Europa începe să îşi redeschidă frontierele, dar nu se poate vorbi încă de o liberă circulaţie

Europa începe să îşi redeschidă frontierele, dar nu se poate vorbi încă de o liberă circulaţie

Ţările europene încep de luni să relaxeze unele controale la frontiere după izolarea determinată de coronavirus, însă Spania rămâne închisă în continuare, unele restricţii sunt în vigoare în alte părţi şi au apărut noi mijloace de lucru, ceea ce înseamnă că nivelul călătoriilor de dinainte de pandemie este încă departe.

Spaţiul Schengen, care cuprinde 22 de ţări din UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, permite trecerea frontierelor fără controale, însă acestea au fost în mare parte închise timp de trei luni, cu excepţia traficului de bunuri şi deplasarea lucrătorilor din domeniile esenţiale.

ADVERTISING

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, le-a cerut săptămâna trecută statelor membre ale UE să ridice controalele interne la frontieră până luni şi să permită redeschiderea graduală spre alte ţări începând din iulie, relatează Reuters.

Decizia ar putea ajuta la salvarea sezonului de vară, parte esenţială a industriei turismului în Europa.

Alături de domeniile recreative şi cultură, aceste sector reprezintă aproape 10% din economia UE, iar în ţările mediteraneene, care au fost puternic lovite de pandemie, asigură un procent chiar mai mare.

ADVERTISING

Din Islanda şi până în Grecia, multe restricţii pentru cetăţenii din UE şi din Schengen se relaxează de luni, dar asta nu înseamnă o revenire la călătoriile libere pentru cei 420 de milioane de locuitori din Spaţiul Schengen.

Germania, Belgia, Franţa şi Grecia au restabilit de luni libera circulaţie cu toate ţările din UE, potrivit AFP.

Spania nu va primi turişti străini până la 21 iunie, cu excepţia unor insule spaniole.

În alte părţi, dreptul de a călători depinde de ţara în care locuieşti şi de ţara în care vrei să mergi.

ADVERTISING

Grecia impune carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin de pe o serie de aeroporturi din opt ţări din UE. Cehia are un sistem bazat pe culori şi interzice intrarea turiştilor din ţări de nivel 'portocaliu' şi 'roşu', cum ar fi Portugalia şi Suedia.

Danemarca va permite accesul turiştilor din Islanda, Germania şi Norvegia, dar nu şi din Suedia, cu condiţia ca ei să rezerve cel puţin şase nopţi de cazare.

Croaţia, care depinde în mare măsură de turism, şi-a redeschis de asemenea frontierele. O decizie similară a luat şi Polonia, care primeşte cetăţeni din UE începând de sâmbătă.

Carantina obligatorie de două săptămâni din Marea Britanie pentru vizitatori înseamnă că şi britanicii vor avea parte de aceeaşi izolare în Franţa.

Înainte de criză, 3,5 milioane de persoane traversau în medie pe zi graniţele interne din UE, conform unui raport de anul trecut al Parlamentului European.

Circa 1,7 milioane de persoane făceau naveta spre muncă. Multe dintre aceste persoane lucrează acum de acasă, în timp ce prelungirea restricţiilor şi îngrijorările privind sănătatea ar urma să limiteze turismul şi călătoriile de afaceri.

De exemplu, pe aeroportul din Bruxelles, în prima zi de redeschidere operează circa 60 de zboruri, 10% din normalul de 600. 

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇