Dezastru în Insula Paștelui: Celebrele statui au fost distruse iremediabil (Foto)

Dezastru în Insula Paștelui: Celebrele statui au fost distruse iremediabil (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Flăcările au afectat peste 100 de hectare din parcul național de pe insulă, iar câteva din celebrele monumente au fost complet carbonizate.

Un incendiu de pădure care a pârjolit o parte din Insula Paștelui a distrus câteva din statuile moai. Focul s-a extins în parcul național Rapa Nui al insulei din Pacific, situată la 3.500 de kilometri distanță de coasta vestică a statului Chile, provocând daune ireparabile sitului arheologic, relatează The Guardian.

"Peste 100 de hectare au fost afectate în sectorul Rano Raraku care include zona umedă și sectorul moai", a transmis conducerea parcului național într-un comunicat postat pe Facebook.

Fuego en Rano Raraku

Publicată de Sergio Moya pe Miercuri, 5 octombrie 2022

Carolina Perez, subsecretar în cadrul Ministerului Culturii din Chile, a declarat că focul s-a întins de luni pe insula cu o suprafață de 163 kmp.

ADVERTISING

Conducerea parcului național a explicat că lipsa de voluntari i-a împiedicat pe angajații parcului să controleze incendiul. Pagubele totale din situl arheologic nu au fost încă evaluate.

Ariki Tepano, directorul comunității Ma’u Henua, cel care conduce întreținerea parcului, a spus că daunele sunt "ireparabile".

Primarul insulei, Pedro Edmunds Paoa, crede că incendiul nu a fost un accident. "Toate incendiile din Rapa Nui sunt provocate de oameni. Daunele provocate de foc nu mai pot fi reparate. Fisurarea unei pietre originale și emblematice nu poate fi reparată, indiferent câte milioane de euro sau de dolari s-ar băga", a spus edilul.

În Rapa Nui se află peste 1.000 de statui, figuri gigantice sculptate în secolul al XIII-lea de locuitorii nativi. Zona din jurul vulcanului Rano Raraku, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, a fost cea mai afectată. Se estimează că sute de statui moai se află în acea zonă, precum și în cariera din care s-a extras piatra folosită pentru a sculpta statuile.

ADVERTISING

Incendiul a survenit la doar trei luni după ce insula a fost redeschisă pentru turism, pe 5 august, după doi ani de închidere din cauza pandemiei de Covid-19. Înainte, Insula Paștelui primea 160.000 de vizitatori pe an, aduși de cele două curse aeriene zilnice.

Izbucnirea pandemiei a suspendat, însă, turismul, principala activitate economică de pe insulă.

Multă vreme locuită de nativii polinezieni, Insula Paștelui a fost anexată de Chile în anul 1888. Se crede că monumentele îi reprezintă pe strămoșii locuitorilor de pe insulă și erau incluse în ritualuri.

ADVERTISING

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇