Ministrul Barbu, fan Ceaușescu, mai pregătește o tulburare pentru economia de piață: Plafonare pentru produsele românești

Ministrul Barbu, fan Ceaușescu, mai pregătește o tulburare pentru economia de piață: Plafonare pentru produsele românești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susţine că în acest an se va aplica o limitare a adaosului comercial la produsele româneşti.

Aşadar, Guvernul pregăteşte o nouă plafonare, după cea pentru adaosul la produsele alimentare de bază.

„Sigur că îl vom vedea anul acesta, se lucrează la acest proiect. În momentul de faţă ştim foarte bine că ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial a fost prelungită de către Parlamentul României până pe 31 decembrie – şi le mulţumesc colegilor pentru că şi astăzi vedem o scădere a inflaţiei şi astăzi vedem, din datele Institutului Naţional de Statistică, că indicele preţului de consum a scăzut pe cele 21 de alimente de baze din ordonanţa pe care noi am dat-o în Guvernul României, cu procente între 8 şi peste 30%”, a precizat Barbu, la finalul şedinţei de guvern de joi.

ADVERTISING

„Se lucrează, nu voi da drumul la acest act normativ până când toţi factorii implicaţi - vorbim aici de zona de retail, vorbim de procesatori, vorbim de Consiliul Concurenţei – nu ne vom pune de acord cu acest act normativ. Sigur, când vom finaliza acest act normativ, va fi prima conferinţă pe care Ministerul Agriculturii o va pune în cadrul ministerului şi va pune la dispoziţie presei din România”, a completat Barbu, citat de News.ro.

Documentul nu ar putea fi aprobat până la sfârşitul lunii iunie. Totuşi, există şi „o variantă de aprobare prin ordonanţă, apoi să fie transmis către Parlament pentru aprobare”, a conchis vag ministrul PSD.

ADVERTISING

Aceste măsuri de plafonare pot avea însă efecte adverse în piaţă.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a avertizat că orice plafonare e ineficientă şi produce distorsiuni.

"Am observat aşa numitul „waterbed effect" (efectul patului cu apă), adică o reducere a preţurilor produselor cu adaos comercial plafonat şi o majorare a preţurilor celorlalte produse", spunea ieri Bogdan Chirițoiu.

Cu alte cuvinte, la fel ca o saltea cu apă, când ne așezăm pe o parte, cealaltă crește, pentru că apa trebuie să-și facă loc. La fel, dacă într-o parte au scăzut prețurile în mod forțat, atunci au crescut în alta.

ADVERTISING

„Pentru categoriile de produse la care este limitat adaosul comercial, ignorăm sau obligăm companiile să ignore realitatea economică și atunci forțăm aceste companii să aleagă alte produse în costul cărora să pună aceste costuri suplimentare. Ccosturile care în mod normal ar fi intrat în acele prețuri trebuie să-și găsească loc în altă parte și atunci prețurile cresc pentru alte categorii de produse”, spune profesorul de economie Christian Năsulea, pentru ProTV.

Dar să nu uităm că ministrul Barbu s-a arătat nostalgic după regimul comunist:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇