România împrumută o sumă-record de pe piața internațională, cu scadențe pe 7-20 de ani

România împrumută o sumă-record de pe piața internațională, cu scadențe pe 7-20 de ani

România a împrumutat joi de pe piața internațională o sumă-record pentru o singură ieșire, pe termene lungi, de 7,10 și 20 de ani. Guvernul are nevoie mare de bani pentru a finanța deficitul în creștere, cât și împrumuturile anterioare ajunse la scadență.

Astfel, Ministerul Finanţelor a ieșit pe piaţa internaţională de obligaţiuni, unde s-a împrumutat 5 miliarde de euro prin trei emisiuni, două în euro şi una în dolari, scrie Ziarul Financiar.

ADVERTISING

În prima emisiune de obligaţiuni pe 7 ani, Ministerul Finanţelor a atras 2,25 miliarde de euro la o dobânda de mid-swap+2,75%.

În a doua emisiune pe 20 de ani, s-a împrumutat 750 de milioane de euro la o dobândă mid-swap+3,5%.

În a treia serie de obligaţiuni, a atras 2,10 miliarde de dolari la dobânda titlurilor de stat americane pe 10 ani + 2,1%.

Interesul investitorilor pentru cele trei tranşe a fost următorul: pe şapte ani 7,2 miliarde de euro, pe 10 ani 8,5 miliarde de dolari şi pe 20 de ani 2,3 miliarde de euro.

ADVERTISING

Guvernul are nevoie tot mai mare de finanţare atât pentru acoperirea deficitului bugetar, cât și pentru rostogolirea datoriilor luate anterior care vin acum la scadenţă.

În urma rectificării bugetare care se va opera în zilele acestea, deficitul bugetar a urcat la 6,9% din PIB, în creștere semnificativă față de 5%, cât era prognoza.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇