Forța navală a NATO e mult superioară celei ruse. Temerea Kremlinului este că navele alianței ar putea lansa lovituri de rachete în inima Rusiei, iar NATO o poate folosi inteligent.
E un principiu militar de bază să-ți ții inamicul ocupat în unele zone pentru a-l lovi acolo unde este mai vulnerabil, iar NATO ar putea aplica această tactică a mutării atenției pentru a forța Rusia să se concentreze pe ceea ce o preocupă ca să nu aibă interesul și capacitatea de a invada alte țări. Analiștii militari explică ce rol poate juca raportul inegal dintre forțele terestre și cele navale.
Rivalitatea străveche dintre armatele continentale și cele maritime a fost de multe ori un exercițiu de frustrare. De exemplu, Napoleon și Hitler s-au împiedicat de Canalul Mânecii și de flota britanică atunci când armatele lor puternice încercau să cucerească națiunea insulară. La polul opus, britanicii au avut nevoie de o putere continentală cu o armată mare, de obicei Rusia, pentru a lupta pe uscat cu francezii și germanii.
Astăzi, puterea navală a NATO este mult superioară celei pe care o deține Rusia. Problema e că Rusia a avut întotdeauna o forță continentală de temut. Poate că NATO domină oceanele, dar asta n-ar fi de niciun ajutor dacă tancurile rusești invadează țările baltice sau Polonia. Și atunci, cum ar putea Alianța să-și folosească avantajul naval?
Doi experți britanici au o idee: NATO și-ar putea folosi navele ca avantaj psihologic împotriva Rusiei. Mai precis, să-și folosească puterea navală pentru a băga Kremlinul în corzi, determinându-l să aloce resurse pentru apărarea coastelor în loc să investească în invadarea vecinilor.
„Obligând Rusia să se dedice apărării în domeniul maritim, ar devia resurse vitale ruse către sarcini pe care Alianța le consideră mai puțin amenințătoare", scriu Sidharth Kaushal și Rene Balletta într-un articol publicat de Royal United Services Institute (RUSI), un think tank din Marea Britanie.
Marea „ține" cu NATO, nu cu Rusia
Pentru America și Marea Britanie, marea a fost mereu un prieten, un tampon împotriva unei invazii, o cale către imperii îndepărtate și un mod de a se asigura că războaiele sunt purtate în alte teritorii. Dar pentru Rusia, cu aproape 38.400 de kilometri de coastă în Europa și Asia, marea a fost în mod tradițional o sursă de vulnerabilitate.
Deși marina rusă se numără printre cele mai mari din lume, rolul ei principal este de a apăra țara, de a sprijini armata și de a furniza putere de foc strategică, precum loviturile de pe submarinele nucleare. Multe dintre rachetele de croazieră care au lovit orașele ucrainene în ultimii doi ani au fost lansate de flota de la Marea Neagră.
Însă controlul asupra mărilor nu a fost niciodată misiunea marinei militare ruse. „În locul bătăliei navale, scopul puterii maritime ruse este mai degrabă să se asigure că statul rus poate intra sigur și eficient într-un conflict", se arată în articolul menționat.
În războiul Crimeii din 1854, Rusia a fost înfrântă de o debarcare a forțelor britanice și franceze care au capturat Sevastopolul. În 2024, temerea Moscovei este că navele NATO ar putea lansa rachete cu rază lungă de acțiune asupra teritoriului rus.
Sunt mai multe moduri în care NATO poate exploata această temere, scriu Kaushal și Balletta. Statele occidentale pot efectua exerciții militare, pot apropia submarinele nucleare de Rusia, pot investi în drone și rachete hipersonice și pot chiar transforma rachetele antiaeriene de la bord - cum ar fi SM-2 și SM-6 americane - în arme de atac terestre.
În timp ce Rusia își va reclădi armata după pierderile enorme suferite în războiul din Ucraina, Kremlinul ar putea fi forțat să aloce resurse către marină în locul trupelor terestre, sugerează analiștii militari.
„În măsura în care Alianța poate extinde zona în care Rusia trebuie să obțină protecția maritimă pentru a se apăra împotriva loviturilor cu rază lungă de acțiune, acest lucru poate trasa contururile refacerii forțelor ruse. Poate realiza acest lucru în primul rând în două moduri: prin extinderea capacității sale de atac terestre pe rază lungă și prin operarea pe noi vectori pe care Rusia nu a trebuit să-i apere în trecut", argumentează aceștia.
O alegere mai dificilă pentru Kremlin
Pentru Kremlin nu va fi ușor să-și clădească apărarea maritimă. „În timp ce Rusia poate obține protecția maritimă și un anumit grad de control al zonelor de coastă, contestarea libertății de acțiune (a NATO, n.red.) până la 1.000 de kilometri și mai departe va fi dificilă și costisitoare pentru o țară care trebuie să-și reconstruiască forțele pe uscat", arată analiștii. Cu alte cuvinte, cu cât Rusia va căuta să-și extindă mai departe „umbrela maritimă" protectoare, cu atât costurile vor fi mai greu de suportat.
Deși Rusia deține un arsenal mare de rachete anti-navă bazate pe mare și pe uscat, îi lipsesc capacitățile ISR (informații, supraveghere și recunoaștere) pentru a detecta ținte navale îndepărtate și a ghida rachetele către acestea.
Construirea și mentenanța navelor, în special a celor pentru operațiuni în larg, sunt costisitoare, la fel și instruirea și întreținerea echipajelor, mai ales într-o perioadă în care armata rusă și forțele aerospațiale sunt într-o căutare disperată de efective. Șantierele navale ruse sunt deja suprasolicitate, iar navele noi ar putea avea nevoie de componente de import care sunt blocate de sancțiunile occidentale.
Există și câteva limite ale acestui scenariu, admit analiștii. Unele state NATO de la granița cu Rusia, precum Finlanda și Norvegia, ar putea fi reținute în a irita Rusia. Și, desigur, trebuie ținut cont și de faptul că Rusia s-a temut istoric de atacurile dinspre Vest și și-a clădit cel mai mare arsenal nuclear din lume. Activarea temerii Kremlinului de atacul cu rachete NATO ar putea provoca o escaladare nucleară.
Cu toate acestea, această abordare profită de avantajul maritim al NATO. Dacă ar fi lăsat să aleagă, Kremlinul ar prefera foarte probabil să cheltuiască resurse pe construirea de tancuri pentru a lupta în Ucraina decât să facă nave de război ca să-și păzească ieșirea la Marea Baltică. NATO poate face această alegere mai dificilă.