Donald Trump a înțeles, în sfârșit, că Putin nu are nevoie de aprobarea sau loialitatea lui și a dat înapoi. Este și momentul în care Statele Unite au dat înapoi, după zeci de ani în care s-au impus, și-au recunoscut limitele puterii și au abandonat cel mai important acord de pace din anii ’40 încoace.
„Cauzele fundamentale ale conflictului” – acestea au fost cuvintele unui om care pretindea că e în căutarea păcii. De fapt, ele reprezintă miezul poziției președintelui rus Vladimir Putin cu privire la ceea ce trebuie rezolvat pentru obținerea păcii, după două săptămâni sau trei luni, în funcție de cum se calculează, de presiune crescândă pentru o încetare imediată a focului necondiționată de 30 de zile.
Liderul de la Kremlin a revenit netulburat la teoria sa falsă despre războiul din Ucraina, declanșat, spune el, de expansiunea prea rapidă a NATO.
Nu numai vorbele lui Putin au prefigurat convorbirea dintre Trump și Putin. Alte cinci cuvinte au apărut cu câteva ore înainte și s-ar putea să fi cântărit îndeajuns în urechile lui Putin în cele două ore în care acesta a vorbit cu președintele american Donald Trump.
„Nu este războiul nostru”, a spus mai devreme vicepreședintele JD Vance. Reluându-și rolul de aducător al unor vești foarte proaste pentru securitatea europeană, Vance a susținut din nou această remarcabilă non-amenințare: anume că Statele Unite s-ar putea retrage din război – probabil atât efortul diplomatic, cât și din sprijinirea Ucrainei – dacă Rusia nu va face pași către un acord de pace pe care nu-l dorește categoric.
Ce-și dorește Moscova și e pe cale să obțină
Retragerea Washingtonului este exact ceea ce își dorește Rusia și, pentru a obține acest rezultat râvnit, se pare că Putin nu trebuie să facă absolut nimic altceva decât să continue să ducă un război brutal, notează CNN.
La câteva momente după apel, Trump părea deja ca un om care dă înapoi din luptă. Cu cinci zile mai devreme, el era intermediarul febril, pacificatorul dornic să treacă peste dușmănia dintre Putin și ucraineanul Volodimir Zelenski pentru a stabili o întâlnire în Turcia. Dar după apelul de luni cu Putin, el a spus pur și simplu că Ucraina și Rusia trebuie să vorbească direct, „cum doar ei pot”. Apoi a pasat sarcina Vaticanului, menționându-l ca posibil loc de întâlnire.
S-ar putea ca Statele Unite să nu fie complet în afara procesului de negociere, dar vorbesc de parcă ar vrea ca altcineva să-l conducă. Ultimele zece zile au fost o reamintire vie a cât de puțină nevoie are cu adevărat Putin de Trump sau de aprobarea lui. Și explicația este simplă, subliniază postul american de televiziune.
În cea mai mare parte a celor trei ani de război, presa rusă de stat a susținut că Moscova nu e în conflict doar cu Ucraina, ci și cu NATO, inclusiv cu Statele Unite. Președinția lui Trump a creat o mică fereastră în care Kremlinul s-ar putea găsi într-o poziție mai bună sau chiar ar putea reduce impactul unor sancțiuni occidentale.
Dar asta nu schimbă mesajul de bază al Kremlinului: acesta este un război existențial al Rusiei, despre restabilirea rolului său în zonă. Atât de multă durere și pierderi au fost provocate poporului rus prin pierderile uluitoare de război, încât obținerea de rezultate medii sau slabe ar putea limita semnificativ longevitatea conducerii Rusiei. Acesta nu este un război pe care Kremlinul își poate permite să se vadă că îl pierde.
Trump vrea să facă "o afacere", dar Putin n-are nimic de "cumpărat"
Limitele a ceea ce Statele Unite pot oferi Rusiei în acest moment, din punct de vedere al pârghiei, sunt vizibile din spațiu. Da, Statele Unite ar putea înăspri sancțiunile, chiar și așa cum s-a gândit Trump săptămâna trecută, adăugând „sancțiuni secundare” împotriva finanțatorilor Rusiei, cumpărătorii de petrol din India și China. Dar asta ar provoca o altă ruptură comercială cu puterile mondiale, cu care Washingtonul tocmai s-a împăcat.
SUA ar putea, alternativ, să ușureze sancțiunile pentru a convinge Rusia să facă concesii. Dar această abordare soft i-ar enerva pe aliații europeni și, probabil, nu ar avea efect fără sprijinul practic al Europei.
Orice pași suplimentari pentru a provoca durere Moscovei ar însemna, probabil, că Trump a mers mai departe pentru a pedepsi Rusia decât a făcut-o predecesorul său Joe Biden. Însă acesta nu este planul de joc geopolitic MAGA, pentru că ar aprofunda implicarea SUA într-un război în care, sincer, nu pare să aibă un sfârșit până când o parte se clatină sau trece printr-o schimbare drastică în conducerea politică.
Ucraina reprezintă o perspectivă sumbră în 2025. Dar principiul central al politicii europene a fost cea mai bună alegere într-o lume a opțiunilor îngrozitoare: Moscova ar putea fi forțată să-și reducă obiectivele doar dacă ar vedea în fața sa un bloc NATO unit. Economia, rezerva valutară, forța de muncă s-ar putea zgudui – trebuie doar ca mașina de război să se bâlbâie. Este sumbru, dar Europa nu mai are de ales. Ucraina nu are deloc de ales.
Trump a simțit că are de ales. Perspicacitatea lui în afaceri nu vede nici un folos într-o investiție pe termen lung într-un conflict cu un inamic cu care ai prefera să te înțelegi. Nu există nicio înțelegere de făcut aici. Putin nu cumpără nimic; el caută să cucerească și să ia. Iar Trump nu are nimic de vândut, cu excepția sprijinului Statelor Unite pentru aliații săi tradiționali. Nu există nicio modalitate prin care Putin și Trump să câștige împreună ceva și să-și și păstreze statura.
Conducerea americană s-a construit de zeci de ani în jurul a cu totul altceva decât tranzacții bune și mici. Înclinarea către aliați, un soft power vast și hegemonia militară au făcut-o cea mai mare economie de pe Pământ, cu o monedă de neînvins – ea însăși o afacere foarte bună și uriașă.
Însă Trump vede altfel rolul Americii - mai mic. Acesta poate fi momentul în care Trump a înțeles, în sfârșit, că Putin nu are nevoie de aprobarea sau loialitatea lui și a dat înapoi. Este și momentul în care Statele Unite au dat înapoi, după zeci de ani în care s-au impus, și-au recunoscut limitele puterii și au lăsat cel mai important acord de pace din anii '40 încoace în seama divinității, la Vatican, conchide sursa citată.
T.D.