Macron: S-ar putea să nu fie posibil să îl trimitem pe Vladimir Putin să fie acuzat de crime de război la Haga

Macron: S-ar putea să nu fie posibil să îl trimitem pe Vladimir Putin să fie acuzat de crime de război la Haga
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

S-ar putea să nu fie posibil să îl trimitem pe Vladimir Putin să fie acuzat de crime de război la Haga dacă el este singura persoană cu care Occidentul trebuie să negocieze sfârşitul războiului din Ucraina, a declarat miercuri Emmanuel Macron.

Într-un amplu discurs rostit la o conferinţă pe teme de securitate desfăşurată la Bratislva, președintele Franței a pledat pentru garanţii de securitate pentru Ucraina în aşteptarea aderării sale la NATO, dar şi pentru o întărire a apărării europene în cadrul Alianţei Nord Atlantice, relatează The Guardian.

ADVERTISING

"Dacă în câteva luni vom avea o fereastră pentru negocieri, problema va fi să decidem între un proces şi o negociere. Trebuie să negociezi cu liderii pe care îi ai de facto şi cred că negocierile vor fi o prioritate.

Te poţi trezi în situaţia de a spune: Vreau să mergi la închisoare, dar eşti singurul cu care pot negocia", a declarat Emmanuel Macron în ceea ce The Guardian consideră că sunt cele mai sincere remarci de până acum ale unui lider european cu privire la necesitatea de a negocia cu Putin.

ADVERTISING

Liderul francez a precizat însă că, între timp, ar trebui adunate probe împotriva Rusiei şi a liderilor săi.

Macron a declarat că Rusia şi-a pierdut orice legitimitate, dar că, dacă viitoarea contraofensivă ucraineană nu îşi va atinge obiectivele militare, va trebui să fie evaluată natura viitorului sprijin european pentru Ucraina.

În acelaşi timp, el a spus că Ucraina îşi apără nu doar propriile graniţe, ci şi pe cele ale Europei şi a cerut continuitate în politica SUA faţă de Ucraina, avertizând în acelaşi timp că UE trebuie să se pregătească pentru consolidarea propriei apărări, mai ales în perspectiva alegerii unei administraţii republicane la Washington.

ADVERTISING

Insistând pentru creşterea cheltuielilor şi a coordonării europene în domeniul apărării, el a spus că "securitatea şi stabilitatea (europenilor - n.red.) nu ar trebui să fie delegate şi lăsate la discreţia alegătorilor americani".

Referindu-se la afirmaţia sa din urmă cu trei ani, potrivit căreia NATO se afla în "moarte cerebrală", el a spus că invazia lui Putin în Ucraina a fost un semnal de alarmă la care NATO a răspuns bine. Dar a subliniat că unii membri ai NATO - fără a menţiona direct Turcia - nu au impus sancţiuni Rusiei.

El a recunoscut pe de altă parte că, în trecut, Europa de Vest nu a fost sensibilă la solicitările Estului. "Unii au spus că aţi ratat ocazia de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi ocazia de a vă asculta. Acest timp s-a încheiat", a spus Macron, în aplauzele publicului.

Referindu-se la divizarea Europei impusă Estului în urma celui de-al Doilea Război Mondial, Macron a declarat că Europa nu trebuie să mai permită ca Europa de Est să fie răpită de Rusia a doua oară, adăugând că înstrăinarea forţată a slăbit întreaga familie europeană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇