Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) acuză un atac fără precedent la adresa angajaților din sectorul public și condamnă public „demersul revoltător și antidemocratic” al lui Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, care ar fi transmis un „ordin pe unitate” pentru restructurarea cu 30% a personalului din fiecare departament, ca reacție directă la protestele recente ale salariaților.
Într-un comunicat remis marţi spotmedia.ro, FNSA susține că această măsură nu reprezintă o reformă administrativă reală, ci o formă mascată de represiune, o „epurare administrativă” menită să intimideze și să reducă la tăcere vocile incomode ale angajaților care au denunțat inechitățile din sistemul bugetar.
„Această amenințare directă este o dovadă clară că cei numiți în funcții de conducere de actualul Guvern ‘pro-european’ gândesc în termeni de represiune și control politic. Funcția publică este tratată ca o formă de putere discreționară, în care salariații care protestează devin 'dușmani ai poporului'”, transmite FNSA.
Organizația sindicală subliniază că intenția de reducere a personalului apare într-un context în care Guvernul continuă să mărească structurile de putere politică — cu posturi noi de demnitate publică, vicepremieri, secretari de stat și consilieri — în timp ce angajații din administrația publică sunt amenințați cu concedieri colective.
„Este inadmisibil ca într-un stat care pretinde că respectă valorile europene și statul de drept să se folosească structuri guvernamentale pentru a pedepsi salariați pentru participarea la proteste pașnice și legale. Orice stat democratic ar fi sancționat o astfel de ieșire publică, prin demiterea celui care o promovează”, acuză FNSA.
Federația anunță că va sesiza organismele internaționale privind drepturile lucrătorilor și va folosi toate mijloacele legale pentru a-i proteja pe salariații amenințați cu represalii. „Nu vom ceda în fața abuzului de putere menit să instaureze frica. Vom denunța public orice intimidare și vom acționa pentru apărarea colegilor noștri.”
FNSA mai afirmă că asemenea practici „nu au ce căuta într-o democrație europeană” și solicită clarificări oficiale din partea Guvernului privind presupusul plan de restructuare masivă a personalului bugetar.
Cine e Mihai Jurca
Mihai Jurca a devenit cunoscut ca city-manager al Oradiei, oraşul păstorit şi dezvoltat de Ilie Bolojan. Din august 2024, a devenit coordonatorul ADLO, care administrează parcurile industriale orădene.
În martie, ca preşedinte interimar, Bolojan l-a adus la Cotroceni pentru a conduce Departamentul Administrație și Politici Publice din cadrul Administrației Prezidențiale, având responsabilități în privința colaborării cu instituțiile din administrația publică centrală și locală, precum și a monitorizării politicilor publice de interes.
Vă recomandăm interviul realizat de Ioana Ene Dogioiu: Secretul de la Oradea: Reguli, bici și zahărel, nimic gratuit și deții doar ce îți permiți
Protestele bugetarilor
Zeci de instituții publice din întreaga țară sunt afectate marți de proteste spontane, după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care plafonează sporul pentru condiții vătămătoare la 300 de lei brut pe lună, începând cu 1 iulie.
Protestele au început vineri și au continuat luni şi iată că şi azi.
Zeci de angajați au mers, marți, furioşi, la biroul lui Alexandru Nazare pentru discuții directe. Replica ministrului: „Situația e chiar gravă, să mă credeți pe cuvânt”