O femeie dintr-o comună din județul Botoșani s-a sinucis a doua zi după ce a fost externată din spital și declarată vindecată de coronavirus.
Femeia de 63 de ani se temea chiar și în aceste condiții că își va infecta familia, transmite Monitorul de Botoșani.
Publicația locală relatează că femeia se internase la începutul lui august, când a acuzat simptome specifice bolii. Pentru că suferea şi de o afecţiune neurologică, a fost internată pe secţia respectivă. În spital, femeia vorbea continuu despre frica de a nu-și infecta familia.
Avea o formă uşoară a bolii și a fost supusă tratamentului specific. Totuși, starea ei de anxietate a continuat să se accentueze.
Aceeași sursă spune că femeia a suferit de depresie în trecut și a urmat un tratament și pentru această afecţiune.
Femeia a fost externată după două teste negative.
A doua zi după ce a ieșit din spital, femeia s-a spânzurat într-o anexă din spatele casei.
Nu este primul caz de acest gen din județ. Un bărbat de 54 de ani şi-a pus capăt zilelor într-un mod similar, în primăvară. El era internat în Spitalul Judeţean Botoșani, pe o secţie de suspecţi Covid, unde aştepta rezultatele la testare. Acesta şi-a confecţionat un ştreang pe care l-a legat de caloriferul din baia salonului.
Următoarea criză gravă declanșată de Covid-19 la nivel mondial, după cea economică, va fi în zona Sănătății Mintale, avertizează psihologii și psihiatrii din toată lumea, care s-au confruntat în ultimele luni cu situații complicate și de o amploare fără precedent.
OMS: Criza generată de pandemie a afectat sănătatea mentală a milioane de oameni
Criza generată de pandemie a afectat sănătatea mentală a milioane de oameni, a avertizat chiar ieri Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
„Criza Covid-19 a avut impact asupra sănătăţii mentale a milioane de oameni, în contextul stărilor de anxietate şi a temerilor cauzate, dar şi prin perturbarea serviciilor de sănătate psihică. Oamenii aflaţi în unităţi medicale de termen lung, precum centrele de asistenţă şi instituţiile psihiatrice, sunt expuşi riscurilor crescute de infectare.
Mulţi profesionişti din domeniul sănătăţii psihice au fost infectaţi cu noul coronavirus; iar unele unităţi de sănătate mentală au fost închise pentru a fi transformate în centre de tratament pentru Covid-19″, a explicat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Un studiu realizat în SUA arată că pandemia de Covid-19 provoacă probleme de sănătate mintală