Iranul anunță că nu are „linii roșii”. Răspuns de forță al SUA: trimit în Israel un sistem antirachetă și trupe

Iranul anunță că nu are „linii roșii”. Răspuns de forță al SUA: trimit în Israel un sistem antirachetă și trupe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tensiunile sunt în creștere în Orientul Mijlociu. Duminică, ministrul iranian de Externe a declarat că Iranul nu are „linii roșii” când vine vorba de apărarea poporului și a intereselor sale, în timp ce SUA au anunțat că trimit Israelului un sistem antirachetă şi trupe aferente pentru a consolida apărarea împotriva Iranului.

Teheranul nu are „linii roșii”

Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a avertizat că Teheranul nu are „linii roşii" atunci când vine vorba de apărarea poporului şi a intereselor sale, într-un moment de tensiune maximă în Orientul Mijlociu şi în faţa eforturilor Republicii Islamice de a descuraja un război regional, relatează EFE.

ADVERTISING

„Deşi am depus eforturi enorme în ultimele zile pentru a descuraja un război total în regiunea noastră, afirm în mod clar că nu avem linii roşii în apărarea poporului şi a intereselor noastre", a declarat Araqchi într-o postare pe X după aterizarea la Bagdad, ca parte a turneului său în ţările arabe din zonă.

În mesajul său, şeful diplomaţiei iraniene a declarat că „Statele Unite au furnizat Israelului o cantitate record de arme" într-un moment în care statul israelian îşi intensifică campania de bombardamente şi invazia terestră în Liban, în timp ce continuă să lovească Fâşia Gaza devastată de război.

ADVERTISING

„Acum (SUA) pun în pericol şi vieţile trupelor lor prin desfăşurarea acestora pentru a opera sisteme de rachete americane în Israel", a adăugat ministrul iranian în postarea sa.

Duminică, șeful diplomaţiei iraniene a sosit la Bagdad pentru a continua „consultările cu ţările musulmane privind situaţia critică" din Orientul Mijlociu „ca urmare a atacurilor şi agresiunii genocide a regimului israelian în Gaza şi în Liban", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Republicii islamice, Esmaeil Baghaei.

Acest turneu - în cadrul căruia a vizitat Libanul şi chiar Arabia Saudită - cel mai mare rival al Iranului în lumea islamică - intervine într-un moment în care Orientul Mijlociu - şi în special Teheranul - se aşteaptă la o ripostă din partea Israelului la atacul iranian cu zeci de rachete balistice de la 1 octombrie.

ADVERTISING

Iranul a efectuat acest atac ca răspuns la intrarea trupelor israeliene în sudul Libanului şi la uciderea aliaţilor săi, inclusiv liderul biroului politic Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, şi a şefului grupării şiite libaneze Hezbollah, Hasan Nasrallah, la Beirut.

SUA trimit Israelului un sistem antirachetă şi trupe pentru a consolida apărarea împotriva Iranului

Pentagonul a anunţat duminică desfăşurarea în Israel a unui sistem american de apărare antirachetă la mare altitudine THAAD, care va fi operat de militari americani, în urma atacurilor cu rachetă ale Iranului, transmite AFP.

Secretarul apărării, Lloyd Austin, a „autorizat desfăşurarea unei baterii THAAD şi a unei echipe de militari americani în Israel pentru a ajuta la întărirea apărării aeriene a Israelului în urma atacurilor fără precedent ale Iranului împotriva Israelului din 13 aprilie şi din nou pe 13 octombrie", a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

Acesta a precizat că o baterie THAAD a fost deja desfăşurată în Israel în urma atacurilor Hamas din 7 octombrie, iar anterior în 2019.

WSJ scrie că trimiterea sistemului Thaad, un interceptor terestru conceput pentru a doborî rachete balistice, marchează un pas semnificativ în eforturile americane de a proteja direct Israelul împotriva unui atac inamic prin trimiterea şi de soldaţi americani pe teren.

Soldaţii americani - puţin sub 100 de militari în total - vor însoţi sistemul, ceea ce reprezintă o desfăşurare rară a SUA în Israel.

În paralel, Forţele de apărare israeliene (IDF) şi armata aerului israeliană îşi intensifică pregătirile pentru o acţiune împotriva Iranului. Autorităţile israeliene, care şi-au definit deja natura ripostei la atacul iranian de la începutul acestei luni, îşi coordonează îndeaproape planurile cu Washingtonul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇