Parlamentul a adoptat noua rovinietă „TollRO”, plătită în funcție de distanță și de norma de poluare

Parlamentul a adoptat noua rovinietă „TollRO”, plătită în funcție de distanță și de norma de poluare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aplicarea unor noi tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Legea merge acum la promulgare.

Măsurile intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, fiind aplicabile tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate, cele pentru transportul de persoane, transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Rovinieta va fi aplicată în funcţie de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO), dar şi durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, care va cuprinde durata de parcurs, cât şi cea de staţionare.

Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al tarifului de utilizare, cu vehiculele de transport marfă.

Noutăţile TollRO

Rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România şi este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni.

ADVERTISING

Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful pentru 12 luni.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, rovinieta va fi aplicată pe toată reţeaua de drumuri naţionale cu excepţia sectoarelor de DN aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ ieşire în/din acestea.

Tariful va fi aprobat prin ordin al ministrului Transporturilor.

Responsabilitatea deţinerii rovinietei valabile va reveni în exclusivitate utilizatorilor.

Scutiri de la plată

De la plata rovinietei, vor fi exceptate vehiculele deţinute în proprietate sau folosite de unităţile MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acesteia, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgentă, CNAIR şi subunităţile acesteia, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România.

ADVERTISING

În plus, excepţie vor face şi vehiculele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte, cele folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate, cele autorizate pentru efectuarea transportul şcolar şi cele de tip ambulanţă deţinute de autorităţi/entităţi publice.

De asemenea, utilizatorii vehiculele care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecţie civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop beneficiază de scutire pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România, pe baza solicitării transmise CNAIR de Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Înregistrarea în format electronic a informaţiilor privind achitarea rovinietei, gestiunea datelor privind vehiculele pentru care aceasta a fost achitată, monitorizarea şi controlul achitării rovinietei prin intermediul mijloacelor tehnice se va face printr-un sistem informatic, care va fi denumit generic SER”, mai arată sursa citată.

ADVERTISING

Cum se încasează TollRO

CNAIR este entitatea desemnată să perceapă şi să încaseze TollRO.

Pentru colectarea TollRO, se introduce sistemul de tarifare rutieră electronică în România (STRR). Acesta este interoperabil cu sistemele de tarifare rutieră electronică din celelalte state membre ale UE prin intermediul SETRE, complementar STRR.

"TollRO se stabileşte în funcţie de un tarif unitar şi de distanta parcursă pe un sector de drum din domeniul SETRE România exprimată în unităţi întregi de kilometri.

Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii şi un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii şi cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic, în conformitate cu Directiva 1999/62/CE.

TollRO se calculează prin înmulţirea tarifului unitar cu distanţa parcursă", se precizează în proiectul de lege.

TollRO poate fi achitat:

  • în baza unui contract încheiat de un utilizator SETRo cu un furnizor SETRo;
  • în baza unui tichet de rută cu o singură trecere, emis prin intermediul aplicaţiilor informatice interconectate cu STRR (tichetul de rută se achită anterior efectuării trecerii);
  • prin aplicaţie mobilă pusă la dispoziţia utilizatorilor cu titlu gratuit de CNAIR.

Aplicaţia mobilă poate fi utilizată pentru vehiculele înmatriculate în România. Extinderea utilizării aplicaţiei mobile pentru vehiculele înmatriculate în alte state se stabileşte prin ordin al ministrului Transporturilor.

TollRO se stabileşte în lei.

Cât e amenda

"Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.

În scopul descurajării circulaţiei fără rovinieta valabilă, amenda prevăzută la alin. (1) se stabileşte între un minim, reprezentând dublul rovinietei pentru 12 luni, şi un maxim, reprezentând de patru ori rovinieta pentru 12 luni", se menţionează în proiect.

În cazul în care a fost constatată neplata TollRO, utilizatorii au obligaţia de a plăti CNAIR şi un tarif compensatoriu.

Cuantumul tarifului compensatoriu este: de o sută de ori valoarea TollRO datorat, dar nu mai mult de 1.000 de lei, în situaţia în care se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România (în acest caz valoarea TollRO achitată necorespunzător nu se restituie), de 2.000 de lei, în situaţia în care nu se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇