Clanurile de interlopi au un mod de organizare foarte eficient și afaceri prin care rulează sau albesc sume importante, iar când ajung la un anumit nivel cumpără protecție și influență de la oamenii din zona politică. La rândul lor, aceștia primesc bani la pachet și cumpără apoi voturi sau influență în social-media, explică președintele sindicatului polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.
Uciderea interlopului Florin Mototolea, zis Emi Pian, de către un membru al unui clan rival a dat naștere în spațiul public la o mulțime de temeri și întrebări la care Cosmin Andreica, președintele sindicatului polițistilor Europol, a acceptat să răspundă, pentru cititorii Spotmedia.ro.
Iată câteva dintre cele mai importante declarații din interviul pe care ni l-a acordat:
- Reglările de conturi au loc când nu se așteaptă nimeni. Probabil că vom vedea peste 6 luni sau 1 an o posibilă răzbunare în cazul Duduianu.
- Clanurile au un mod de organizare foarte eficient, precum și afaceri de tip paravan prin care rulează sume importante sau albesc bani proveniți în special din traficul de carne vie sau contrabandă.
- Cel mai important rol îl au procurorii DIICOT, nu polițiștii. Cercetarea penală să nu se mai desfășoare atât de formal, procurorii să iasă din birouri și să ia pulsul realității.
- Modificările de legislație s-au făcut în ultimii ani în favoarea infractorilor. Instituțiile statului au fost vitregite de instrumentele pe care le aveau înainte.
- Suportul operativ din partea SRI a dispărut, DGPI a fost militarizat și și-a pierdut din eficiență și competență.
- Anumiți oameni sunt protejați, iar polițiștii, descurajați.
- Răzbunările se reflectă asupra oamenilor din prima linie, din stradă. N-am văzut încă niciun șef căruia să i se dea foc la mașină.
- Cazul Cristian Amariei - Cel mai bun exemplu despre dubla măsură și despre cum se protejează între ei șefii, pe principiul ”corb la corb nu-și scoate ochii”.
- Polițiștii ar trebui să fie apolitici, dar ministrul e om politic, iar șeful Poliției Române nu e numit prin concurs, mesajul fiind: ”Dacă eu te-am pus, faci ce spun eu!”.
- Un polițist din orice județ poate spune despre orice șef care e legătura lui cu un partid sau alte grupuri de interese sau influență.
- Diferiți ofițeri, în funcție de spatele pe care l-au avut, au ajuns să ocupe funcții de conducere dintre cele mai înalte la 25 de ani sau fără niciun fel de experiență în domeniu.
- Trebuie să recunoaștem problemele sistemice pe care le avem și pe urmă să identificăm soluții, obiective și transparente.
- Nimeni nu vrea să schimbe nimic pentru că toate acele schimbări, invariabil, indirect, îl vor afecta chiar pe cel care trebuie să ia decizia.
Bazându-vă pe experiența dvs, spuneți-ne: Să ne așteptăm cât de curând la o replică din partea familiei celui ucis la adresa familiei ucigașului, ca gest de răzbunare? E cazul să ne temem pentru siguranța noastră în București?
Este clar că atunci când vorbim despre aceste grupări infracționale, clanuri cum le spunem generic, vorbim întotdeauna despre o impredictibilitate. Poliția se bazează pe informațiile și pe datele operative pe care le culege, așa că are în vedere inclusiv acest scenariu, al unei posibile răzbunări, dar cred că ne vom da seama cu timpul dacă ea va fi realizată sub o formă sau alta.
Însă, un lucru este cert: Această răzbunare nu va veni mâine sau poimâine, pentru că, de obicei, din istoricul lor am constatat că aceste răzbunări sau reglări de conturi au loc în momente în care nu se așteaptă nimeni să se întâmple astfel de gesturi.
Deci probabil că vom vedea peste 6 luni sau 1 an o posibilă răzbunare, asta în cazul în care nu vor ajunge la un consens in staborul la care ei se raportează foarte mult.
Presa a tot scris despre clanurile care activează sau chiar controlează Capitala sau alte zone din țară. Cât de mare este amploarea acestui fenomen?
Este clar că avem clanuri, avem grupări infracționale care sunt foarte bine organizate. Acest subiect a fost și pe agenda CSAT pentru că, să nu uităm, aceste grupări infracționale au un mod de organizare foarte eficient, avansează destul de mult în ceea ce privește situația financiară de care dispun și, sub o formă sau alta, dacă ei sunt lăsați să se dezvolte, ajung să își acopere activitatea infracțională. Apar cu afaceri de tip paravan, care să le permită să ruleze sume importante sau albesc bani prin aceste afaceri.
Trebuie să ne uităm și la trend. În ultimii ani am văzut că aveam clanurile în țară, însă activitatea lor se derula exclusiv în afara țării, în UE. Practic, ei investeau în România, în diferite zone, toți banii obținuți din aceste activități ilicite.
Și deja am văzut, sub o formă sau alta, o emancipare a acestor grupări infracționale, care au început deja să investească în domeniul imobiliar, în alte domenii unde își plasează banii și își albesc veniturile obținute din zona infracțională. Și vedem instituții ale statului român care nu au pârghii pentru a pune întrebări și a-i lua la rost sau de a le cere să își justifice averile.
Care e mecanismul prin care se destructurează astfel de grupări? Cine face parte din el?
E important de precizat că Poliția ocupă doar un rol în tot acest mecanism. Cel mai important rol este al procurorilor DIICOT, care au în competență cercetarea unor astfel de grupări infracționale. Ei au principalul rol și cu toate acestea nu s-a vorbit despre procurorii DIICOT în aceste zile, am vorbit doar despre Poliție.
Poliția și polițiștii îndeplinesc acte de urmărire penală dintre cele delegate de către procurorii DIICOT. Ne-am dori să vedem o colaborare mult mai eficientă între procurorii DIICOT și Poliție, în așa fel încât cercetarea penală să nu se mai desfășoare atât de formal ca în momentul de față, ne-am dori ca procurorii DIICOT să iasă din birouri, să vină pe stradă, să ia pulsul realității și situației operative. Sunt ferm convins că doar în aceste condiții vom putea ajunge la o eficiență mult mai mare în combaterea acestor grupări infracționale.
Și, de asemenea, la îmbunătățirea cadrului juridic pe care îl avem la dispoziție, pentru că, să nu uităm, în ultimii ani, modificările la legile justiției, și nu numai, au fost, majoritatea, în favoarea infractorilor.
Iar instituțiile statului au fost, sub o formă sau alta, vitregite de anumite instrumente juridice pe care le aveau înainte. Aici vorbim inclusiv despre acele protocoale. S-au făcut și anumite abuzuri în cazul acelor ascultări, însă acele interceptări au fost foarte eficiente în multe situații în care activitatea acestor grupări infracționale a fost dovedită.
Spre exemplu, dacă ne gândim la infracțiunile comise în interiorul unei grupări, este foarte dificil de documentat această activitate infracțională. Este și cazul Pian – într-un imobil proprietate privată, în spatele unui zid de doi metri, se derulau jocuri ilegale de noroc, cu sume imense de bani. Care sunt mijloacele pe care le avem la dispoziție noi ca să pătrundem într-o astfel de locație?
Serviciile de informații ar putea face mai mult?
Serviciile de informații și-au încetat orice fel de competență sau intervenție în această zonă în momentul în care acele protocoale au fost denunțate și anulate. În acel moment, tot ce însemna interceptare sau, într-o formă sau alta, suportul operativ din partea SRI a dispărut.
De asemenea, ”Doi și-un sfert” (DGPI, fostă UM0215, n.red.) a fost militarizat și și-a pierdut foarte mult din eficiență și din competență.
Astăzi avem o instituție militarizată care nu iese în evidență prin nimic din ceea ce ar trebui să facă în realitate, nu mai este folosită pentru a documenta activitatea acestor grupări, și avem doar acele structuri de operațiuni speciale în care sunt încadrate un număr foarte mic de polițiști și care nici nu au echipamentele de ultimă generație la dispoziție, așa cum avea SRI pentru a putea să documenteze activitatea infracțională.
Care sunt principalele surse de venit ale acestor ”clanuri”, din ce își fac averile impresionante?
Depinde și de grupările respective, dar și de zonele unde acționează. De exemplu, sunt grupări care acționează pe zona de trafic de carne vie și aici vorbim în special de zonele cu un grad de sărăcie ridicat, unde le este foarte ușor să racoleze tinere, tineri cu dizabilități care să cerșească în afara țării și persoane care nu au niciun ajutor și nici nu au cui să ceară acest ajutor, pentru că în momentul în care ajung la mâna acestor clanuri sunt ținuți, practic, captivi și nu mai au decât foarte puține mijloace de a ieși din această captivitate.
De asemenea, vorbim despre contrabandă, mai ales în regiunile de graniță. Acolo contrabanda este una dintre principalele îndeletniciri pe care le au aceste grupări infracționale.
Și nu în ultimul rând putem vorbi și despre traficul ilegal de material lemnos și vânzarea lui – tăierile ilegale de păduri – altă sursă importantă de venit pentru ei, pentru că aceste grupări nu sunt doar din zona acestei minorități.
Și, din păcate, vorbim și despre o implicare tot mai mare a oamenilor politici în astfel de grupări.
Confirmați suspiciunile că există un anumit fel de complicitate între clanurile de interlopi, partidele politice și Poliție?
Există și este evidentă. În momentul în care aceste grupări ajung la un anumit nivel, ele vor să cumpere influență. Influența o cumpără de la oamenii din zona politică, pentru că aceștia, prin clientela lor politică, pe care o au plasată în instituțiile publice și în autoritățile statului, reușesc să controleze anumite segmente.
Evident este și că în Poliție avem în continuare o influență excesivă, anormală, a politicului în ceea ce privește numirea pe funcțiile de conducere, și avem nenumărate exemple. Și atunci, în momentul în care partidele își pun oamenii în funcții, vorbim despre o complicitate fără echivoc.
Ea poate fi dovedită și dacă ne uităm în istoricul instituțional: În momentul în care se schimbă partidele politice la conducerile unor instituții (prefectură, consiliul județean etc) sau la nivel înalt (Parlament, Guvern), vedem și schimbările din funcțiile de conducere, de multe ori vin la pachet. Și atunci e clară și influența pe care o generează acești șefi la nivelul subalternilor – transmit niște mesaje subliminale, indirecte, că anumiți oameni sunt protejați pentru că fac parte dintr-un anumit partid, indiferent de culoarea acestuia, chiar nu contează. Așa avem și polițiști timorați, chiar descurajați să își facă datoria.
Am înțeles ce câștigă clanurile. Dar ce câștigă politicienii protejând clanurile de interlopi?
Politicienii câștigă bani. Politicienii primesc la sacoșă sau la pachet importante sume de bani, prin intermediul cărora, iată, în trecut își finanțau campania electorală. Iar pentru viitor, pentru că ne digitalizăm și ne adaptăm la vremurile pe care le trăim, vedem că s-au adaptat și politicienii, în sensul că investesc foarte mult în zona de social-media pentru a se promova.
Apoi, folosesc acești bani de la grupările infracționale pentru a plăti oamenii să vină la vot, mai ales în zonele sărace și în zonele rurale, pentru că în orice societate unde vorbim despre o lipsă de educație sau de un nivel scăzut al educației e clar că vorbim și despre un risc mult mai mare de a compromite sau de a manipula oamenii, electoratul.
Cam acestea sunt beneficiile financiare pe care le au politicienii din partea grupărilor infracționale.
Pe de altă parte, dacă nu îți merge să cumperi polițiști, recurgi la amenințări și chiar la răzbunări.
Așa este. Din păcate, astfel de răzbunări se reflectă asupra oamenilor din prima linie, din stradă, a agenților de poliție în principal, a celor care ocupă funcții de execuție. N-am văzut încă niciun șef căruia să i se dea foc la mașină, la casă, au să fie amenințat direct, oprit pe stradă, sau să fie oprit fiul pe stradă ca să îi transmită un mesaj tatălui polițist. Vedem astfel de amenințări doar la adresa colegilor de pe stradă, chiar și zilele trecute a fost intens mediatizat acel mesaj al doamnei Săftoiu despre povestea tragică a unei colege care a fost deconspirată tocmai de șefii ei, pentru că doar ei aveau acces la informațiile pe care le obținuse într-o perioadă destul de importantă de timp pentru a destructura o astfel de grupare.
În loc să vedem intervenții publice și explicații pe aceste subiecte din partea autorităților române, vedem comunicate ridicole în care ne povestesc cum luptă împotriva corupției. NU! Ei trebuie să identifice și să asigure protecția polițiștilor. Pentru că, să nu uităm, șefii, cei care vorbesc în numele acestei instituții, beneficiază în mod direct de munca subalternilor pe care ar trebui să îi protejeze. Nu o să vedeți vreun șef că prinde vreun infractor, o să-l vedeți pe subalternul șefului. Iar obligația șefului este să-l protejeze. În momentul în care protecția dispare, apare descurajarea, timorarea și rezultatele le putem vedea aproape în fiecare zi în incidentele în care sunt implicați polițiști.
Și nu doar timorare, avem cazul polițistului Cristian Amariei, ucis în Timiș pentru că a fost trimis în misiune fără vesta antiglonț care i-ar fi salvat viața. A plătit cineva pentru asta?
Am și scris despre subiect, pentru că am participat la comemorare. În mod surprinzător, în acest caz am avut prescrieri în cazul unor șefi, adică au fost cercetați până s-a prescris fapta. Alții au fost atenționați verbal, ca și cum ar fi comis o banală abatere, sau alții au primit cel mult mustrare scrisă, care e cea mai ușoară sancțiune dintre cele existente.
În condițiile acestea, același inspector șef, care și-a tratat cu blândețe acoliții în așa fel încât să nu răspundă nimeni pentru moartea colegului nostru în acel regretabil incident, a vrut sau chiar l-a dat afară pe un agent de poliție care a spus că pe durata stării de urgență șefii au impus un anumit număr de amenzi.
Este cel mai bun exemplu despre dubla măsură și despre cum se protejează între ei șefii, pe principiul ”corb la corb nu-și scoate ochii”.
Ne-ați explicat pe larg cum stau lucrurile. Pare un cerc vicios, un lung șir de complicități, o rețea greu de destructurat. Care ar fi soluția? Ce trebuie să schimbăm și cine ar putea face aceste schimbări?
Poliția Română ar trebui să fie o instituție specializată, independentă și autonomă. Acest lucru nu se întâmplă. Teoretic, noi ar trebui să fim apolitici, ca polițiști. În același timp, ministrul nostru este om politic și emite ordine pe care noi trebuie să le respectăm.
Mai mult, șeful Poliției Române nu ocupă această funcție prin concurs. Este o funcție de demnitate publică, adică politică, ceea ce înseamnă: ”Dacă eu te-am pus, faci ce spun eu!”.
Acesta este și mesajul subliminal care se transmite peste tot în teritoriu, iar dacă întrebați polițiștii, veți vedea că la nivelul fiecărui inspectorat de poliție când vorbiți despre orice șef un polițist va putea să vă spună care este legatura între el și un partid sau alte grupuri de interese sau de influență din acel județ. Acest lucru este foarte regretabil.
Cu privire la schimbări, este clar că trebuie mai întâi să admitem că avem deficiențe în sistem, or acest lucru încă nici nu a început. Dacă întrebați mai-marii Poliției, totul este roz, totul este bine, sistemul funcționează foarte bine. ”Suntem cu ochii pe infractori!” și cam atât. Măcar dacă ar fi spus ”O să punem mâna pe infractori”, dar asta e o altă discuție...
Și trebuie să vorbim și despre predictibilitatea în carieră. Pentru că atâta vreme cât ca să ocupi o funcție de șef nu trebuie să îndeplinești niciun fel de condiții (astăzi poți să fii șef la Investigații criminale, mâine poți să fii șef la Logistică și poimâine poți să fii purtător de cuvânt), nu mai există o predictibilitate în carieră și nu există norme cu privire la condițiile în care poți ocupa o funcție de șef.
În aceste condiții, evident că nu putem vorbi despre profesioniști. Iar dacă cel din vârf nu este un profesionist, vă dați seama că nici ceea ce conduce nu poate să depășească, de multe ori, nivelul lui.
Eu cred că de aici trebuie să pornim: Să vorbim despre stabilitatea pe funcție, despre modul de ocupare și despre acest vid care a născut ”monștrii” în ultimii doi ani de zile, cu tot felul de anomalii în sistem – Diferiți ofițeri, în funcție de spatele pe care l-au avut, au ajuns să ocupe funcții de conducere dintre cele mai înalte la 25 de ani sau fără niciun fel de experiență în domeniu. Și multe alte asemenea absurdități.
E clar că trebuie să recunoaștem problemele sistemice pe care le avem și pe urmă să identificăm soluții, obiective și transparente. Măcar pentru viitor, pentru că și aici e un alt aspect: Nimeni nu vrea să schimbe nimic pentru că toate acele schimbări, invariabil, indirect, îl vor afecta chiar pe cel care trebuie să ia decizia.