6.825 de absolvenții ai claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională nu au fost repartizați la liceu după prima etapă.
Asta înseamnă un procent de 5,87%, mult mai mare față de anul trecut când doar 1,46% dintre elevi au rămas nerepartizați după prima etapă.
Printre cei care nu au prins un loc la liceu sunt și 15 elevi cu medii peste 9, cea mai mare fiind a unui elev din Cluj, care a avut 9,57, scrie Edupedu.
Vezi AICI lista elevilor respinși la repartizare
Urmează acum ca între 15 și 20 iulie să fie depuse dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
Totodată, pe 20 iulie unitățile de învățământ liceal vor transmite situația locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în prima etapă de admitere, iar apoi va urma o nouă repartizare.
Cum au ajuns copiii de nota 9 să nu poată intra la licee bune
82,4% dintre elevi au luat cel puțin media 5 la examen, după rezolvarea contestațiilor. Diferenţa faţă de rezultatele iniţiale a fost de doar 0,1%. Anul acesta au fost 237 de medii de 10 în toată țara.
Într-un interviu pentru SpotMedia.ro, Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat cum au ajuns copiii de nota 9 să nu poată intra la licee bune, de ce elevii din rural nu au șanse egale, dar și ce se poate corecta și cum ieșim din aceleași constatări anuale: clivajul rural/urban, sistemul paralel al meditațiilor și cosmetizarea mediilor.
Un calcul făcut de Edupedu arată că anul acesta este o diferență de 1.556 de locuri între ultimul candidat cu media 9 din 2022 și cei din 2021.
Candidatul care are media generală de admitere 9 în acest an se află pe poziția 4.834 în ierarhie, față de 3.269 cât era anul trecut. Diferența dintre ei înseamnă 60 de clase a câte 26 de elevi.