Echipaje de pompieri ajutate de avioane-cisternă luptau luni împotriva unui nou incendiu izbucnit în sudul insulei greceşti Evia, unde două cartiere din localitatea Fygia au trebuit evacuate.
Incendiul de vegetaţie se deplasează spre staţiunea balneară Marmari, la 200 de kilometri nord-est de Atena, unde autorităţile pregăteau evacuarea localnicilor pe mare, potrivit Athens News Agency (ANA), relatează AFP.
Un număr de 46 de pompieri luptau cu flăcările în apropiere de Fygia, din sudul insulei Evia, sprijiniţi de 20 de camioane, trei avioane-cisternă şi două elicoptere, informează autorităţile.
Acest nou incendiu de pădure a izbucnit luni dimineaţă, după două săptămâni de la incendiile care au devastat nordul insulei.
În total, peste 116.000 de hectare au fost mistuite de flăcări în Grecia de la sfârşitul lunii iulie, provocând scene apocaliptice.
Sute de case şi de mici afaceri au fost distruse în Evia, într-o parte a Peloponezului şi la periferia capitalei Atena.
Protecţia civilă din Grecia a alertat duminică cu privire la noi incendii în mai multe regiuni ale ţării.
Alte două incendii mocnesc, iar pompierii români pornesc să le stingă
Forţele şi echipajele române de pompieri aflate în Grecia vor fi dislocate în două zone distincte - Kryftes şi Vilia, după ce, duminică, au acţionat în Attica, unde incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă, iar misiunile ce le-au fost alocate sunt în principal de supraveghere, monitorizare şi lichidarea eventualelor focare izolate.
"La solicitarea ofiţerului de legătură elen, forţele şi mijloacele române vor fi dislocate în două zone distincte, respectiv zona Kryftes şi zona Vilia. Opt autospeciale de stingere, trei cisterne, un camion de intervenţie cu rezervă de apă, un UTV, cinci autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un container multirisc şi o echipă pentru monitorizare aeriană (dronă) vor fi prezente în cele două zone, pe parcursul acestei zile", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, luni, AGERPRES.
În zona Vilia va fi prezent şi asistentul medical din cadrul modulului, care cuprinde 61 de pompieri militari, cu 18 mijloace de intervenţie.
"Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari români au fost împărţiţi în trei echipe, care au acţionat în zone diferite. Locurile vizate, se aflau în zonă muntoasă, care a solicitat la maxim tehnica de intervenţie, cu rute greu accesibile. Autospecialele pentru stingerea incendiilor de pădure şi-au dovedit utilitatea, ajungând în apropierea zonelor afectate, unde pompierii români şi eleni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea focarelor ascunse, rămase în urma incendiilor devastatoare", arată sursa citată.
De asemenea, de un sprijin real s-a dovedit a fi drona pompierilor militari români, care a survolat zona şi a dat posibilitatea identificării exacte a locurilor vulnerabile.
"Misiunile pompierilor români s-au încheiat noaptea târziu, când aceştia au revenit la bază", precizează IGSU.
Crește numărul de incendii la nivel global
Potrivit lor, perioadele recurente de caniculă sunt un exemplu grăitor al schimbărilor climatice, iar valurile de căldură extremă se vor multiplica, extinde şi prelungi: o combinaţie fatidică pentru declanşarea incendiilor.
Citește și: