Doi foști luptători ai grupului de mercenari Wagner din Rusia au povestit pentru CNN experiențele lor îngrozitoare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei și despre cum oricine s-a împotrivit a fost împușcat imediat de comandanți.
Cei doi luptători au fost capturați de forțele ucrainene la sfârșitul anului trecut. CNN nu le dezvăluie identitatea, pentru siguranța lor. Ambii sunt căsătoriți, au copii și au fost recrutați în timp ce erau în închisoare. Unul dintre ei ispășea o pedeapsă de 20 de ani pentru ucidere din culpă.
Din motive de securitate, soldații ucrainenii au stat în sala în care a avut loc interviul. CNN le-a spus luptătorilor Wagner că pot încheia interviul oricând doresc. Dar au vorbit în detaliu mai bine de o oră.
Cei doi au povestit despre pierderi uriașe în „primul val” de atacuri din Ucraina.
„Noi eram 90. În primul atac au murit 60”, a spus unul dintre luptători, amintindu-și primul său atac în apropierea satului Bilohorivka. „Dacă un grup nu are succes, este trimis altul imediat. Dacă nici al doilea nu reușește, trimit un alt grup”, a povestit el.
Celălalt luptător a fost implicat într-un asalt care a durat cinci zile, printr-o pădure din apropierea orașului Lisiciansk de la granița Lugansk-Donețk din estul Ucrainei.
„Primii pași în pădure au fost dificili din cauza minelor de teren răspândite. Din 10 bărbați, șapte au fost uciși imediat. Nu poți să-i ajuți pe răniți. Ucrainenii trăgeau puternic asupra noastră, astfel că trebuia să continuăm să mergem, altfel riscam să fim împușcați.
S-a întâmplat asta timp de cinci zile, oameni au murit chiar lângă mine. Patru sute de luptători Wagner au fost aduși acolo și apoi din ce în ce mai mulți, tot timpul”, a mai spus el.
Prizonierul a spus că nu a existat nicio evacuare a răniților: „Dacă ești rănit, te rostogolești singur, în orice fel poți, undeva într-un loc unde nu există foc, iar dacă nu este nimeni în preajmă, îți acorzi singur primul ajutor”.
De-a lungul câtorva săptămâni petrecute în prima linie, cei doi bărbați au spus că au avut un singur instinct. „Doar pentru a supraviețui. Aveam doar dorința de a supraviețui, indiferent de cost”, a spus prizonierul implicat în atacul în pădure.
Luptătorul a mai povestit că nu se puteau retrage fără ordine, deoarece erau uciși.
„Un bărbat a rămas într-o poziție, era foarte speriat, era primul său atac. Am primit ordin să alergăm înainte. Dar bărbatul s-a ascuns sub un copac și a refuzat. Acest lucru a fost raportat la comandanți. A fost dus la 50 de metri de bază. Și-a săpat propriul mormânt și apoi a fost împușcat”, a mai povestit el.
Promisiunea libertății
Cei doi bărbați au descris modul în care au fost recrutați de gruparea Wagner. În august și septembrie anul trecut, șeful grupului, Evgheni Prigojin, a sosit cu elicopterul la închisorile în care erau deținuți, oferindu-le contracte de șase luni în schimbul grațierii.
Unul dintre bărbați mai avea 10 ani de închisoare, după o condamnare pentru ucidere din culpă.
„M-am gândit că șase luni erau mai bune decât cei 10 sau 11 ani pe care trebuia să îi mai petrec în închisoare. Îmi doream doar un nou început în viață”, a spus el.
La acea vreme, campania de recrutare a lui Prigojin în închisorile Rusiei era în plină desfășurare. Se estimează că au fost recrutați între 40.000 și 50.000 de bărbați.
„Doar câțiva deținuți au acceptat să lupte pentru bani, cei mai mulți au acceptat pentru că aveau sentințe lungi”, a spus unul dintre luptători.
„Ne-au aliniat pe toți în curte și Prigojin a început să recruteze deținuții. A spus că are permisiunea de la organele superioare de a lua pe oricine din închisoare. Candidații ideali erau criminalii, tâlharii”, a precizat el.
Procesul de selecție a fost atât de rudimentar încât deținuții mai în vârstă nu trebuiau decât să demonstreze că pot defila câțiva metri, a spus unul dintre prizonieri: „Au luat aproape pe toată lumea”.
Pentru deținuții care mai aveau ani mulți de închisoare de executat, oferta era tentantă.
„Pentru libertatea noastră ni s-a spus că trebuie să luptăm șase luni în Ucraina, să luptăm cu naziștii. În același timp, ne-au promis salarii, achitarea împrumuturilor și un trecut curat”, a mai povestit unul dintre luptători.
La scurt timp după vizitele lui Prigojin, sute de prizonieri au fost duși cu autobuzul și avionul pe un teren de antrenament din regiunea Rostov din Rusia, potrivit celor doi bărbați. A existat o interdicție strictă a drogurilor și a alcoolului, a spus unul dintre prizonieri.
Antrenamentul a fost scurt și de bază – mânuirea pistoalelor pentru atacurile teribile la care urmau să participe. Bărbații au spus că este clar că erau pregătiți pentru misiuni la care nu s-au înscris.
Acum afirmă că au fost înșelați de Prigojin. „Nu a menționat nimic despre pericol. Ni s-a spus că sarcina noastră era să menținem apărarea pe linia a doua”, a spus unul dintre luptători.
A fost aproape o ușurare pentru noi când am fost capturați, au spus prizonierii.
„Cred că a fost o alegere greșită. Nu am participat niciodată la nicio operațiune militară. Ne-au adus aici sub un pretext fals”, a spus unul dintre luptători.
Ambii bărbați au spus însă că vor să se întoarcă în Rusia. „Nu-mi pasă de Rusia, dar vreau doar să merg acasă”, a declarat unul dintre ei.