Încă trei aeronave F-16 din Norvegia au ajuns la Câmpia Turzii

Încă trei aeronave F-16 din Norvegia au ajuns la Câmpia Turzii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele 32 achiziţionate de România de la Norvegia, au aterizat vineri la Baza militară de la Câmpia Turzii. România a primit până în prezent nouă aeronave, restul urmând a fi livrate până la finele lui 2025.

Cele 32 de aeronave F-16 de la Norvegia vor echipa încă două escadrile ale Forţelor Aeriene Române.

„Operaţionalizarea următoarelor două escadrile de aeronave F-16, la Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu, va contribui semnificativ la întărirea securităţii României şi flancului estic al NATO, prin executarea de misiuni de apărare a spaţiului aerian naţional şi aliat cu trei escadrile, de pe trei baze aeriene, prin Serviciul de Luptă Permanent de  Poliţie Aeriană", a declarat ministrul apărări naţionale, Angel Tîlvăr.

ADVERTISING

El a vorbit și despre importanţa înfiinţării Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti, care a sporit semnificativ capacitatea Forţelor Aeriene de a-şi pregăti într-un timp mult mai scurt piloţii care să opereze aceste aeronave.

„Disponibilitatea Ţărilor de Jos şi a firmei americane Lockheed Martin de a contribui la înfiinţarea şi funcţionarea unui asemenea Centru de pregătire, unic pe teritoriul european, a reprezentat o şansă pentru România de a avansa mult mai repede în procesul de operaţionalizare a escadrilelor doi şi trei de aeronave F-16“, a mai spus Tîlvăr.

ADVERTISING

Cu cele trei aeronave F-16 sosite vineri, Forţele Aeriene Române au recepţionat, până în prezent, nouă din cele 32 care au fost achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, împreună cu pachetul de bunuri şi servicii aferent.

Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial, şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).

avioane-F-16-Norvegia
Foto: Facebook MApN

Avioanele vor fi livrate în stare operaţională, fiind asigurată operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, F-35, ceea ce face ca achiziţia avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇