Mărturiile cutremurătoare ale medicilor de la spitalul Nasser. Au fost umiliți și torturați de trupele israeliene

Mărturiile cutremurătoare ale medicilor de la spitalul Nasser. Au fost umiliți și torturați de trupele israeliene

Medicii palestinieni de la spitalul Nasser, cel mai mare din Gaza, au fost legați la ochi, reținuți, forțați să se dezbrace și bătuți în mod repetat de trupele israeliene după un raid care a avut loc luna trecută.

Ahmed Abu Sabha a povestit pentru BBC că a fost ținut timp de o săptămână în detenție, unde, a spus el, a fost păzit de câini, iar mâna i-a fost ruptă de un soldat israelian.

Alți doi medici, care au dorit ca numele lor să nu fie făcute publice, au declarat că au fost umiliți, bătuți, stropiți cu apă rece și forțați să îngenuncheze în poziții incomode ore întregi.

BBC a transmis Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) acuzațiile medicilor, care au negat că personalul medical a fost rănit în timpul raidului.

IDF a percheziţionat spitalul din oraşul Khan Younis din sudul Gazei pe 15 februarie, spunând că serviciile de informaţii au raportat că spitalul găzduieşte agenţi Hamas.

ADVERTISING

Soldații au mai spus că ostaticii israelieni luați de Hamas pe 7 octombrie au fost ținuți la Nasser. Hamas a negat însă că luptătorii săi operează în interiorul unităților medicale.

Filmările realizate în secret în spital pe 16 februarie, ziua în care medicii au fost reținuți, au fost transmise BBC. Acestea prezintă mai mulți bărbați dezbrăcați în fața clădirii de urgență a spitalului, îngenunchiați, cu mâinile în spatele capului. În fața unora dintre ei se află halate medicale.

„Oricine a încercat să-și miște capul sau să facă vreo mișcare a fost lovit. I-au ținut aproximativ două ore în această poziție rușinoasă”, a declarat directorul general al spitalului, dr. Atef Al-Hout, pentru BBC.

„De regulă, în timpul procesului de arestare, este adesea necesar ca suspecții de terorism să-și predea hainele astfel încât ele să poată fi percheziționate și să ne asigurăm că nu ascund veste explozive sau alte arme. Hainele nu sunt returnate imediat deținuților, din cauza suspiciunii că acestea pot ascunde anumite obiecte, cum ar fi cuțitele. Deținuților li se restituie hainele atunci când este sigur”, a transmis IDF pentru BBC.

ADVERTISING

Medicii au spus că au fost apoi duși într-o clădire a spitalului, bătuți și transportați la un centru de detenție, dezbrăcați.

O adevărată tortură

Abu Sabha, medic voluntar la Nasser, în vârstă de 26 de ani, a descris unele tratamente din timpul detenției drept tortură, cum ar fi punerea deținuților să stea în picioare ore întregi fără pauză. El a mai spus că medicii au fost obligați să se întindă pe burtă pentru perioade lungi de timp și nu li s-a dat mâncare.

Un expert în drept umanitar a spus că filmările și mărturia personalului medical intervievat de BBC sunt „extrem de îngrijorătoare”.

„Este împotriva a ceea ce a fost de multă vreme o idee fundamentală în legea care se aplică în conflictele armate, și anume că spitalele și personalul medical sunt protejate”, a declarat Dr. Lawrence Hill-Cawthorne, director al Centrului pentru Drept Internațional de la Universitatea din Bristol.

ADVERTISING

BBC investighează povestea spitalului de câteva săptămâni, vorbind cu medici, asistente, farmaciști și persoane strămutate care se adăpostesc în curtea spitalului.

Potrivit mărturiilor, 49 de persoane din spitalul Nasser au fost reținute. În plus, Comitetul Internațional al Crucii Roșii a confirmat pentru BBC că a primit zeci de apeluri telefonice de la persoane care spun că membrii familiei, inclusiv medicii, care se aflau la Nasser, sunt acum dispăruți.

Medicii care au rămas la Nasser spun că operațiunea IDF din spital i-a lăsat în imposibilitatea de a îngriji pacienții. Când IDF a preluat controlul spitalului, aproape 200 de pacienți erau tratați acolo, mulți dintre ei „imobilizați la pat”, inclusiv șase în secția de terapie intensivă, potrivit doctorului Hout, directorul general al spitalului.

Angajații cărora li s-a permis să rămână au povestit că li s-a ordonat să mute pacienții grav bolnavi între clădiri, au fost interogați și au fost forțați să lucreze în condiții insalubre și fără electricitate. Mai mulți medici au spus că 13 pacienți au murit în zilele care au urmat raidului.

Dar IDF a declarat pentru BBC că „a furnizat spitalului alimente și un generator care i-a permis să continue să funcționeze și să trateze pacienții”.

Pe 18 februarie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat însă că spitalul nu mai avea alimente și produse medicale de bază și a încetat să mai funcționeze. Pacienții rămași au fost trimiși la alte spitale din Gaza, iar personalul medical care lucra acolo a plecat la scurt timp după aceea.

„Credeam că voi fi executat”

Medicii au declarat pentru BBC că maternitatea spitalului, numită Mubarak, a devenit locul în care IDF a interogat și bătut personalul medical. Dr. Abu Sabha a spus că inițial a fost lăsat să rămână cu pacienții după raid, dar ulterior a fost dus la Mubarak, despre care a spus că a devenit „mai mult decât un loc de tortură”.

„M-au pus pe un scaun. Am auzit sunete de frânghii, așa că am crezut că voi fi spânzurat. Am crezut că voi fi executat. După aceea, au spart o sticlă și cu ea m-au tăiat la picior și m-au lăsat să sângerez. Apoi au început să aducă și alți medici și să îi pună unul lângă altul. Le auzeam numele și vocile", a povestit el.

Toți cei trei medici cu care a vorbit BBC au spus că au fost înghesuiți în vehicule militare și bătuți în timp ce erau transportați către un centru de detenție. Soldații i-au bătut cu bastoane, furtunuri, puști și pumni, au spus ei.

"Eram goi. Purtăm doar boxeri. Ne-au îngrămădit unul peste altul. Și ne-au scos din Gaza. Pe tot parcursul drumului am fost loviți, înjurați și umiliți", a spus unul dintre medicii care a vrut să rămână anonim.

Dr. Abu Sabha a spus că în timpul călătoriei, soldații au scos deținuții din vehicul. „Ne-au dus pe un petic de pământ acoperit cu pietriș, ne-au forțat să îngenunchem. Era o groapă în pământ și ne-am gândit că ne vor executa și ne vor îngropa aici. Cu toții am început rugăciunile", a povestit el. Apoi au fost duși într-o clădire unde au fost ținuți mai multe zile.

Medicul a mai declarat că deținuții erau pedepsiți în mod frecvent.

„M-au pus să stau cu mâinile ridicate deasupra capului și privirea în jos timp de trei ore. Apoi, un soldat m-a rugat să vin la el și m-a lovit până mi-a rupt mâna”, a spus Sabha. A doua zi, un medic israelian i-a pus un mâna în ghips, iar soldații au desenat pe el Steaua lui David.

Niciunul dintre cei trei medici nu a fost informat cu privire la acuzațiile care li se aduc, dar doi dintre ei au spus că interogatoriile s-au concentrat pe întrebarea dacă au văzut ostatici sau luptători Hamas în spital.

Cei trei medici au declarat că au fost duși înapoi în Gaza, legați la ochi, după ce au fost eliberați.

BBC a confirmat relatarea doctorului Abu Sabha conform căreia a trecut înapoi în Gaza pe la punctul de trecere Kerem Shalom controlat de Israel, care se află în apropierea celui mai sudic punct al Fâșiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇