Punct și de la capat. Sfaturi pentru micile afaceri afectate de pandemie

Punct și de la capat. Sfaturi pentru micile afaceri afectate de pandemie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nu există o ”rețetă perfectă” pentru cei care trebuie să o ia de la zero în plină pandemie, însă optimismul este cu siguranță unul dintre ingrediente, pentru că situația în care ne aflăm scoate la suprafață o mulțime de oportunități.

Pentru a afla mai multe despre cum să o iei de la capăt cu succes în astfel de vremuri tulburi, am stat de vorbă cu Günay Duagi – Avocat, Managing Associate în cadrul KPMG Legal (Toncescu si Asociatii SPRL). Pe lângă cei 13 ani de avocatură de business, Günay Duagi are și experiență didactică, fiind și profesor asociat la Academia de Studii Economice unde predă Dreptul Afacerilor.

Punct și de la capăt

”Cred că aceasta este o sarcină într-adevăr dificilă atât pentru cei care se află în situația de a o lua de la zero după pandemie, dar și pentru cei care trebuie să le dea sfaturi”, spune avocatul.

Antreprenorilor cu business-urile afectate de pandemie le-ar recomanda să analizeze în primul rând stadiul afacerii afectate, pentru a putea vedea de unde trebuie să reînceapă și pe ce pot reclădi.

ADVERTISING

”Aici vorbesc în primul rând de angajați, care poate au fost disponibilizați și care ar putea fi re-angajați. Un angajat vechi sau curent este mai ușor de introdus în producție decât unul nou”, spune Günay Duagi.

De asemenea, le-ar mai recomanda să analizeze ce modificări ar trebui să implementeze modului de business dinainte de criză, să se folosească de experiența dobândită în criză și să folosească tehnologia în business cât de mult pot.

”În sfârșit, le-aș mai recomanda să apeleze la contactele și partenerii de afaceri dinainte de criză pentru a vedea cum pot colabora, pentru că cel mai probabil și aceștia au fost afectați de criză și vor înțelege perfect situația precum și oportunitățile și provocările perioadei post-pandemie, pentru a le depăși împreună”, mai spune el.

Punct final în carieră, punct de start pentru un nou business

În ceea ce privește persoanele a căror cariera a fost afectată de pandemie, Günay Duagi consideră că o astfel de situație poate fi privită drept o oportunitate și aceste persoane se pot reprofila sau angaja în altă parte.

ADVERTISING

”De multe ori, istoria a arătat că schimbarea chiar și impusă (cum ar fi cazul persoanelor disponibilizate în timpul pandemiei) este o șansă de schimbare în bine. Este posibil ca unele dintre persoanele disponibilizate în timpul crizei COVID-19 să devină antreprenori de succes ca urmare a acestei situații”, spune el amintind de relansarea și pentru anul 2020 a programului Start-up Nation.

”Deci, aș recomanda persoanelor care sunt nevoite să reînceapă de la zero în carieră, după pandemie, să se gândească și la începerea unei afaceri”, sfîtuiește el.

Investiții de bun augur în pandemie

Deși recunoaște că este dificil să estimezi care vor fi cele mai bune investiții sau să recomanzi astfel de investiții, avocatul vorbește pentru cititorii SpotMedia.ro despre cîteva tendințe care se conturează pe piață.

”Vreau să menționez că cele de mai jos nu vor reprezenta nici previziuni ale unor astfel de investiții și nici recomandări pentru investiția la bursă. Ceea ce pot spune însă este trendul pe care îl observ, care în sine nu garantează că se va continua și în viitor”, subliniază acesta.

ADVERTISING

În ceea ce privește investițiile în următoarea perioadă, el menționează imobiliarele și tehnologia.

”Consider că investițiile în aceste două sectoare se califică drept unele dintre cele mai profitabile în următoarea perioadă. Dacă investițiile în imobiliare sunt destul de ușor de înțeles, investițiile putând fi efectuate direct în active imobiliare sau în societăți având ca obiect dezvoltările imobiliare, aș menționa că oricine poate investi în tehnologie atât prin achiziția de acțiuni sau obligațiuni emise de societăți de tehnologie din România sau din afara țării, dar și prin platforme de tip crowdfunding în companii de tehnologie, care oferă randamente anuale foarte bune, cu mult peste cele mai bune dobânzi bancare, de peste 15%. Aceste platforme de crowdfunding permit și investiția de sume mai mici de până la 2.000-3.000 EUR”, dezvăluie acesta.

Investiția la bursă: Deși facilă, necesită o strategie

”În ceea ce privește investiția la bursă, eu rămân un susținător al acestor investiții și al dezvoltării pieței de capital din România în general, care consider că este cheia pentru o dezvoltare accelerată a României, prin crearea de valoare și dezvoltarea societăților antreprenoriale românești. Investiția la bursă este extrem de facilă, în ciuda aparențelor, iar acum societățile de servicii de investiții financiare (SSIF) oferă platforme online prin intermediul cărora poți investi de pe calculator sau de pe telefon”, explică Günay Duagi.

”Trebuie să atrag însă atenția că deși investiția pe bursă este facilă, investitorii trebuie să fie foarte atenți la instrumentele în care investesc (acțiuni, obligațiuni, produse complexe, produse structurate etc.), să își facă o strategie de investiții apelând la un specialist și investițiile să fie aliniate cu gradul de risc pe care vor să și-l asume (mic, mediu sau ridicat)”, completează el.

Astfel, deși nu se întâmplă foarte des, investițiile la bursă pot duce la o pierdere completă a sumei iar unele tipuri de investiții pot duce chiar la pierderea unei sume mai mari decât cea investită (din cauza efectului de levier), spune Günay Duagi.

Avocatul spune că există însă mecanisme de protejare a investiției (de tip stop loss).

”Recomandarea mea este ca înainte să cumpere prima acțiune pe bursă, persoanele interesate să facă un research și să apeleze la profesioniști. Vestea bună este că, urmare a implementării și în România a legislației MiFID II, clienții de retail sunt mai bine informați atât pre-contractual cât și contractual și protejați chiar prin prevederile legale”, conculzionează specialistul.

Citește și:

Cum a schimbat pandemia regulile în economie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇