Sidney Poitier, actor, regizor şi activist de la Hollywood care a remodelat cultura şi a deschis calea pentru nenumăraţi alţi actori de culoare cu filme clasice precum „In the Heat of the Night” şi „Guess Who’s Coming to Dinner”, a murit la vârsta de 94 de ani.
Moartea actorului, cu o carieră de 71 de ani, a fost confirmată de ministrul Afacerilor Externe Fred Mitchell, potrivit Eyewitness News Bahamas.
Vorbind despre moartea sa, Mitchell a spus: „Am pierdut un mare cetăţean, iar eu am pierdut un prieten personal”.
A intrat în istorie ca primul actor de culoare care a câştigat un premiu Oscar pentru „cel mai bun actor”, scrie NBCnews.com.
Poitier, care a refuzat roluri ce se bazau pe stereotipuri rasiale ofensatoare, a fost apreciat pentru că a portretizat bărbaţi mândri, inteligenţi în producţii din anii 1960 precum: „Lilies of the Field”, „A Patch of Blue”, „To Sir, With Love”, „In the Heat of the Night” şi „Guess Who’s Coming to Dinner”.
El a spus că a simţit că are responsabilitatea de a reprezenta excelenţa persoanelor de culoare într-un moment în care majoritatea vedetelor de film erau albe şi mulţi interpreţi de culoare au primit roluri de supuşi sau bufoni.
A câştigat Oscarul în 1964 pentru intepretarea unui fost militar care le ajută pe călugăriţele din estul Germaniei să construiască o capelă în „Lilies of the Field”. A rămas primul actor de culoare care a câştigat această onoare până la Denzel Washington, în 2002 - în acelaşi an în care Poitier a primit Oscarul onorific „pentru realizările sale remarcabile ca artist şi om”.
Poitier a primit distincţia Kennedy Center Honors în 1995, Medalia Prezidenţială a Libertăţii în 2009, două premii Globul de Aur (inclusiv unul pentru întreaga viaţă în 1982) şi un Grammy pentru că a povestit autobiografia sa, „Măsura unui om: o autobiografie spirituală”, publicată în 2000.
Poitier s-a născut prematur pe 20 februarie 1927, la Miami, din părinţi originari din Bahamas, în timp ce aceştia erau în vacanţă în Statele Unite. A crescut în Bahamas, petrecându-şi primii ani în jurul fermei de tomate a tatălui său de pe Insula Cat, înainte ca familia să se mute în Nassau. Adolescentul Poitier s-a întors în SUA, unde s-a înrolat în armata SUA şi a lucrat pentru scurt timp într-o unitate medicală.
Poitier a debutat în 1950 în filmul „No Way Out” şi a apărut în următorii ani în „Cry, the Beloved Country”, un film britanic a cărui acţiune a fost plasată în Africa de Sud în epoca apartheidului. A fost remarcat în 1955 în drama „Blackboard Jungle”.
În 1967, Poitier a interpretat unele dintre cele mai incredibile roluri din carieră, un profesor în „To Sir, With Love”, detectivul din Philadelphia Virgil Tibbs în drama „In the Heat of the Night” şi văduv logodit cu fiica albă a unor liberali din San Francisco în „Guess Who’s Coming to Dinner”.
La începutul anilor 1970, Poitier a rămas în spatele camerei. Şi-a făcut debutul regizoral cu filmul „Buck and the Preacher” (1972), alături de Harry Belafonte şi Ruby Dee. Poitier l-a regizat pe Belafonte din nou în „Uptown Saturday Night”, unde li s-a alăturat Bill Cosby.
Poitier a renunţat la actorie în anii 1980, deşi a regizat cu prietenii Gene Wilder-Richard Pryor „Stir Crazy” (1980) şi l-a distribuit pe Wilder doi ani mai târziu în „Hanky Panky”, alături de Gilda Radner.
În anii 2000, Poitier s-a retras efectiv din cinema, dar a rămas productiv din punct de vedere creativ. A publicat autobiografia „The Measure of a Man” în 2000; o altă carte, „Life Beyond Measure: Letters to My Great-Granddaughter”, în 2008; şi un roman, „Montaro Caine”, în 2013.
A fost ambasador al Bahamas în Japonia timp de un deceniu, din 1997 până în 2007, şi a continuat să inspire tinere talente în artele spectacolului.
La moartea lui Kirk Douglas, în 2020, Poitier a rămas unul dintre ultimii titani ai Epocii de Aur a cinematografiei de la Hollywood și cel mai vechi câștigător al Oscarului în viață.