Proteste uriașe de 1 Mai: Peste 400 de arestări la Istanbul, greve în Grecia, apel împotriva "trumpizării lumii" în Franța (Foto & Video)

Proteste uriașe de 1 Mai: Peste 400 de arestări la Istanbul, greve în Grecia, apel împotriva "trumpizării lumii" în Franța (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Manifestații de amploare au loc, de 1 Mai, în Europa, Statele Unite și Asia. În Turcia și Franța s-au înregistrat ciocniri între protestatari și forțele de ordine, iar Grecia este paralizată de greve.

Peste 400 de persoane care participau la sărbătorirea zilei de 1 Mai au fost arestate joi la Istanbul, unde o parte a oraşului era blocată din cauza împiedicării oricărei adunări în Piaţa emblematică Taksim, a anunţat o asociaţie a avocaţilor, relatează AFP, citată de France 24.

"Numărul arestărilor care a ajuns până la celula noastră de criză depăşeşte 400", a anunţat pe X filiala din Istanbul a Asociaţiei Avocaţilor Progresişti (CDH).

Jurnaliştii de la AFP au fost martori la câteva zeci de arestări în cartierele Besiktas şi Mecidiyeköy, pe malul european al oraşului, unde poliţia bloca axele către Piaţa Taksim. Ca și în anii anteriori, poliţia a încercuit piaţa de mai multe zile.

O adunare de mii de persoane a fost autorizată joi în două cartiere de pe malul asiatic al oraşului, la apelul sindicatelor, potrivit unor imagini difuzate de presa turcă și AFP.

"Taksimul trebuie să-i fie luat acestui regim represiv", a cerut Özgür Özel, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), prima forţă a opoziţiei, la una dintre aceste adunări.

Istanbulul a fost scena unor proteste majore la sfârșitul lunii martie, în urma arestării primarului opoziției Ekrem Imamoglu, principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Aproape 2.000 de persoane au fost arestate atunci pentru că au luat parte la aceste manifestaţii fără precedent, ptorivit autorităţilor.

Grecia este paralizată de greve

Mii de persoane au manifestat de 1 Mai la Atena, în timp ce transporturile urbane și maritime au fost întrerupte din cauza unei greve, relatează AFP.

Feriboturile care asigură transportul între Grecia continentală și insulele din Marea Egee și Marea Ionică au rămas joi la docuri, în timp ce metroul, autobuzele și troleibuzele din Atena au încetat temporar activitatea.

Confederația generală a salariaților din sectorul privat (GSEE) a cerut într-un comunicat "politici active de combatere a costului ridicat al vieții și a crizei locuințelor", întrucât mulți greci au salarii mici.

Sindicatul afiliat Partidului Comunist Pame s-a angajat, de asemenea, să intensifice "lupta pentru creșteri salariale, contracte colective, servicii publice cu personal, școli și spitale care să corespundă progreselor științifice".

LIVE: Greek labor unions hold May Day rallies | REUTERS

La Salonic, al doilea oraș ca mărime al țării, aproximativ 7.000 de persoane s-au adunat pentru a manifesta, potrivit poliției locale.

"Cerem creșteri salariale pentru a putea trăi, contracte colective care să ne protejeze, locuri de muncă și o viață cu drepturi", a declarat reprezentantul sindical Haris Kyprianidis.

Salariile mici sunt criticate de sindicate într-o țară în care, în pofida unei reveniri a creșterii economice, inegalitățile sociale sunt din ce în ce mai semnificative.

Salariul minim în Grecia a fost majorat la 1 aprilie cu 6,02% la 880 de euro brut (743 de euro net).

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o avertizare pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească joi în Grecia, anunțând că se pot înregistra modificări în programul mijloacelor de transport public (autobuze, troleibuze, metrou, trenuri.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Apel "împotriva trumpizării lumii" în Franța

Organizaţiile sindicale franceze cheamă la manifestaţii în stradă de 1 Mai pentru creşterea salariilor, abrogarea reformei pensionării și "împotriva trumpizării lumii", relatează AFP.

"De trei luni, auzim într-una problema războiului, problema datoriei, problema insecurităţii, problema imigraţiei şi, mai mult ca nicodată, problemele sociale", şi-a exprimat regretul joi, la France Info, secretara generală a CGT, Sophie Binet.

De Ziua Internaţională a Muncii, CGT a făcut apel, împreună cu FSU, Solidaires şi organizaţii de tineret - Union étudiante, Unef, Fage, USL - la defilări "împotriva extremei drepte, pentru pace, libertăţi şi justiţie socială".

La 100 de zile după revenirea lui Donald Trump la putere, CGT, la FSU şi iar Solidaires vor să transforme ziua de 1 Mai într-un moment puternic "împotriva trumpizării lumii şi internaţionalei reacţionare care se dezvoltă peste tot", potrivit unui cadru CGT, Thomas Vacheron.

Aceste organizaţii au invitat sindicalişti internaţionali - americani, belgieni şi argentinieni -, inclusiv pe Esther Lynch, secretara generală a Confederaţiei Europene a Sindicatelor, să participe la defilarea de la Paris.

Mai multe manifestații sunt programate la Marsilia, Lille, Bordeaux, Strasbourg sau Dunkerque, unde oficiali de stânga ca Marine Tondelier (ecologişti), François Ruffin (fost LFI) sau Boris Vallaud (PS) sunt aşteptaţi să protesteze faţă de planul grupului siderurgic ArcelorMittal care vrea să desfiinţeze 600 de posturi.

În total, peste 260 de adunări sunt prevăzute în Franţa. Mobilizarea de azi urmează să atragă 100.000-150.000 în întreaga țară, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

La Paris, marșul de protest a pornit la ora locală 14.00 (15.00, ora României) din place d'Italie către Place de la Nation, fiind întrerupt de ciocniri cu forțele de ordine.

https://twitter.com/BatlleOrdonez00/status/1917965528779342210

Și în Lyon au avut loc violențe de stradă:

Demonstrațiile au loc în contextul în care guvernul francez îşi exprimă susţinerea faţă de un proiect de lege vizând să autorizeze anumite profesii să pună salariaţii să muncească de 1 Mai, singura zi liberă în care nu se munceşte în Franţa, o zi obţinută "cu sângele şi lacrimile muncitorilor", amintea săptămâna aceasta Sophie Binet.

"Există oameni care au chef să muncească în ţară, iar atunci când este pe bază voluntară şi plata e dublă, ei trebuie să poată s-o facă", a declarat joi la RTL ministrul Muncii Astrid Panosyan-Bouvet.

Proteste împotriva lui Trump în SUA și Asia

Ample proteste sunt programate și în multe metropole americane, inclusiv în Chicago, Los Angeles, New York și Philadelphia.

Organizatorii din SUA au transmis că în acest an mesajul lor se concentrează pe combaterea abordării lui Trump în privința imigranților, angajaților federali și a inițiativelor privind diversitatea.

Los Angeles va găzdui unul dintre cele mai mari evenimente de 1 Mai din lume în acest an, relatează Sky News.

"Le aducem lupta miliardarilor și politicienilor care încearcă să ne despartă cu frică și minciuni. Știm adevărul - un atac asupra angajaților imigranți este un atac asupra tuturor angajaților", a declarat într-un comunicat April Verrett, președinta Uniunii Internaționale a Angajaților din Servicii, care reprezintă două milioane de salariați.

În Filipine, liderul sindical Mong Palatino a avertizat că "războaiele tarifelor și politicile lui Trump amenință industriile locale".

Demonstrația din Manila, capitala Filipinelor, a fost marcată de violențe.

La un marș din Tokyo, un camion transporta o păpușă care semăna cu Donald Trump. Solicitările demonstranților au fost ample și au inclus salarii mai mari, egalitate de gen, asistență medicală, reducerea cheltuielilor militare și sprijin pentru victimele cutremurelor.

"Muncitori, uniți-vă! Muncitori ai lumii! May Day! (joc de cuvinte care înseamnă zi de mai, dar și SOS, n.red.)", strigau protestatarii, punctând fiecare exclamație cu strigătul de luptă japonez "Banzai!".

Ei cerut, de asemenea, încetarea focului în Gaza și oprirea invaziei Rusiei în Ucraina. "Ca să poată trăi cu speranță copiii noștri, drepturile lucrătorilor trebuie să fie recunoscute", a spus Junko Kuramochi, membra unui grup de mame din Tokyo.

În Indonezia manifestațiile de 1 Mai au degenerat în ciocniri cu forțele de ordine în fața sediului Parlamentului.

Aproximativ 200.000 de muncitori erau așteptați să participe la demonstrațiile de 1 Mai în cea mai mare economie a Asiei de Sud-Est, potrivit Said Iqbal, președintele Confederației Sindicatelor Indoneziene.

Manifestanții cer încetarea regulilor de externalizare a producției, creșteri ale salariilor și protecție pentru lucrătorii casnici și lucrătorii migranți din străinătate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇