Timp de mai bine de o jumătate de secol, Nissim Kahlon a transformat o simplă grotă de pe o plajă de la malul Mediteranei într-o locuință artistică formată din tunele cizelate, decorate cu mozaicuri florale și o rețea de scări și încăperi. Acum autoritățile vor să-l evacueze și să-i distrugă creația.
La 77 de ani, Kahlon se descurcă singur, nu stă pe capul nimănui și nu cere nimic de la nimeni. Nu-i un pustnic ursuz, dimpotrivă – îi primește pe curioșii care-l vizitează pentru a vedea cu ochii lor rezultatul muncii sale de peste cinci decenii, dar e supărat că guvernul israelian îl tot sâcâie să plece.
După mai bine de 50 de ani de când s-a stabilit aici, Ministerul Protecției Mediului din Israel i-a trimis un ordin de evacuare, pe motiv că structura pe care el a amenajat-o e ilegală și amenință integritatea țărmului israelian, relatează Associated Press.
"În loc să mă încurajeze, ei mă denigrează", spune omul cu barbă căruntă și o beretă pe cap, în livingul decorat cu mozaic, în timp ce-și rulează o țigară, iar soarele se reflectă în marea din fața ferestrelor lui orientate spre vest.
Casa unui hobbit, dar cu dotări moderne
În '73, Kahlon locuia într-un cort de pe plaja Herzliya, situată la nord de Tel Aviv, când a început să sape în stâncile de gresie de pe țărm și s-a mutat într-o grotă. Cu timpul, groapa simplă pe care a făcut-o a devenit o locuință ca de hobbit, pe care a amenajat-o cu materiale refolosite din lemn, metal, ceramică și piatră.
Aproape fiecare suprafață din interioarele principale este acoperită cu mozaicuri dichisite, făcute din bucăți și bucățele de gresie și faianță pe care le-a adunat ani în șir din tomberoanele din Tel Aviv. Sticlele reciclate le-a folosit pentru decorarea și izolarea pereților exteriori.
Fiecare perete din complexul de labirinturi este curbat, iar scările se îndoaie și se ramifică prin roca de bază către camere cu design și scopuri diferite. Dar faptul că Nissim Kahlon stă într-un sistem de grote nu înseamnă că nu are și confortul necesar - complexul are instalații sanitare, linie telefonică și energie electrică, iar bărbatul subliniază că această construcție este rezistentă.
"Din pietrele pe care le car fac un zid. Aici nu se pierde nimic, doar material, asta e ideea. Totul poate fi folosit, nu există gunoi", spune el.
Kahlon a primit un ordin de demolare încă din 1974, dar n-a fost niciodată pus în aplicare. De atunci, zice el, n-a auzit niciodată ca autoritățile să-i reproșeze ceva, până anul trecut. Evacuarea a fost oprită până în această lună, pentru a-i da răgaz să facă apel.
Recunoaște că nu a obținut niciodată autorizație de construire, iar primăria i-a închis un restaurant pe care l-a deschis pe plajă acum câțiva ani. Dar principalul lui argument e că autoritățile i-au permis branșarea la rețeaua electrică, cu mai multe decenii în urmă.
"Eu nu plec de aici. Îi aștept să mă îngroape aici. N-am unde să mă duc, altă casă n-am", spune el.
O sfidare pentru vilele luxoase
Casa parcă desprinsă din povești se află în apropiere de Herzliya, un oraș de coastă situat la doar opt kilometri de Tel Aviv și contrastează cu vilele luxoase din zonă, una dintre cele mai exclusiviste dintr-o țară care se confruntă cu o criză a locuințelor.
La câteva sute de metri spre nord de grota lui Kahlon se află un castel al cruciaților, ridicat pe locul bătăliei dintre armata lui Richard Inimă de Leu și sultanul egiptean Saladin, în urmă cu peste 800 de ani, dar și o fabrică părăsită care a aparținut Israel Military Industries, un fost producător de armament.
Ministerul israelian al Mediului susține că Kahlon "a provocat daune semnificative stâncilor, a pus în pericol și a redus accesul public pe plajă" în ultimii 50 de ani. Totodată, arată ministerul, o explozie recentă în fabrica de armament părăsită a mărit riscul prăbușirii stâncilor.
Ministerul acuză primăria din Herzliya și alte autorități că n-au rezolvat problema de-a lungul anilor și susține că a încercat încă din 2016 să o soluționeze.
Instituția a transmis că a emis ordinul de evacuare pentru a înlătura afectarea mediului de coastă și că municipalitatea din Herzliya a găsit o soluție alternativă de locuit pentru Kahlon.
Însă bătrânul nu are de gând să plece. Prietenii și familia lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-l ajuta să facă rost de bani ca să se apere în instanță, iar el își continuă lucrarea artistică.
După interviul pentru Associated Press, Kahlon se ridică, apucă hotărât cadrul pe care se sprijină când merge și ciocanul de zidar, apoi începe să ciobească cu răbdare peretele unui tunel din apropiere.
"Fac ceva ca să simt ceva. Nu pot să stau toată ziua", spune el.
T.D.