Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care este în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a cerut miercuri interzicerea revenirii în Rusia a „trădătorilor” care critică din străinătate „operaţiunea militară specială a Moscovei” în Ucraina.
„Trădătorii care îşi urăsc atât de mult ţara, care cer înfrângerea şi distrugerea ei, trebuie consideraţi ‘hostis publicus’, inamici publici”, a scris Medvedev pe contul său de Telegram, transmite EFE.
Fostul preşedinte rus, care a fost numit recent "numărul doi" în Comisia Militară Industrială a ţării sale, a adăugat că cei care au fugit din Rusia trebuie catalogaţi drept "duşmani ai poporului", chiar dacă nu au pe rol niciun dosar administrativ sau penal pentru declaraţii sau acţiuni împotriva ţării lor de origine.
"Oamenilor ăstora nu ar trebui să li se permită să se întoarcă în Rusia până la sfârşitul zilelor lor", a insistat el. În plus, 'trădătorii' nu ar trebui să continue să-şi încaseze salariile în Rusia atunci când lucrează de la distanţă din alte ţări, a adăugat el. "Este imoral atunci când trădătorii care vor ca ţara lor să fie învinsă să-şi câştige banii în Rusia", a spus el.
În opinia sa, această situaţie trebuie să se termine "odată pentru totdeauna".
Totodată, oficialul rus a lăsat uşa deschisă către o posibilă întoarcere a emigranţilor nemulţumiţi de "operaţiunea militară rusă", atât timp cât există "pocăinţă publică şi explicită prealabilă". "Deşi ar fi mai bine să nu se întoarcă" nici ei, a conchis el.
Declaraţiile lui Medvedev survin în plină dezbatere a unei legi care preconizează creşterea impozitelor pentru cetăţenii ruşi care au părăsit ţara din cauza conflictului cu Ucraina, dar continuă să lucreze de la distanţă.