Marian Preda (UB) nu e de acord cu decizia Parlamentului de a oferi un număr nelimitat de mandate rectorilor și speră că președintele nu va promulga legea

Marian Preda (UB) nu e de acord cu decizia Parlamentului de a oferi un număr nelimitat de mandate rectorilor și speră că președintele nu va promulga legea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rectorul Universităţii din Bucureşti (UB), Marian Preda, şi-a exprimat, joi, dezacordul faţă de decizia Parlamentului care permite rectorilor universităţilor să deţină un număr nelimitat de mandate.

Reacția vine după ce senatorii au aprobat miercuri o modificare la Legea Educației, care cuprinde un amendament ce prevede pentru toate universitățile că mandatul de 4 ani al rectorului ”poate fi reînnoit„.

"Îmi exprim dezacordul faţă de decizia de ieri a Parlamentului României care permite rectorilor universităţilor să deţină un număr nelimitat de mandate, decizie care încalcă principiile democraţiei şi care a fost adoptată fără consultare publică", a afirmat Marian Preda, citat într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

În opinia sa, orice modificare legislativă "cu impact naţional" trebuie precedată de o dezbatere "serioasă" cu toţi actorii şi cu toate comunităţile profesionale relevante.

Lipsa de limitare duce la abuzuri şi dictaturi

"Consider că modificările succesive ale Legii Educaţiei Naţionale, fără consultarea comunităţilor academice din universităţi, au devenit în ultimii ani o practică ce trebuie să înceteze.

(...) Pe de altă parte, pentru a evita derapajele antidemocratice, orice funcţie de conducere aleasă prin vot trebuie ocupată pentru o perioadă limitată de timp, aşa cum ne demonstrează atât teoriile democratice, cât, mai ales, practicile încălcării acestui principiu care au condus la autoritarism, abuzuri şi dictaturi.

ADVERTISING

De altfel, Universitatea din Bucureşti, prin voinţa comunităţii academice de practicare a unei democraţii reale, a integrat principiul mandatelor limitate ale rectorului în Carta sa.

Articolul 120, Alineatul 3 din Cartă spune foarte clar că nimeni nu poate ocupa funcţia de rector mai mult de 8 ani, indiferent de perioada mandatelor, de întreruperi sau de circumstanţele acestora", susţine rectorul UB.

Potrivit acestuia, în orice instituţie, "autoritatea şi puterea" care îi sunt transferate conducătorului prin votul majorităţii trebuie să fie exercitate "nemijlocit pe o perioadă limitată de timp".

"Sper că societatea românească s-a maturizat suficient pentru a reacţiona ferm în faţa unor asemenea derapaje. Am încredere că principiul care conduce la limitarea numărului de mandate pentru cea mai înaltă funcţie în stat, alături de reacţia societăţii româneşti, vor fi fundamentele pe baza cărora Preşedintele României va acţiona pentru a respinge aceste măsuri antidemocratice", a mai susţinut Marian Preda.

ADVERTISING

Senatul permite un mandat pe viață pentru șefii de universități

Până acum, legea spunea că ”O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate complete, succesive.”

Amendamentul a fost depus de deputatul PSD Tit-Liviu Brăiloiu.

Reglementarea a fost aprobată de Senat, forul decizional, și a plecat spre promulgare. Președintele o poate retrimite Parlamentului și o poate contesta la CCR, subliniază Curs de guvernare.

Deputatul PSD: Dacă este ales, de ce să-l limităm?!

Deputatul PSD care a propus amendamentul și-a apărat ideea, spunând că este singura funcție limitată, alături de cea de președinte.

„Este un principiu democratic care stă la baza acestei decizii și a acestei modificări legislative.

Să fie clar pentru toată lumea aici. Vorbim despre o funcție aleasă și singura funcție aleasă care este limitată la numărul de mandate este funcția președintelui și a rectorului. Dacă el este ales, îl alege majoritatea, de ce trebuie să-l limităm?!”, a precizat parlamentarul, într-o intervenție la Digi24.

Studenții acuză că interesul este asigurarea unei funcții permanente pentru unele persoane

Organizațiile studențești consideră ”absolut incalificabil” ca acum, în plin context pandemic, această modificare legislativă să reprezinte o prioritate în decizie, raportat la nevoile cu adevărat reale ale educației.

https://www.facebook.com/anosr.ro/posts/10157727327578105

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) constată cu stupoare votul acordat de Senatul României în favoarea numărului nelimitat de mandate ale rectorilor, fapt ce dovedește încă o dată că prioritatea parlamentarilor este permanentizarea unor persoane la conducerea universităților, nu îmbunătățirea unui sistem de învățământ oricum slăbit de multele modificări incoerente și oportuniste.

Suntem nevoiți să solicităm din nou în decurs de câteva luni Președintelui României să trimită spre reexaminare o lege care elimină aceste limite, iar președinților partidelor politice parlamentare să prezinte clar dacă partidele pe care le conduc își doresc un învățământ superior având drept principiu buna guvernanță sau orientat după interese personale conjuncturale”, se arată în comunicatul ANOSR.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇