Comisia de la Veneția critică alegerile comasate din România: Să se abțină de la legiferare prin OUG

Comisia de la Veneția critică alegerile comasate din România: Să se abțină de la legiferare prin OUG
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia de la Veneţia a publicat, marţi, un raport privind comasarea alegerilor din România, în care se arată că adoptarea OUG 21/2024 nu a fost consensuală şi nu a rezultat în urma unei consultări publice adecvate.

Comisia recomandă autorităţilor române abţinerea în viitor de la legiferarea în materie electorală prin ordonanţe de urgenţă, cu excepţia cazului în care se adoptă norme privind aspectele şi detaliile tehnice.

În concluziile raportului Comisiei de la Veneţia se precizează că prin scrisoarea din 11 martie 2024, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a solicitat avizul Comisiei de la Veneţia cu privire la ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European în 2024 şi alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale în 2024.

Comisia de la Veneția arată că „substanța revizuirii nu contravine standardelor internaționale”.

„În special, comasarea alegerilor locale și a alegerilor pentru Parlamentul European poate fi justificată într-un an în care a avut loc un număr excepțional de alegeri. Intrarea în funcție la câteva luni după alegeri este acceptabilă atât timp cât mandatul autorității în exercițiu nu este prelungit”, arată Comisia în concluziile raportului.

Cu toate acestea, potrivit Comisiei de la Veneția, mai mult de patru luni este o perioadă lungă de timp: „Este posibil ca această coabitare să fi creat într-adevăr confuzie și, eventual, tensiuni. Reducerea cerinței privind durata de ședere este, de asemenea, acceptabilă în principiu, precum și modificarea componenței administrației electorale, care a fost inevitabilă din cauza fuziunii alegerilor”.

Comisia a mai concluzionat că stabilitatea legislației electorale este o cerință a securității juridice - un aspect fundamental al statului de drept - esențială pentru a asigura încrederea în alegeri și „proprietatea” sistemului electoral de către un număr cât mai mare de persoane din societate. Astfel, Comisia de la Veneția arată că România a adoptat târziu și prin ordonanță de urgență comasarea alegerilor, iar „modificările tardive cresc riscul ca administrația electorală și alegătorii să nu fie familiarizați corect cu procedura”.

„Codul de bune practici în materie electorală prevede că elementele fundamentale ale legislației electorale, în special componența comisiilor electorale, nu ar trebui să poată fi modificate cu mai puțin de un an înainte de alegeri. În cazul de față, componența comisiilor electorale a fost modificată prin OUG 21/2024 cu trei luni înainte de alegeri, ceea ce este foarte târziu. Această încălcare a principiului stabilității legislației electorale se datorează în mod substanțial adoptării foarte târzii a ordonanței.

Comisia de la Veneția reamintește, de asemenea, că reformele destinate utilizării în cadrul unui scrutin trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a permite candidaților și alegătorilor să înțeleagă modificările, iar organismelor de management electoral să le înțeleagă și să le aplice. Potrivit unor părți interesate din România, nu a fost cazul. Comisia de la Veneția remarcă faptul că modificările tardive cresc riscul ca administrația electorală și alegătorii să nu fie familiarizați corect cu procedura”, se mai arată în raport.

Comisia critică „recurgerea frecventă a României” la ordonanțe de urgență și nu este prima dată când România primește o astfel de acuzație.

Prin urmare, Comisia de la Veneția recomandă autorităților române să se abțină în viitor de la legiferarea în materie electorală prin ordonanțe de urgență, cu excepția adoptării de norme privind aspecte și detalii tehnice. De asemenea, mai recomandă reglementarea prin lege a fuziunii alegerilor, în cazul în care această necesitate apare în viitor, cu mult timp înainte de data alegerilor respective.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇