Soldatul rus Evgheni, în vârstă de 26 de ani, a căzut în primele zile de război, în timpul unui atac asupra unui aeroport din apropiere de Kiev. Cu toate acestea, mama sa justifică acţiunile Rusiei.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a debutat pe 24 februarie. Vladimir Putin l-a calificat însă drept „operaţiune militară specială în Donbas”. Şi soldaţi ruşi mor în acest război. Adesea nici ei, nici familia lor nu au ştiut până în ultima clipă unde vor fi trimişi să lupte.
De la începutul războiului, cu mai bine de o lună în urmă, Ministerul rus al Apărării nu a vorbit decât de două ori despre militari căzuţi în luptă. Potrivit ministerului, până pe 25 martie au fost ucişi în Ucraina 1.351 de soldaţi ruși.
În realitate, numărul lor ar fi între 7.000 şi 15.000, după cum scrie Washington Post, care citează un înalt responsabil al NATO.
Cotidianul rus "Komsomolskaia Pravda" a anunţat pe 20 martie moartea a 9.861 militari ruşi, citând surse din Ministerul Apărării, dar a şters a doua zi ştirea, motivând că a fost vorba de un atac al unor hackeri.
Militarul rus Evgheni, având gradul de sergent major, a murit în primele zile ale războiului, în apropiere de Kiev. El nu participase anterior la nicio misiune de luptă.
Mama sa Natalia (nume modificat) şi-a pierdut fiul. Cu toate acestea, justifică invazia rusă în Ucraina. Totuşi, ea crede că între timp este vorba de un război în toată regula şi nu de o "operaţiune specială". Natalia face unele afirmaţii legate de originea războiului, care sunt în contradicţie cu starea actuală a lucrurilor, dar DW a decis să nu le elimine, pentru că dovedesc munca temeinică şi de durată a propagandei oficiale ruse.
DW: Natalia, cum vă simţiţi?
Natalia: Este foarte greu, este foarte dureros.
Dar nu pot să fac nimic pentru asta, nimeni nu-mi poate reda fiul.
Cum a devenit Evgheni soldat cu contract limitat?
Imediat după examenele pe care le-a susţinut în 2014, s-a dus în Armată. A ajuns într-o unitate specială a serviciului de informaţii al armatei GRU. Deja de atunci i s-a făcut oferta unui contract. Cumva am reuşit să-l conving să nu-l semneze, fiindcă asta ar fi însemnat misiuni în focare de conflict.
După aceea, a făcut cerere de angajare la Poliţie şi a lucrat în perioada aceea pentru un serviciu de securitate. Dar slujba aceea nu i-a plăcut şi a făcut iarăşi cerere de angajare în Armată. A fost angajat pe loc şi nu ne-a rămas decât o seară pentru a ne lua rămas bun.
Evgheni a slujit în Garda Naţională. I-a plăcut foarte mult, a devenit comandant de grupă. La Moscova dispersa demonstraţii.
În 2017, i s-a născut un fiu. Pe soţia sa a cunoscut-o pe vremea când lucra pentru serviciul de securitate. Ea l-a convins să se mute la Moscova, unde s-au căsătorit.
Cum a început povestea cu Ucraina?
Era pe la sfârşitul lui ianuarie, pe 25 sau 26. Fiul meu m-a sunat şi mi-a spus că vor fi trimişi la Smolensk (oraş din vestul Rusiei, la aproximativ 80 de kilometri de graniţa cu Belarus - n. red.) pentru manevre comune cu trupe belaruse.
I-am spus: "Vrei să mă minţi? Ce manevre?" Am căutat pe Internet şi am văzut că, într-adevăr, erau manevre în Belarus, dar ele se încheiaseră. Am căutat mai departe, dorind să aflu unde avem război. La Ucraina nici nu m-am gândit. Abia a doua zi am realizat că în Ucraina există frământări.
Deci v-a fost clar că fiul dumneavoastră nu a fost trimis la manevre?
Da. I-am spus lui Evgheni că nu sunt proastă şi că nu cred că el se îndreaptă spre Smolensk. Am căutat în continuare pe Internet şi mi-a devenit clar că se duce în Ucraina.
Am vrut desigur să-l opresc. I-am spus că poate nu se mai întoarce. Mi-a răspuns: "Ce prostii spui tu acolo?" Nu şi-a dat seama unde este trimis. Ori li s-a spălat creierul într-un asemenea hal încât credeau că se duc la manevre, ori ştia, dar nu-şi putea închipui că acolo va exista o asemenea baie de sânge. Probabil că nimeni nu s-a gândit la asta, nici măcar Putin.
Aţi mai avut după aceea contact?
A plecat la drum pe 13 februarie. L-am întrebat în glumă dacă-i place la Smolensk şi dacă au suficient de mâncare. A râs şi mi-a spus că totul este în ordine.
Ultima oară m-a căutat în dimineaţa zilei de 24 februarie, când a început totul. Folosind WhatsApp-ul unui camarad, mi-a spus: "Mamă, a început războiul." I-am răspuns: "Fiul meu, văd asta la televizor." Mi-a spus: "Închipuie-ţi, o întreagă companie de băieţi de-ai noştri au fost ucişi la graniţă." L-am întrebat: "Unde te afli?" Mi-a răspuns: "Sunt la Smolensk, mamă."
Cred că se afla într-adevăr pe acolo prin apropiere, fiindcă numai de acolo de la graniţă putea să zboare către acel aeroport (Gostomel, din apropiere de Kiev - n. red.). I-am spus: "Fiul meu, ţine-te tare." Mi-a răspuns: "Deci, pa, mamă. Nu mai am timp. Spune-i soţiei că totul este în ordine."
Începând de atunci nu am mai auzit nimic de el până pe 8 martie.
Cum aţi petrecut cele două săptămâni în care nu aţi mai avut contact cu el?
Am avut mereu telefonul la mine. Am căutat zile în şir pe Internet şi m-am uitat la televizor. Mă gândeam că poate îi văd chipul pe undeva. M-am dus în fiecare zi la biserică, am aprins o lumânare şi am dat acatiste pentru el. Dar el căzuse deja în luptă.
Evgheni fusese la Gostomel deja din 24 februarie. El nu a pierit pe 27 februarie, aşa cum scrie în certificatul de deces, ci mult mai devreme, probabil în seara zilei de 24 februarie sau în noaptea dintre 24 şi 25 februarie.
De ce credeţi asta?
Am citit pe Internet că soldaţii noştri au cucerit Gostomel pe 24 februarie, drept pentru care toţi băieţii noştri au fost trimişi acolo. Apoi, s-a deschis foc asupra lor dinspre Kiev. Băieţii noştri au fost încercuiţi şi nimeni nu le-a sărit în ajutor. S-a deschis foc asupra lor şi au fost bombardaţi o zi întreagă. Vă daţi seama, un aeroport este practic un câmp deschis.
Deja pe 25 februarie, soldaţii noştri au recucerit Gostomel şi pe 26 februarie a fost găsit trupul lui Evgheni. Dar eu am fost informată abia pe 8 martie. Pe la ora 13.30 am primit un telefon de la unitatea lui şi mi s-a spus că fiul meu a căzut într-o luptă dată în apropiere de Rostov (Rostov pe Don, un oraş din sudul Rusiei, aflat la aproximativ 60 de kilometri de graniţa cu Ucraina - n. red.). Aproape că mi-am ieşit din minţi când am auzit asta.
În apropiere de Rostov pe Don?
Nu ştiu de ce mi s-a comunicat asta sub această formă. Poate fiindcă zăcea la morga din Rostov şi acolo nu dispuneau de informaţii verificate.
Aţi vorbit în ultimii ani cu Evgheni despre situaţia din Ucraina?
Sincer, nu.
Înţelegeţi de ce a început acest război?
Cred că, dacă nu i-am fi bombardat noi pe ei, ucrainenii ne-ar fi bombardat pe noi. Nu am avut de ales. Dar ceva nu s-a desfăşurat cum trebuia şi nimeni nu s-a aşteptat la asta. Acum, că atâţia soldaţi au căzut deja în luptă, nu există cale de întoarcere.
Trebuie continuat până la victorie.
Înţelegeţi ce face acum Rusia în Ucraina? Pentru ce a luptat Evhgheni?
Fiul meu a luptat pentru noi, pentru Rusia şi poporul rus.
Astfel încât noi să putem acum să stăm de vorbă la telefon, să putem bea şi mânca. Nu a căzut acolo zadarnic, ci pentru noi, pentru ca noi să putem duce o viaţă lungă şi fericită, pentru ca să nu fie război la noi, să nu fim bombardaţi.
În Rusia e interzis ca acest conflict să fie calificat drept război. Credeţi că este un război sau o "operaţiune militară specială"?
Nu, nu văd asta ca pe o "operaţiune specială". Este război în toată legea. Îmi este clar că nu e permis să-l recunoaştem ca atare. Dar este război. Este o baie de sânge.
Interviu realizat de Oxana Ivanova.