Bucureştenii au avut de-a face cu cod roşu de furtună azi-noapte, iar oraşul a devenit brusc Mica Veneţie, cu zone inundate cu apă până la genunchi, copaci prăbuşiţi pe te miri unde, numere de înmatriculare căzute pe carosabil. La unii, a plouat şi prin izolaţia balcoanelor.
În unele locuri, nu s-a rezolvat situaţia nici spre dimineaţă.
Peste o sută de copaci au căzut şi 97 de autoturisme au fost afectate, în Capitală, din cauza fenomenelor meteo, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Până vineri, la ora 10:30, pompierii au gestionat 504 intervenţii (427 în Bucureşti şi 77 în judeţul Ilfov).
Au fost 104 copaci căzuţi, şapte stâlpi de electricitate, două elemente de construcţie şi patru acoperişuri luate de vânt.
VIDEO. Grindină puternică în București - Sursa: Facebook/ Vali Buliga
De asemenea, au fost afectate în total 127 de străzi, 229 de locuinţe, gospodării şi subsoluri şi 97 de autoturisme.
VIDEO. Străzi inundate după furtuna - Sursa: Facebook/ Radu Bracan
Am cules de pe reţelele de socializare câteva dintre imaginile postate după urgie, cele mai multe din Sectorul 3, care pare să fi fost cel mai grav lovit: