Dintre cele 144 de școli cuprinse în ancheta Salvați Copiii România, din 135 de localități, doar 16 au cabinet medical cu personal de specialitate, pe toată durata programului școlar.
Totuși, aproape 80% dintre școli optează pentru reîntoarcerea în clase în format clasic, față în față.
Ancheta de teren, parte a programului de educație remedială pe care Salvați Copiii l-a implementat începând cu luna iulie, pentru a corecta îngrădirea accesului la educație din perioada pandemiei, acoperă peste 144 de școli din 135 de localități din 12 județe (Brașov, Caraș, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Suceava, Timiș și Vaslui).
Rezultatele anchetei au fost dezbătute joi, într-o discuție online, alături de autorități locale.
Dintre acestea, 108 unități au nivel preșcolar, 117 sunt școli primare, 134 gimnaziu și 25 liceu/profesional.
Date de pe teren:
- 16 școli din cele analizate au cabinet medical cu personal de specialitate, pe toată durata programului școlar, șapte au cabinet medical, dar programul personalului nu acoperă durata cursurilor, 44 au contracte încheiate cu alți furnizori, 57 nu au nicio formă de asistență medicală, iar 20 se află în alte situații (cele mai multe fiind deservite de personalul sanitar comunitar sau de dispensare/medici de familie, dar nu pe bază de contract).
- 115 școli au autorizație sanitară de funcționare pentru toate structurile și corpurile de clădire, 17 doar pentru unele structuri/clădiri, 10 deloc, iar trei sunt în curs de obținere. În ceea ce privește școlile fără autorizație, problema constă în inexistența sau calitatea precară a apei curente, lipsa canalizării și a toaletelor conforme.
În ceea ce privește gradul de siguranță sanitară în context pandemic, cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, cele mai multe școli au organizat consultări informale cu partenerii, fie aceștia autorități locale, părinți sau elevi, astfel: 40 de școli s-au fi consultat cu elevii, 61 cu părinții, 97 cu cadrele didactice și 93 cu autoritățile locale.
În urma acestor consultări, dintre cele 144 de școli cuprinse în anchetă:
- 113 (78%) intenționează să reînceapă școala în format clasic, față în față
- 19 școli au optat pentru un sistem hibrid
- Două au optat exclusiv pentru varianta online
- O școală intenționează să intercaleze modelul hibrid și cel clasic, în funcție de clase și de numărul de elevi
- Șase școli nu au decis încă modelul pe care îl pot implementa din 14 septembrie.
Ca obstacole identificate pentru cursurile în formă clasică:
- 12 unități de învățământ au identificat condițiile sanitare improprii
- 78 de școli au probleme legate de asigurarea asistenței medicale
- 68 de școli au de gestionat numărul prea mare de elevi din clase
- 18 școli au probleme legate de transportul elevilor la școală.
Modelul de educație online însă ridică mai multe dificultăți:
- 132 de școli spun că nu toți elevii dispun de dispozitive pentru acces la școala online (tabletă sau laptop)
- Pentru 120 de școli sunt probleme de acces la Internet pentru toți elevii
- În 45 de școli nu toți profesorii au acces la dispozitive sau Internet
- În 70 de școli nu toți profesorii au cunoștințele și abilitățile necesare pentru educație online
- Pentru 76 de școli, educația online nu corespunde nevoilor specifice ale elevilor
- În cazul a 113 de școli, familiile nu pot asigura sprijinul necesar.
Școala românească are vulnerabilitățile pe care le știm cu toții, iar modelul de educație trebuie să țină cont de acestea. Peste 35% dintre copii sunt în risc de excluziune socială, iar revenirea la școală, în format clasic, este esențială pentru ei și familiile acestora. Dar autoritățile locale trebuie să facă tot ce e cu putință pentru ca toți copiii să fie în siguranță sanitară.
Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România
Organizația Salvați Copiii România reia solicitarea adresată autorităților decidente, într-o scrisoare trimisă ministerelor Sănătății și Educației, să respecte și să asigure toate condițiile necesare limitării răspândirii SARS-CoV2 în rândul copiilor, odată cu începerea noului an școlar:
- distanța fizică de minimum 1,5 m și, acolo unde nu e posibil,
- învățarea prin rotație (pe grupe) în care jumătate din elevi vor fi pentru o săptămână la școală și cealaltă jumătate vor face lecții online;
- alocarea de resurse financiare, astfel încât să existe medici și asistenți sociali;
- clarificarea condițiilor de acordare a laptopurilor/tabletelor, astfel încât accesul la educație să fie real pentru toți copiii.
CONTEXT
La nivel național, 21% dintre școli nu au autorizație sanitară. Datele sunt pentru anul școlar 2018/2019 și provin din răspunsul Ministerului Educației nr.9088M/05.06.2019 la interpelarea parlamentară nr. 7849A/17.04.2019: dintre clădirile care aparțin unităților de învățământ preuniversitar, 23.030 au autorizație sanitară, 693 erau în curs de autorizare, iar 6.301 nu aveau acest document.
Datele studiului ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” realizat de Salvați Copiii România arată că aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online.
Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a unor cursuri școlare online, acolo unde a fost posibil și fără instrumente de evaluare a calității procesului de educație, a dus la situații-limită.
Anul școlar nu poate începe doar pentru unii copii. Accesul real la educație nu înseamnă prezența în catalog, ci instrumente reale de participare, astfel încât niciun copil să nu fie exclus, pentru că nu are acces la internet sau o tabletă.
Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România
Citește mai multe materiale privind revenirea în școli:
De fapt, cum vom începe școala? Sub semnul celor doi D – Interviu video