Sala Polivalentă din Bucureşti va beneficia de o finanţare de 12 milioane de euro din PNRR, după ce a fost aprobată cererea depusă de Ministerul Sportului.
“Ne aflăm în faza de pre-contractare, urmând a fi semnat contractul şi demarată investiţia. Aceasta are ca obiect renovarea energetică aprofundată a Sălii Polivalente din Bucureşti, iar valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 50.076.165,75 lei net (valoare maximă cu TVA – 12.091.607 euro)”, se arată pe site-ul sport.gov.ro.
Conform Raportului de audit energetic, intervenţiile propuse pentru clădire duc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puţin 50% şi la o reducere a consumului de energie primară şi a emisiilor de CO2 de peste 60%.
Necesitatea investiţiei are la bază faptul că Sala Polivalentă, proiectată special ca sală de sport pentru competiţii (cu tribune pentru spectatori), a fost ridicată în 1974. Este folosită în prezent atât pentru evenimente sportive, cât şi pentru evenimente culturale, având capacitatea nominală de peste 5.000 de locuri în tribune.
Unele structuri ale acesteia, realizate într-o manieră corectă în epoca în care a fost construită, sunt subdimensionate în raport cu standardele şi necesităţile actuale, fapt care generează costuri foarte mari şi ineficienţă în exploatare.
Investiţia care se va realiza la Sala Polivalentă cuprinde:
• Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
• Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde de consum;
• Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie;
• Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;
• Lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri;
• Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;
• Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluţii inteligente.
De asemenea, se vor face 10 staţii de încărcare pentru maşini electrice.