Cum a ratat un elev de 9.54 din Giurgiu admiterea la un liceu din Capitală. Părinte: Eram ferm convins că va intra

Cum a ratat un elev de 9.54 din Giurgiu admiterea la un liceu din Capitală. Părinte: Eram ferm convins că va intra
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

8.570 de elevi nu au fost repartizaţi în acest an la liceu, pentru că nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal.

Unii dintre elevi au picat la liceu cu medii foarte mari. Este și cazul unui absolvent de clasa a VIII-a din orașul Giurgiu care a vrut să-și continue studiile într-unul dintre liceele mari din București. Elevul de clasa a VIII-a de la  Colegiul National „Ion Mariorescu” din Giugiu a picat cu media 9.54. La Evaluarea Națională a luat nota 9 la limba română, iar la matematică 10. În timpul gimnaziului a avut numai medii bune, media de absolvire a celor patru ani  fiind de 9.73.

Părintele elevului spune că la o așa medie mare se aștepta să intre sigur la un liceu din București. Din acest motiv a pus pe foaia de înscriere numai patru opțiuni.

„Am avut Colegiul Național Mihai Viteazul, Colegiul Național Spiru Haret, Colegiul Național Gheorghe Șincai și Colegiul National Grigore Moisil. Eram ferm convins că va intra la unul dintre aceste licee. Ultimele trei le-am pus să fie acolo”,  a spus Cornel Rusu, părintele elevului.

ADVERTISING

La a doua sesiune elevul va opta pentru un liceu din Giurgiu

Acesta arată că pentru a doua sesiune de examen va opta pentru un liceu care mai are locuri din orașul Giurgiu.

„Acum să vedem ce va urma. Să vedem cum va fi în sesiunea a doua de repartizare. Probabil că vom opta pentru un liceu din Giurgiu, având în vedere noua conjunctură”, a mai spus părintele.

Metodologia de admitere arată că fișa de admitere trebuie completată de către elev, asistat de un părinte și de diringintele clasei. Recomandarea este ca pe fișa de înscriere să fie trecute cel puțin 15 opțiuni astfel încât locul la liceu să fie asigurat. Pentru Colegiul Național „Ion Mariorescu” din Giurgiu este o premieră ca un elev cu o medie așa de mare de admitere să nu prindă loc la liceu.

„Nu ni s-a întâmplat să nu fie repartizat un elev cu o notă așa de mare. Probabil că tatăl a considerat că media de 9.54 este o medie suficient de mare. Elevul era bun, a avut 10 la matematică. Noi, care avem și gimnaziu, am mai avut de-a lungul anilor copii care au mai plecat la București, dar au intrat acolo unde și-au dorit.

Anul acesta se pare că au fost mediile foarte mari și, din păcate, opțiuni puține. Ne pare și nouă rău pentru situația asta, noi o să încercăm să vedem ce putem să facem. Să se înscrie în altă parte acum și apoi să se trasfere, vedem ce facem, încercăm”, spune Corina Anton, directoarea  Colegiului Național Ion Maiorescu din Giurgiu.

ADVERTISING

Inspectorul general adjunct care s-a ocupat cu admiterea în județul  Giurgiu susține că părinții au fost consiliați în ședinte speciale să pună mai multe opțiuni.

„În fișa aceea de opțiuni au completat foarte puține opțiuni. Părintele a considerat că sunt suficente având în vedere că media este mare și este foarte adevărat că este mare, dar pentru liceele la care a optat prin algoritmul respectiv nu a reușit să prindă loc. E regretabil că se întâmplă așa, dar părinții  au fost consiliați de căre diringinți să treacă în foaia de înscriere foarte multe opțiuni. Dacă dumnealor refuză să facă lucrul acesta nu știu cât e de bine, au  gândit că e o medie mare și că nu are cum să nu intre la liceu”, spune și  Adriana Trofin,  inspecter general școlar adjunct la Giurgiu.

În situația elevului din Giurgiu sunt alți 400 de elevi care au avut medii de admitere de cel puțin 8. Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat luni că elevii care au picat la liceu cu note mari, în prima etapă a repartizării computerizate, au la dispoziție locurile pentru învățământul liceal și profesional din fiecare județ.

ADVERTISING

În prima etapă a repartizării în liceu au fost repartizați 113.480 de elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 68.564 de candidați la filiera teoretică și 44.916 candidați la filiera tehnologică.

Cei care nu au fost repartizați  vor intra în următoarea etapă de admitere, in perioada 24 iulie-3 august 2020,  alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere la liceu în intervalul 13 – 20 iulie, de candidaţii care nu au participat la repartizare şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

Când are loc a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat

24 iulie 2020 – Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă. În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani pânăla data începerii cursurilor anului școlar 2020 –2021, candidații rromi își păstrează prioritatea pe locurile destinate candidaților rromi care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

27 iulie 2020 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

28 – 29 iulie 2020 – Desfășurarea/echivalarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

24 –30 iulie 2020 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

30 iulie –3 august 2020 – Repartizarea, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus/transmis dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 24 iulie 2020

4 august 2020 – Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Citiți și: Monica Anisie: Elevii care au picat cu note mari la liceu au la dispoziție învățământul liceal și profesional. Organizarea examenelor a fost un succes!

Liceele din București pe care le-au ales elevii de 10

Aproape 93% dintre elevi au intrat la liceu. Restul, aproape 9.000, nu au fost repartizaţi

Admitere la liceu: Care sunt primele 50 de specializări din țară. La „Sf Sava” s-a intrat cu 9.98 - ultima medie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇