregătiri pentru intervenție pe DunăreFormațiile de la Apele Române pregătesc mii de saci cu nisip pe care îi vor transporta spre sectorul românesc al DunăriiColegii de la Apele Române Argeș-Vedea au pregătit deja 1000 de saci cu nisip și alte materiale de intervenție. 🚜🌱Încă de ieri, au fost inspectate la pas încă o dată, lucrările cu rol de apărare, respectiv sectoarele de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrare. Au fost verificate totodată punctele critice cunoscute. Dacă vor fi identificate altele noi, se va interveni în regim de urgență, unde este nevoie, pentru refacere stabilității digului. Vor fi inspectate de asemenea zonele deja determinate pentru montarea mirelor hidrometrice la ape mari și se va degaja vegetația pentru asigurarea secțiunilor optime de scurgere ale apelor, daca vor fi identificate astfel de situații. ℹ️Cele 7 Administrații Bazinale de Apă au început informarea tuturor deținătorilor de lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de la Dunăre asupra prognozei hidrologice emise de către INHGA, iar în cazul ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) va solicita verificarea punctelor critice la subtraversările conductelor prin diguri și stadiul de funcționare al stațiilor de pompare din administrarea acestora. ‼️În apropiere de orașul Bechet, Apele Române Jiu au detașat la Formația de lucru Dunăre-Nedeia utilaje necesare intervenției: buldoexcavator, excavator cu braț de 14 metri, tractor cu remorcă, tractor cu aparat de umplere saci, autoutilitare. Acestea completează materialele din stocul de apărare – saci, hidrobaraje, panouri de apărare, barca pregătită de intervenție, pompe, generatoare, geotextil, pari, etc.Odată creșterea nivelurilor Dunării, formațiile de intervenție de la Dunăre vor fi dublate cu agenți hidrotehnici pentru monitorizarea digurilor la Dunăre.‼️Debitul pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 19 – 20.09.2024 a fost în creștere având valoarea de 5100 mc/s, valoare care se situează peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de colegii noștri de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Debitul Dunării la Budapesta are astăzi o valoare de 7940 mc/s, şi se confirmă tendinţa de scădere a valorilor maxime prognozate, astfel astăzi se prognozează pentru Budapesta o valoare maximă de aproximativ 8300 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 400 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime de 8700 mc/s.‼️Se estimează faptul că viitura de pe Dunăre va intra în România în jurul datelor de 28-29 septembrie.

Publicată de Apele Române pe Vineri, 20 septembrie 2024

Situația pe râurile interioare

În ceea ce priveşte râurile interioare, prognoza pentru această săptămână arată că debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere.

ADVERTISING

Potrivit INHGA, debitele vor fi în scădere pe râurile din bazinele hidrografice Someş, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, pe cursurile Siretului, Prutului, pe cursul mijlociu şi inferior al Mureşului şi relativ staţionare pe celelalte râuri din ţară.

„Debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din sudul ţării unde vor fi relativ staţionare. Sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite, în a doua parte a intervalului de prognoză, pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte, cu probabilitate mai mare în vestul ţării, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ prognozate şi propagării", avertizează hidrologii.

ADVERTISING

Reprezentanţii Hidroelectrica au susţinut, recent, că amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier de pe fluviul Dunărea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii create ca urmare a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic al fluviului, susţin reprezentanţii Hidroelectrica.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇