Lovite de sancțiunile occidentale, companiile rusești aleg yuan-ul - Analiză Les Echos

Lovite de sancțiunile occidentale, companiile rusești aleg yuan-ul - Analiză Les Echos

Penalizate de sancțiunile occidentale și în special de decizia de a tăia băncile Rusiei din rețeaua Swift, companiile rusești apelează masiv la yuani pentru a-și deconta contractele comerciale.

În umbra sancțiunilor internaționale, încă de la începutul invaziei Ucrainei, un număr tot mai mare de companii rusești caută o alternativă la euro și dolar, scrie Les Echos. Asta, mai ales pentru că o mare parte a băncilor lor sunt tăiate de la rețeaua de plăți interbancare Swift.

Acum afaceriștii ruși se îndreaptă din ce în ce mai mult spre Beijing și moneda chineză, potrivit unui sondaj realizat de cotidianul de afaceri rus Kommersant în rândul mai multor bănci importante din Rusia.

ADVERTISING

Cifrele prezentate de Kommersant vorbesc de la sine. În martie, rezumă cotidianul rus, „unul din trei conturi în valută create în martie era în moneda chineză”.

Situații diferite la unitățile bancare rusești

Cifra menționată anterior este o medie, însă lucrurile diferă în funcție de bancă. Astfel, doar în luna martie, numărul de conturi în yuani deschise la Bank Saint Petersburg a crescut de 3.5 ori, în timp ce numărul de contracte comerciale cu decontare în moneda chineză s-a dublat.

În mod similar, de la începutul anului, suma totală în yuani a crescut de 8 ori la Tinkoff Bank și de 4 ori la MTS Bank. Aceeași situație la Banca Uralului pentru Reconstrucție și Dezvoltare (URBD).

ADVERTISING

Toate sectoarele implicate

Având în vedere sancțiunile occidentale, un număr tot mai mare de companii rusești consideră că „plățile în yuani sunt mai sigure și mai previzibile”, rezumă Kommersant.

Preferința pentru moneda chineză se manifestă în companiile din toate sectoarele economice, incluzând aici și pe cele care au o lungă istorie de colaborare cu China, dar care în mod tradițional preferau să folosească dolarul sau euro pentru plăți. Potrivit datelor de la Tinkoff Bank, dacă din totalul plăților din 2021, între 15 și 25% erau plățile efectuate către partenerii chinezi, acum sunt mai mult de 30%.

ADVERTISING

Toate sectoarele sunt în această situație, susțin cei de la Tinkoff Bank, citați de Kommersant. Mai mult, potrivit Bloomberg, care citează firma chineză de consultanță Fengwei Energy Information Service, mai multe companii chineze au folosit yuanul pentru a cumpăra cărbune rusesc. Vânzătorii ruși de țiței ar fi și ei deschiși la posibilitatea de a fi plătiți în yuani, la fel ca cei din industria siderurgică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇