Președintele SUA, Donald Trump, amenință din nou Rusia, supărat de tergiversarea negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina.
Donald Trump a declarat, într-un interviu telefonic acordat NBC News, că este „foarte nervos” pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, și a avertizat că ar putea introduce „tarife secundare” asupra petrolului rusesc, în cazul în care negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina nu avansează.
„Am fost foarte supărat - enervat la culme - când Putin a început să pună sub semnul întrebării credibilitatea lui Zelenski, pentru că asta nu duce în direcția bună, înțelegi?”, i-a spus Trump moderatoarei Kristen Welker, gazda emisiunii „Meet the Press”, relatează CNN.
El făcea referire la comentariile recente ale liderului de la Kremlin, care sugera că Ucraina ar avea nevoie de o nouă conducere.
„Dar o nouă conducere înseamnă că nu o să ai o înțelegere prea curând, nu?”, a completat Trump.
El a amenințat că, dacă nu se ajunge la un acord și dacă va considera că Rusia poartă responsabilitatea, va introduce tarife suplimentare asupra tuturor exporturilor de petrol din Rusia.
„Dacă eu și Rusia nu reușim să încheiem un acord pentru a opri vărsarea de sânge din Ucraina, și dacă consider că a fost vina Rusiei - ceea ce s-ar putea să nu fie - atunci o să impun tarife secundare pe petrol, pe tot petrolul care vine din Rusia”, a declarat Trump.
Întrebat dacă ar fi dispus să discute cu Putin săptămâna aceasta, în cazul în care liderul rus „face ceea ce trebuie”, Trump a răspuns simplu: „Da”, precizând că Putin știe că este supărat.
Amenințări reluate, după o perioadă de mesaje ambigue
Nu este prima dată când Donald Trump amenință Rusia. Cel mai recent, la începutul lunii martie, Trump amenința cu impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei - inclusiv asupra sectorului bancar - ca reacție la intensificarea bombardamentelor asupra Ucrainei.
„Având în vedere faptul că Rusia bombardează Ucraina pe câmpul de luptă în acest moment, iau în considerare în mod serios sancțiuni bancare la scară largă, sancțiuni și impunerea de tarife asupra Rusiei până când se ajunge la o ÎNCETARE A FOCULUI și la un ACORD FINAL DE PACE”, scria Trump atunci pe Truth Social.
Mesajul marca o schimbare de ton notabilă, după o perioadă în care Trump lăsase să se înțeleagă că ar fi dispus chiar să ridice o parte din sancțiunile impuse Moscovei, lucru care i-a atras critici dure în SUA și în Europa.
Cu ce l-a înfuriat Putin
Vineri, președintele rus Vladimir Putin a venit cu o nouă idee, să fie instituită o administrație temporară în Ucraina, care să permită organizarea de noi alegeri și semnarea unor acorduri-cheie pentru a pune capăt războiului.
„În principiu, desigur, o administrație temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, SUA, ale țărilor europene și partenerilor noștri”, a spus Putin, adăugând că „acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice și a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de încrederea populației, și apoi să începem discuțiile cu ei despre un tratat de pace”.
Mesaje contradictorii față de Ucraina
Mesajele lui Trump în privința Ucrainei și a procesului de pace continuă să fie contradictorii. De-a lungul ultimelor luni, el l-a criticat în mod repetat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În plus, chiar el a sugerat că soluția pentru ieșirea din conflict ar putea fi organizarea de alegeri anticipate.
Declarațiile sale au fost interpretate de unii analiști drept favorabile Kremlinului, într-un moment în care Ucraina insistă asupra respectării suveranității și a integrității sale teritoriale ca punct de plecare pentru orice acord de pace. În plus, potrivit legii, nu pot fi organizate alegeri atat timp cât este în vigoare legea marțială, iar Volodimir Zelenski se bucură de o susținere în creștere din partea populației.