Parlamentul a adoptat o nouă lege pentru GPL

Parlamentul a adoptat o nouă lege pentru GPL
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, ca for decizional o lege care vizează introducerea pe piaţă a Gazului Petrolier Lichefiat (GPL) în calitate de combustibil auto.

S-au înregistrat 217 de voturi „pentru”, 29 de voturi contra şi 5 abţineri.

Proiectul defineşte drept gaz petrolier lichefiat – gazul lichefiat de joasă presiune de origine petrolieră, sintetică sau biologică, care poate fi depozitat şi/sau manipulat în fază lichidă în condiţii moderate de presiune şi la temperatura mediului ambiant, constând predominant din propan şi butani, cu proporţii mici de alţi compuşi, inclusiv propenă, butene şi pentane/pentene, denumit în continuare GPL.

„Se admite comercializarea către consumatorul final numai a GPL care corespunde cerinţelor şi metodelor de încercare prevăzute în Standardul Român SR EN 589 – Carburanţi pentru automobile – GPL – Cerinţe şi metode de încercare.

ADVERTISING

În perioada 1 mai - 30 septembrie, se permite comercializarea către consumatorul final doar a GPL clasa C, în conformitate cu Standardul Român SR EN 589 - Carburanţi pentru automobile - GPL - Cerinţe şi metode de încercare.

În perioada 1 octombrie - 30 aprilie, se permite comercializarea către consumatorul final doar a GPL clasa A, în conformitate cu Standardul Român SR EN 589 - Carburanţi pentru automobile - GPL - Cerinţe şi metode de încercare", prevede un amendament adoptat.

România se găseşte în situaţia în care standardul existent permite furnizarea pe piaţă de GPL de calitate inferioară, inadecvat la condiţiile climatice ale ţării noastre şi chiar şi acest standard foarte permisiv se aplică voluntar.

"Utilizarea unui astfel de combustibil poate duce la un timp de trecere îndelungat la modul de funcţionare GPL a motorului, imposibilitatea funcţionării în modul GPOL din cauza presiunii joase de vapori, creşterea emisiilor de CO2, deteriorarea componentelor sistemului GPL şi la apariţia emisiilor cancerigene datorate conţinutului ridicat de 1,3 butadienă", se arată în expunerea de motive a legii.

ADVERTISING

Legea merge la promulgare.

Amintim că şase oameni au murit și 52 au fost răniți, în august 2023, în cele două deflagrații izbucnite la o stație ilegală de GPL din comuna Crevedia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇