Dîncu anunță creșteri de salarii, diurne și chirii și în Armată

Dîncu anunță creșteri de salarii, diurne și chirii și în Armată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Indemnizațiile soldaților pentru deplasări și chirii, dar și solda acestora vor crește în perioada următoare, pentru a-i ține în Armată pe cei care vor să plece, a anunțat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, vineri, la Breaza, unde a participat la o ceremonie organizată la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir”.

Ministrul spune că deja există un proiect de ordonanță care este în lucru și care prevede majorări de venituri pentru militarii activi, sergenți, gradați și soldați profesioniști. Compensarea pentru deplasare va crește de la 20 la 40 de lei pe zi, compensațiile de chirie care sunt acum 300 de lei vor fi actualizate la valoarea pieței, iar în ce privește majorarea soldei, ministrul nu a putut să spună decât că nu a mai crescut de prin 2009 și că la acest moment soldații și gradații profesioniști au „un venit mediu lunar de 2300 și ceva”. Valorile la care vor crește soldele vor fi anunțată în perioada următoare.

ADVERTISING

Vasile Dîncu a mai spus că cel puțin pentru acest an, nu va cere bani în plus de la buget pentru majorări, ci acestea vor fi acoperite din economiile care vor fi făcute.

„Deocamdată discutăm, lucrăm la acest proiect, am calculat şi impactul, nu vom cere bani în plus de la bugetul României în acest moment. Din economii, din modul în care redistribuim şi ne vom gospodări banii vom putea să alocăm în acest an întreaga sumă ca să putem să fim şi noi atractivi. Dacă nu, avem foarte multe plecări din armată şi este păcat pentru că pleacă oameni foarte bine specializaţi, oameni pregătiţi”, a spus Dîncu, citat de News.ro.

ADVERTISING

El a mai spus că are sprijinul PSD pentru majorarea veniturilor militarilor profesioniști și speră că va avea și sprijinul guvernului.

De asemenea, Vasile Dîncu a anunțat că peste 5000 de persoane interesate de serviciul militar voluntar au aplicat pentru cele aproximativ 1500 locuri disponibile în doar câteva săptămâni, iar înscrierile continuă.

Ministrul Apărării a mai spus că în urma discuţiilor purtate cu oameni din afara sistemului militar se vor face modificări în ceea ce priveşte voluntariatul în armată. 

ADVERTISING

„Mai trebuie însă să facem câteva lucruri, acestea ţin de a face o compatibilitate între cerere şi ofertă. Am discutat cu oameni care au ajuns în sistemul nostru de voluntariat, care au vizitat unităţi şi care au o gândire şi o viziune obiectivă, civili care mi-au spus multe lucruri din ceea ce ne lipseşte, inclusiv drepturile pe care trebuie să le acorzi, inclusiv tipul de beneficii pe care trebuie să le acorzi unui om care se pune în serviciul naţiunii. (...) Sunt câteva lucruri care ţin de indemnizaţii, ţin de regimul pe care-l au, de termenele la care trebuie să se prezinte la unitatea, posibilitatea de a lucra în străinătate şi de a veni de acolo în cazul în care este mobilizat. Toate acestea le-am rezolvat”, a precizat Vasile Dîncu. 

Toate aceste modificări vor fi comunicate săptămâna viitoare, a mai spus ministrul Apărării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇