Operațiunea din Al Doilea Război Mondial care a inspirat incursiunea în Kursk. Doar deznodământul să nu fie același

Operațiunea din Al Doilea Război Mondial care a inspirat incursiunea în Kursk. Doar deznodământul să nu fie același
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nu numai rușii au fost luați prin surprindere în august, când Ucraina a lansat ofensiva din Kursk. Urmând modelul unei operațiuni celebre din Al Doilea Război Mondial, forțele Kievului au reușit să avanseze rapid pe teritoriul rus.

Unii analiști considerau că atacurile neașteptate erau imposibile, întrucât ar fi fost rapid detectate de drone, avioane de supraveghere sau sateliți. „Proliferarea sistemelor de zbor fără pilot (UAV) în războiul Ucraina – Rusia a creat un câmp de luptă transparent, marcat de supraveghere aeriană aproape constantă, făcând surpriza operațională dificil de realizat”, se arată pe un blog al Comandamentului pentru Instruire și Doctrină al Armatei SUA (TRADOC).

Teoretic, orice mișcare importantă pe front este observată imediat. Și, totuși, incursiunea ucraineană din Kursk a demonstrat că atacurile-surpriză pot da roade.

ADVERTISING

Cum a reușit Ucraina să-și adune cele mai bune brigăzi pentru a declanșa un atac în Rusia? Folosind aceleași metode cu care Germania și-a lansat Ofensiva din Ardeni, în decembrie 1944, scrie Business Insider.

Linia frontului s-a subțiat

Mai întâi, Kievul s-a pregătit cu atenție, identificând punctele slabe din apărarea rusă. Prin masarea forțelor de atac în estul Ucrainei s-a subțiat restul liniei frontului de 960 de kilometri, inclusiv în regiunea Kursk.

Informațiile din surse deschise arată că "până la 75% din forțele terestre, unitățile aeropurtate și ale infanteriei navale ale Rusiei erau dislocate în estul Ucrainei sau în apropiere”, a menționat TRADOC. Și pentru că dronele rusești și alte sisteme ISR - informații, supraveghere și recunoaștere - erau concentrate în zonele în care Rusia era atacată, acest lucru a dus la o acoperire mai lejeră a regiunii Kursk.

ADVERTISING

În mod similar, la sfârșitul anului 1944 – chiar dacă Germania se clătina după înfrângerile masive din Normandia și sub presiunea Rusiei pe Frontul de Est – Hitler și consilierii săi de top au identificat regiunea Ardenne din Belgia ca un punct slab în centrul liniilor aliate.

În timp ce forțele americane și britanice erau concentrate la nord și la sud pentru o ofensivă finală în Germania, aliații considerau terenul deluros și împădurit al Ardenilor un sector liniștit, ușor de apărat cu câteva divizii epuizate sau fără experiență. Pădurile dese puteau servi ca acoperire contra infanteriei germane și forțelor blindate Panzer.

Why Germany Lost the Battle of the Bulge (4K WW2 Documentary)

Secret deplin și dezinformare puternică

Înainte de ofensiva din august, comandamentul ucrainean a avut grijă, de asemenea, să păstreze secretul asupra operațiunii.

ADVERTISING

"Odată ce informațiile au fost colectate și analizate, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrskîi, a făcut planificarea cu doar câțiva ofițeri superiori prezenți în sala de operațiuni. Sesiunile de planificare au fost probabil desfășurate față în față pentru a preveni riscul ca actorii cibernetici ruși sau semnalele informatice să descopere planul. Interviurile de presă cu soldații ucraineni indică faptul că forțele de incursiune au fost anunțate doar cu câteva ore înainte de operațiune", arată TRADOC.

Pentru a-și masca pregătirile, Ucraina a recurs și la dezinformare, cum ar fi răspândirea veștii că armata ucraineană nu va fi capabilă să lanseze o ofensivă înainte de primăvara anului 2025.

Trupele ucrainene au făcut parte fără să vrea din capcană. De exemplu, "armata Ucrainei a anunțat că Brigada 61 Mecanizată se va muta la Vovceansk, un oraș din sectorul de nord al luptei din estul Ucrainei. Chiar și după ce celor din 61 li s-a spus că se vor duce în Rusia, ofițerii superiori din această unitate au crezut că e o cacealma", arată sursa citată.

La fel, informațiile despre ofensiva din Ardenne - cu numele de cod Operațiunea Wacht am Rhein - au fost rezervate doar unui cerc restrâns de ofițeri care au jurat că vor păstra secretul sub pedeapsa cu moartea.

Specialiștii Aliaților în descifrarea comunicațiilor criptate reușiseră să spargă codurile radio germane de nivel înalt (programul "Ultra"), dar forțele germane au renunțat la comunicațiile radio, iar comenzile erau transmise prin curier și telefon. Chiar și numele Wacht am Rhein ("De strajă pe Rin”) a fost menit să-i convingă pe aliați că era un plan defensiv pentru a le opri trecerea râului Rin în Germania.

Ucraina și-a pregătit în secret ofensiva păcălind spionajul militar cu lovituri asupra aerodromurilor rusești și folosind drone ucrainene pentru a distruge UAV-urile rusești. Pentru a întârzia răspunsul Moscovei, Ucraina a folosit rachete, drone și mine împotriva bazelor aeriene și a centrelor de comandă și control, blocând întăririle rusești.

Și aceste acțiuni au urmat modelul ofensivei finale a Germaniei naziste. Berlinul a calculat declanșarea ofensivei pentru ca această să coincidă cu o lungă perioadă de vreme rea, care a ținut la sol avioanele de recunoaștere ale aliaților. În zorii zilei de 16 decembrie 1944, un masiv baraj de artilerie germană a întrerupt comunicațiile americane, în timp ce comandouri germane – echipate în uniforme americane – s-au infiltrat în liniile americane pentru a răspândi confuzia și panica.

Un alt deznodământ în Kursk?

Singurul lucru pe care Ucraina nu și l-ar dori să-l copieze din Bătălia din Ardeni este deznodământul. În loc de o descoperire care să schimbe cursul celui de-al Doilea Război Mondial, ofensiva germană s-a blocat în cele din urmă din cauza terenului dificil, plin de noroi, lipsei de combustibil și a rezistenței acerbe americane pe care Hitler și generalii săi n-au anticipat-o.

Întrebarea care se pune acum este dacă incursiunea din Kursk va merge mai bine decât cea a Germaniei în Ardeni. Deși a ocupat un teritoriu rusesc și a creat consternare la Moscova, ofensiva Ucrainei nu a reușit să devieze trupele ruse din estul țării, iar contraatacurile Rusiei micșorează teritoriul deținut de forțele ucrainene.

Mai mult, Moscova a cerut ajutor de la Phenian, iar acum mii de soldații nord-coreeni se pregătesc în Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei și au apărut informații că aceștia ar fi intrat deja în luptă.

Cu toate acestea, Ucraina a arătat că atacurile surpriză sunt posibile chiar și în epoca dronelor.

"Incursiunea ucraineană în regiunea Kursk a demonstrat că surpriza operațională este încă posibilă în conflictul din Ucraina prin evitarea și inducerea în eroare a spionajului militar al inamicului – o lecție care ar putea fi aplicată pe scară largă și în viitoarele operațiuni de luptă la scară largă în alte teatre", a concluzionat Comandamentul pentru Instruire și Doctrină al Armatei SUA.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇