Pentru bătrânii din Kiev care au supravieţuit Holocaustului lui Hitler şi Holodomorului lui Stalin istoria pare să se repete sub ochii lor, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, scrie The Guardian.
Anna Bahatelya are 99 de ani şi locuieşte la periferia capitalei împreună cu fiica sa.
Povestea vieţii sale, o viaţă suprapusă peste un secol tumultos din istoria Ucrainei, pare desprinsă din film.
S-a născut în august 1922, cu patru luni înainte de proclamarea Uniunii Sovietice, a supravieţuit Holodomorului din 1932-1933, când Iosif Stalin a condamnat la moarte prin înfometare milioane de ucraineni, şi a muncit doi ani ca “ostarbeiter” într-un lagăr nazist din Austria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Mai târziu, prăbuşirea Uniunii Sovietice a aruncat în sărăcie Ucraina, dar Anna Bahatelya a răzbit şi a prins şi pandemia de Covid-19 izbucnită în 2020, supravieţuind chiar şi bolii. Iar acum, cu patru luni înainte să împlinească 100 de ani, Vladimir Putin i-a invadat ţara.
“Oamenii suferă din nou acum”, spune femeia. Iar Putin este “cel mai îngrozitor om din lume”.
Fiica sa încearcă să o ferească de realitatea noului război, dar, chiar şi cu auzul deteriorat şi cu draperiile trase, zgomotul bombelor care explodează la câţiva kilometri de locuinţa lor ajunge până la ea. De ziua ei, are o singură dorinţă: “Vreau ca el să moară”.
Pentru a-şi proteja pacienţii de trauma pe care războiul ar putea să le-o declaşeze, directorul unui azil de bătrâni din Kiev a făcut tot posibilul să le ascundă ce se întâmplă dincolo de gardul instituţiei.
Pentru cei care locuiesc singuri este mai dificil. Este cazul lui Anatoli Ruban, 84 de ani, care trăieşte la marginea Kievului. Era un copil când a avut loc Al Doilea Război Mondial, dar îşi aminteşte foarte bine acea perioadă. Iar acum o retrăieşte. “Aud totul: exploziile şi sirenele. Când se aude foarte tare, stau în baie până când încetează”, spune bărbatul, care a continuat în tot acest timp să lucreze ca îngrijitor la o sală de sport pentru tineri.
Cel mai tare se teme că Putin ar putea să “apese butonul nuclear”.
“Îmi păstrez calmul. Am mai văzut războiul înainte. Nu vreau să plec nicăieri şi oricum nu mă aşteaptă nimeni”, mai spune Ruban.
C.S.