Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol, a anunţat sâmbătă ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior Péter Szijjártó pe pagina sa oficială de socializare.
Conform MTI, citată de News.ro, Péter Szijjártó a scris: Uniunea Europeană introduce plafonarea preţului petrolului, cu toate că ar fi timpul ca Bruxelles-ul să îşi dea seama că aceste măsuri şi altele similare afectează cel mai mult economia europeană.
În opinia lui Péter Szijjártó ar fi necesară creşterea cantităţii resurselor energetice, ceea ce ar reduce preţurile.
“În timpul negocierilor privind plafonarea preţului petrolului, am luptat mult pentru interesele Ungariei şi, în final, am reuşit: Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului petrolului” – a subliniat el.
Ministrul a adăugat că, prin această decizie, s-a reuşit încă o dată protejarea securităţii energetice a Ungariei.
O derogare s-a acordat Ungariei și pentru gaze. În luna octombrie, premierul maghiar Viktor Orban a anunțat că la summitul UE de la Bruxelles s-a ajuns la un acord conform căruia orice plafon viitor al UE impus prețului gazelor nu se va aplica acordurilor pe termen lung de furnizare, precum acordul pe 15 ani pe care Ungaria îl are cu Gazprom.
„Am primit o scutire de la plafonul prețului la gaz, astfel încât, să nu pericliteze securitatea aprovizionării cu gaz a Ungariei”, a informat, la acel moment, într-o postare pe Facebook Viktor Orban.
Guvernele Uniunii Europene au convenit, joi, asupra unui plafon de 60 de dolari pe baril pentru petrolul maritim rusesc, o idee a naţiunilor Grupului celor Şapte (G7), cu un mecanism de ajustare pentru a menţine plafonul la 5% sub preţul pieţei, arată un document văzut de Reuters.
Ţările UE s-au certat zile întregi pe marginea detaliilor, Polonia făcând eforturi pentru ca plafonul să fie cât mai scăzut posibil, pentru a reduce veniturile Rusiei din vânzarea combustibilului fosil.
Propunerea iniţială a G7 de săptămâna trecută a fost pentru un plafon de preţ de 65-70 de dolari pe baril, fără mecanism de ajustare.
Întrucât ţiţeiul rusesc din Urali a fost deja tranzacţionat mai jos, Polonia, Lituania şi Estonia au respins acest nivel ca nerealizarea obiectivului principal de a reduce capacitatea Moscovei de a-şi finanţa războiul din Ucraina.
”Plafonul de preţ este stabilit la 60 de dolari, cu o prevedere care să îl menţină cu 5% sub preţul pieţei pentru ţiţeiul rusesc, pe baza cifrelor AIE”, a spus un diplomat al UE.