Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a demarat o procedură oficială de verificare privind un posibil contract de lobby încheiat între partidul AUR și firma americană BGD Legal & Consulting LLC.
Documentul, înregistrat la Departamentul de Justiție al SUA, menționează o sumă de 1,5 milioane de dolari și implică promovarea liderului George Simion în mass-media și în mediile politice din Statele Unite.
Potrivit documentului apărut pe site-ul Departamentului de Justiție, contractul ar fi fost semnat pe 18 aprilie 2025 de Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR și responsabilul cu finanțele partidului.
Acesta neagă vehement orice implicate. „Nu există niciun contract, nicio plată, nici vreo obligație, nici din subvenție, nici din alte surse ale partidului. Nu am văzut, nu am semnat acest contract”, a declarat Lulea pentru HotNews.
Pe același document apare și Mateea-Cristina Petrescu, cunoscută anterior ca directoare de comunicare în cazul fraților Tate, care l-ar fi însoțit pe Simion în vizite recente în SUA.
Simion: „Nu a existat nicio plată”
Contractul menționează o serie de servicii de promovare, printre care organizarea de întâlniri cu lideri politici americani și apariții în presa americană, ca parte a strategiei de imagine a lui George Simion, în contextul alegerilor prezidențiale din România.
Totuși, atât liderul AUR, cât și partidul neagă existența contractului sau efectuarea vreunei plăți. „Nu a existat nicio plată”, a spus Simion.
AUR a transmis, prin departamentul de comunicare, că documentele în cauză reprezintă o dezinformare: „Informaţiile prezentate de dumneavoastră sunt false, nu există niciun contract semnat de AUR cu firma la care faceţi referire, este o dezinformare, nu am semnat niciun contract şi nici nu am dat niciun ban vreunei entităţi din SUA sau din orice altă ţară. Cheltuielile noastre sunt transparente şi nu însumează nici pe de parte suma pe care o afişaţi”, susţine partidul, într-un comunicat citat de News.ro.
Claudiu Târziu: E legal, nu intră sub incidenţa legii româneşti
Co-fondatorul AUR Claudiu Târziu, care a părăsit partidul în urma unui scandal cu George Simion, a precizat la Antena3 că este legal ca un partid să încheie un astfel de contract de lobby.
„Nu ştiam, după cum vedeţi contractul e făcut pe 18 aprilie, eu am plecat din AUR pe 9 aprilie, nu am avut vreo ştiinţă pe acest subiect de vreo negociere. Dar trebuie să precizez că nu mi se pare nimic ciudat sau nepotrivit în avea o firmă de lobby, dacă asta crezi că te poate ajuta într-o campanie electorală.
E legal, nu intră sub incidenţa legii româneşti, nici a celei americane, lucrurile astea se fac. Se pune problema de oportunitate, în ce măsură te ajută să îţi faci lobby în America”, a spus el.
Întrebat dacă nu e şi o problemă de moralitate, având în vedere că George Simion a promis în mai multe rânduri că va folosi subvenţia primită de partid pentru a le face case şi spitale românilor, Claudiu Târziu a spus:
„Şi de moralitate în privinţa cheltuirii banilor publici pe care ai spus că nu-i cheltui… trebuie văzut dacă banii sunt din subvenţia dată de statul român. Orice partid politic poate să facă tot felul de cheltuieli pentru propagandă politică, pentru a-şi duce mesajul politic mai departe din subvenţia de la stat.
Nu mă îndoiesc că George Simion a consultat avocaţii înainte de a încheia un astfel de contract şi e legal”, a spus Claudiu Târziu.
El a negat că ar fi existat alte contracte de lobby încheiate de AUR pentru George Simion.
AEP verifică presupusul contract
În ciuda negărilor, AEP investighează dacă suma vehiculată ar fi putut proveni din subvenția publică primită de partid, caz în care cheltuiala ar putea ridica semne de întrebare privind legalitatea utilizării fondurilor electorale.
"Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar fi desfășurat posibile activități de propagandă politică cu încălcarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că au fost demarate procedurile legale în vederea declanșării misiunii de control privind verificarea finanțării activității AUR pentru campania electorală pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, precum și a finanțării activității curente a acestei formațiuni politice", se arată în comunicatul Autorității Electorale Permanente, remis joi Spotmedia.ro.
În SUA, activitatea de lobby nu este ilegală, fiind reglementată prin legislație federală, însă presupune înregistrarea și transparență în privința beneficiarilor și a serviciilor prestate.