Ciolacu a făcut o noua înțelegere cu sindicaliștii din Educație. O ofertă „cât se poate de respectuoasă”, după posibilități

Ciolacu a făcut o noua înțelegere cu sindicaliștii din Educație. O ofertă „cât se poate de respectuoasă”, după posibilități
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni seară, că sindicaliştii din Educaţie, cu care a avut o întâlnire, au înţeles care este marja în care trebuie să se încadreze cu majorările salariale în anul 2024, iar propunerea este 13% în ianuarie şi 7% în iunie.

„Am avut o discuţie în seara asta (ci sindicaliştii din Educaţie – n.red.), eu cred că am închis lucrurile în linii mari”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Marcel Ciolacu.

Acesta a reiterat ideea că „va fi un buget record pentru Educaţie, 4,1% din PIB”.

ADVERTISING

„Mă bucură foarte mult că am acoperit toate palierele. Sunt aproape 12 miliarde de lei, numai din PNRR, investiţii în infrastructrură. Doamna ministru a semnat peste 5.300 de contracte, fiind jalon în PNRR”, a mai afirmat premierul.

Referitor la salariile profesorilor, Ciolacu a afirmat: „Ne-am ţinut promisiunea, au înţeles şi dânşii exact marjele în care ne putem încadra”.

Întrebat dacă salariile vor creşte cu 13% în ianuarie şi 7% la finalul lunii iulie, Ciolacu a precizat: „Urmează să închidem cu sindicatele. Am ajuns la o înţelegere. Este mai devreme ca să prindem concediile. Propunerea ar fi la începutul lunii iunie, ceea ce este foarte corect”.

ADVERTISING

„Este o ofertă cât se poate de respectuoasă faţă de categoria pe care o reprezintă, cât se poate de corectă, ţinând seama de salarizarea foarte joasă ce o aveau”, a mai declarat Ciolacu.

Anterior, Marcel Ciolacu a declarat la sediul partidului că s-a stabilit calendarul bugetului pe anul 2024.

„Am dori ca astăzi să fie în transparenţă şi joi să treacă prin şedinţa de Guvern, urmând ca următoarea săptămână, până în sărbători, să trecem prin Parlament, dacă va fi vreo sesizare la CCR, să fie termenul între Crăciun şi Anul Nou”, a spus premierul.

ADVERTISING

„Statul român şi-a făcut datoria faţă de profesori“

Comentând rezultatele testelor PISA, Ciolacu a spus că trebuie găsite variante pentru a se cere mai mult de la profesori.

„Eu nu cred în lucrurile şi abordările pauşale – pentru toată lumea să fie la fel. Sunt profesori care au zeci de olimpici, sunt profesori care au dat titularizarea şi au luat 2 şi 3, trebuie venit în sistem cu ceva să putem cere mai mult”, a spus Ciolacu, întrebat ce se poate face mai mult pentru a îmbunătăți rezultatele testelor PISA.

Premierul consideră că „statul român şi-a făcut datoria faţă de profesori”.

„Am venit cu o lege nouă, totul este perfectibil, am venit pe toate componentele, cele mai mari investiţii în infrastructură – după autostrăzi - le avem în Educaţie. E adevărat, nu vom avea de a doua zi performanţă, va dura câţiva ani, dar este o nouă abordare şi o abordare serioasă”, a adăugat premierul.

Rezultatele testării PISA 2022 arată că scorurile medii obţinute de elevii din România au fost similare cu cele înregistrate în 2018 la matematică, lectură şi ştiinţe. Totodată, elevii din România au rezultate mai scăzute decât media celor din ţările OCDE şi doar 1% dintre elevii din ţara noastră au performanţe superioare la ştiinţe. În plus, diferenţa între rezultatele obţinute de elevii avantajaţi şi cei dezavantajaţi este mai mare în România faţă de diferenţa medie dintre cele două grupuri în ţările OCDE. Circa un sfert dintre elevii români se declară victime ale bullying-ului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇