Miercuri va fi finalizat pachetul fiscal, care va conține toate măsurile pentru reducerea deficitului bugetar – reduceri de cheltuieli, amânări de investiții, inclusiv modificarea de TVA. Măsurile vor fi cuprinse într-o „ordonanță trenuleț” și coaliția va decide modalitatea în care vor fi adoptate, fiind luată în calcul și asumarea răspunderii guvernului. Potrivit vicepremierului Dragoş Anastasiu, pachetul final de măsuri este stabilit după discuții cu finanțatorii – Comisia Europeană, dar și agențiile de rating.
Anastasiu a precizat că suntem cu spatele la zid, pentru că pe 7 iulie trebuie să avem un pachet de măsuri adoptat, trecut printr-o legiferare. În caz contrar, riscăm scăderea ratingului de ţară la junk, ceea ce ne-ar putea pune în poziția Greciei din 2010.
„Mâine sau poimâine probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanţatorii noştri şi atunci vom ieşi cu întreg pachetul fiscal, cred că şi în secunda asta în care noi vorbim se discută cu finanţatorii noştri şi vom ieşi cu acest pachet”, a spus Dragoş Anastasiu, marți, la Digi 24.
El a precizat că finanţatorii sunt Comisia Europeană în primul rând, dar se discută şi cu toate agenţiile de rating, care urmează în curând să evalueze România.
- Val de proteste ale bugetarilor din toată țara: Ni se taie sporul, dar pensiile speciale rămân! (Foto & Video)
- Ziua 3 de proteste. Bugetarii de la Finanțe, ANAF, PMB, Apele Române și instanțe, în revoltă generală: "N-o să venim la muncă în ziua în care se dau salarii, pensii, n-o să venim!"(Foto)
„Aşteptăm mâine pachetul fiscal, este un pachet mai larg, o să fie o ordonanţă iarăşi denumită 'trenuleţ', cu multe lucruri pe care le vom decide final. Cred că mâine va fi decizia finală şi veţi vedea atunci cu ce ieşim. Din păcate, cu foarte puţin timp de consultare, cu foarte puţin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zi din punct de vedere timp. Pe 7 iulie, noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare.
Că se cheamă ordonanţă, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliţia de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agenţiile de rating vin în România şi nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm şi care se cheamă scăderea rating-ului de ţară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investiţiilor. Asta este scenariul Grecia 2010”, a menţionat Anastasiu.
Vicepremierul a dat asigurări însă că noi nu vom ajunge în junk.
„Acest guvern are acest prim obiectiv, să nu ajungem acolo. De asta venim şi spunem aşa. Şi dacă vreţi, stăm în faţa românilor şi le spunem. Ştim că este complicat, ştim că sunteţi cu toţii fiinţe umane.
Indiferent că sunteţi în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteţi profesori sau judecători şi ştim cât este de complicat pentru o fiinţă umană să fie în situaţia în care să dea ceva sau să îi se ia ceva. Elevi, şcolari, studenţi, sindicalişti şi aşa mai departe.
Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înţelegem cât de complicat este pentru fiecare fiinţă umană să intrăm în acest tip de dialog: ştiţi că de mâine, de poimâine, va trebui să reduceţi cu 3%, 5%, 10% veniturile voastre.
Asta este un moment complicat. Vă imaginaţi că niciun guvern, niciun politician, niciun vicepremier nu-şi doreşte să intre într-un astfel de mandat cu tăieri”, a explicat Dragoş Anastasiu.
Întrebat dacă în acest pachet va fi inclusă și creșterea TVA, Anastasiu a spus: „TVA face parte din acest pachet. Fără doar și poate”.
El nu a precizat însă când și cum va crește această taxă.
„Am spus că face parte TVA din acest pachet. Haideți să așteptăm până mâine și vom vedea cum anume. Domnul prim-ministru ne-a spus că vom avea - și așa scrie în în programul de guvernare - două praguri, n-o să mai avem trei, deci, prin urmare, vor fi mișcări acolo. Haideți să vedem mâine sau cel târziu poimâine, cum va arăta pachetul final”, a mai spus el.