Avocatul general al CJUE: numirea interimară a șefului Inspecției Judiciare și înființarea SS sunt contrare dreptului UE

Avocatul general al CJUE: numirea interimară a șefului Inspecției Judiciare și înființarea SS sunt contrare dreptului UE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) transmite, miercuri, că numirea interimară a șefului Inspecției Judiciare (IJ) și normele naționale privind înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ sau SS) sunt contrare dreptului Uniunii.

Într-un comunicat remis SpotMedia.ro, avocatul general al CJUE, Michal Bobek, arată că:

Dreptul Uniunii nu se opune unor dispoziții naționale referitoare la răspunderea statului pentru erorile judiciare și la acțiunea în regres formulată de stat împotriva judecătorului vizat în caz de rea-credință sau de gravă neglijență a acestuia, cu condiția ca aceste proceduri să ofere suficiente garanții.

MCV

Între altele, avocatul general Michal Bobek propune Curții, în primul rând, să declare că Decizia de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare (MCV) constituie un act adoptat de o instituție a Uniunii, a fost adoptată în mod valabil în temeiul Tratatului de aderare și este obligatorie din punct de vedere juridic pentru România.

Rapoartele periodice adoptate de Comisie în temeiul acesteia nu sunt însă obligatorii din punct de vedere juridic, dar trebuie luate în considerare în mod corespunzător de acest stat membru (...) România are dreptul de a-și concepe după cum consideră de cuviință instituțiile și procedurile naționale, însă trebuie să demonstreze modul în care acestea contribuie la realizarea obiectivelor de referință cuprinse în decizia MCV”, conform sursei citate.

Numirea șefului IJ

În al doilea rând, Bobek propune Curții ”să declare că dreptul Uniunii se opune unor dispoziții naționale prin care Guvernul adoptă, prin derogare de la normele juridice aplicabile în mod normal, un sistem pentru numirea interimară în posturile de conducere ale organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare în cadrul puterii judecătorești, al cărui efect practic este reintegrarea în funcție a unei persoane al cărei mandat a expirat deja”.

Este vorba despre numirea la șefia Inspecției Judiciare a judecătorului Lucian Netejoru. În 2018, el a condus interimar IJ, în baza unei OUG promovate de Tudorel Toader (ex ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă).

Atunci, Liviu Dragnea, care era liderul PSD, a cerut ca ordonanța să intre cât mai repede în vigoare, dând de înțeles că se poate și fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), lucru care s-a și întâmplat.

Avocatul general amintește că dreptul Uniunii nu impune un model specific în ceea ce privește organizarea sistemelor disciplinare pentru magistrați. Totuși, cerința de independență impune ca normele care îl reglementează să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim disciplinar ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare.

Avocatul general arată că Inspecția Judiciară joacă un rol esențial în cadrul procedurii disciplinare întrucât efectuează ancheta preliminară. Un organ însărcinat cu deschiderea procedurilor disciplinare ar trebui cel puțin să demonstreze un anumit grad de independență operațională și de anchetă.

Astfel, Bobek arată că:

(...) numirea interimară a conducerii Inspecției Judiciare introdusă printr-o ordonanță de urgență, fără a consulta organul care trebuie consultat în mod normal cu privire la o astfel de numire, nu este concepută doar pentru a asigura continuitatea funcției, ci are ca efect practic reintegrarea în funcție a unei persoane al cărei mandat a expirat deja, prin intermediul unei proceduri diferite de cea instituită de lege.

Acest sistem este susceptibil să dea naștere unor îndoieli cu privire la interesul guvernului român de a numi o anumită persoană în fruntea organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare împotriva magistraților. În consecință, un astfel de sistem nu pare să cuprindă garanții de natură să înlăture orice îndoială rezonabilă cu privire la neutralitatea și la impenetrabilitatea organelor judiciare față de factorii externi.

Înființarea Secției Speciale

Totodată, avocatul general al Curții Europene arată că înființarea SIIJ se opune dreptului UE, pentru că ”este dificil de susținut că înființarea SIIJ a fost justificată în mod clar, neechivoc și accesibil”.

Prin urmare, avocatul general propune Curții să declare că ”dreptul Uniunii se opune înființării unei secții de parchet specifice cu competență exclusivă pentru infracțiunile săvârșite de magistrați dacă înființarea unei astfel de secții nu este justificată de motive reale și suficient de importante și dacă ea nu este însoțită de garanții suficiente pentru a înlătura orice risc de influență politică asupra funcționării și compunerii sale”.

El arată că înființarea acestei instituții trebuie să corespundă unei ”justificări deosebit de importante, transparente și reale”.

Odată îndeplinit acest criteriu, este în plus imperativ ca compunerea, organizarea și funcționarea unei asemenea secții să se conformeze unor garanții de natură să evite riscul unor presiuni exterioare asupra puterii judecătorești. În sfârșit, împrejurările particulare legate de înființarea SIIJ, precum și descrierea modului în care acest organ și-a exercitat atribuțiile sunt de asemenea pertinente pentru identificarea contextului relevant.

”Dificil de susținut că SIIJ a fost justificată clar”

Bobek consideră că este dificil de susținut că înființarea SIIJ a fost justificată în mod clar, neechivoc și accesibil.

”În plus, reglementarea SIIJ nu oferă garanții suficiente pentru a înlătura orice risc de influență politică asupra funcționării și a compunerii sale”, subliniază acesta în documentul citat.

Instanțele naționale trebuie să fie îndreptățite să ia în considerare elemente obiective cu privire la împrejurările în care a fost înființată SIIJ, precum și funcționarea sa practică, cu titlu de elemente susceptibile să confirme sau să infirme riscurile unei influențe politice. Confirmarea unui asemenea risc poate să dea naștere unor îndoieli legitime în ceea ce privește independența judecătorilor, în măsura în care compromite impresia de neutralitate a judecătorilor în raport cu interesul cu care sunt sesizați, în special atunci când este vorba despre cazuri de corupție.

Mai mult, dreptul Uniunii se opune în egală măsură înființării unei structuri de parchet care nu dispune de un număr suficient de procurori, prin raportare la volumul său de activitate, așa încât funcționarea sa operativă să conducă cu siguranță la o durată nerezonabilă a procedurilor penale, inclusiv cele care îi vizează pe judecători.

Magistrații nu trebuie să fie supuși presiunilor

În fine, Bobek propune Curții să declare că dreptul Uniunii nu se opune nici unor dispoziții naționale privind răspunderea statului pentru erorile judiciare, nici existenței posibilității statului de a formula în mod subsecvent o acțiune în regres pentru răspundere civilă împotriva judecătorului vizat în caz de rea-credință sau gravă neglijență a acestuia.

Totuși, el subliniază că aceste proceduri trebuie să ofere garanții suficiente pentru a evita ca magistrații să fie supuși unor presiuni directe sau indirecte susceptibile să afecteze deciziile lor.

”Revine instanței naționale sarcina de a aprecia dacă aceste condiții sunt îndeplinite”, conform documentului.

Avocatul general mai arată că, potrivit legii naționale, răspunderea statului pentru erorile judiciare este acceptată ca rezultat al unor acte procedurale și în temeiul conținutului hotărârilor judecătorești definitive, care includ interpretarea legii și examinarea probelor. Definiția erorii judiciare se caracterizează prin trei elemente: (i) actul procesual a fost efectuat cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual sau hotărârea judecătorească definitivă este în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, (ii) un astfel de act procesual sau o astfel de hotărâre judecătorească definitivă implică o încălcare gravă a drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanei și (iii) produce o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.

În opinia avocatului general, o asemenea definiție a erorii judiciare nu este susceptibilă să creeze un risc de presiuni indirecte asupra puterii judecătorești. În primul rând, dreptul Uniunii nu se opune ca răspunderea statului să poată fi angajată pentru prejudiciile cauzate de judecători în exercitarea funcțiilor lor. În al doilea rând, numai erorile evidente par a fi calificate drept erori judiciare în sensul acestei definiții.

În fine, documentul mai precizează că ”principiul independenței judecătorilor impune ca normele referitoare la răspunderea civilă a judecătorilor prin intermediul posibilității statului de a recupera direct despăgubirile plătite persoanelor prejudiciate să garanteze că judecătorii sunt protejați de presiunile susceptibile să aducă atingere independenței lor de judecată și să influențeze deciziile acestora”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇