Unul dintre cele mai mari mistere din istoria Vaticanului. Cazul Orlandi, redeschis

Unul dintre cele mai mari mistere din istoria Vaticanului. Cazul Orlandi, redeschis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Magistratura Vaticanului redeschide unul dintre cele mai mari mistere din istoria sa. La aproape 40 de ani de la dispariția ei, Vaticanul a redeschis cazul Emanuela Orlandi.

Promotorul de justiție al Vaticanului, Alessandro Diddi, împreună cu Jandarmeria, au decis să redeschidă ancheta asupra unei afaceri care a zguduit Sfântul Scaun și cele mai înalte instituții ale sale.

Potrivit celor de la Adnkronos, obiectivul anchetatorilor este de a reexamina toate dosarele, documentele, rapoartele, informațiile și mărturiile.

ADVERTISING

Potrivit planului de lucru, se va porni de la datele dobândite în timpul procesului, se vor urmări noi piste și vechi indicii, care la vremea respectivă nu erau foarte amănunțite.

Pe scurt, se va porni de la examinarea fiecărui detaliu începând cu acea după-amiază de 22 iunie 1983, când o fată de 15 ani, Emanuela Orlandi, fiica unui angajat al Vaticanului, a dispărut în neant. Ultima oara a fost văzută când a plecat la o lecție de muzică în Piazza Sant'Apollinare.

Lângă bazilica cu același nume, mulți ani mai târziu, s-a descoperit că a fost înmormântat unul dintre liderii bandei Magliana, „Renatino" Enrico De Pedis, care, potrivit mai multor martori, a fost executantul material al răpirii fetei, „în numele unor înalți prelați".

ADVERTISING

Dispariţia copilei a fost pusă pe seama comploturilor anti-papale, organizate de servicii de informaţii străine, pe seama grupării Magliana, un sindicat al crimei organizate, dar şi a mai multor agresori sexuali din cadrul clerului.

Ancheta vine, de asemenea, la câteva luni după lansarea pe Netflix a documentarului "Vatican Girl" ("Fata de la Vatican"), care explorează teoriile din jurul cazului Orlandi. În cea mai surprinzătoare afirmaţie, o prietenă din copilărie a Emanuelei, intervievată în documentar, a declarat că adolescenta a fost molestată de "cineva apropiat de papă", care la acea vreme era Ioan Paul al II-lea.

ADVERTISING

O altă teorie dezvăluită în documentar a fost aceea că Emanuela a fost dusă la Londra, unde a locuit ani de zile într-un cămin de tineret deţinut de o congregaţie catolică, cheltuielile ei fiind finanţate de Vatican. Potrivit acestei teorii, Emanuela a murit la Londra înainte ca trupul ei să fie transferat înapoi la Roma şi înmormântat la Vatican. În 2019, două morminte din Vatican au fost exhumate şi redeschise după ce s-a aflat că Emanuela ar fi putut fi îngropată acolo. Însă nu au fost găsite rămăşiţe umane, reaminteşte "The Guardian”.

Alte teorii au legat dispariţia Emanuelei de scandalurile financiare de la Vatican, de o presupusă reţea sexuală condusă de poliţia Vaticanului şi de lumea interlopă criminală din Roma.

Redeschiderea cazului vine, de asemenea, după ce Georg Gänswein, secretarul personal de lungă durată şi confident apropiat al fostului papă Benedict al XVI-lea, a declarat că va aborda misterul Orlandi în cartea sa de dezvăluiri, ce urmează să fie publicată la 12 ianuarie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇