Investițiile străine directe atrase de România în primul trimestru din 2025 s-au ridicat la doar 1,67 miliarde de euro, în scădere cu 32,6% față de nivelul de anul trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).
Acestea indică și o deteriorare accentuată a poziției externe a României, pe fondul balanței comerciale negative și a scăderii excedentului generat de servicii.
”Investițiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.672 milioane de euro (comparativ cu 2.481 milioane de euro în perioada ianuarie – martie 2024), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 2.979 de milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de -1.307 milioane euro”, relevă datele BNR.
Deficitul de cont curent – care ilustrează în esență poziția externă a României, respectiv intrările și ieșirile de capital – s-a situat la 7,6 miliarde de euro (circa 2% din PIB) în primele trei luni din 2025, în creștere cu 82,2% față de T1 2024.
În 2024, deficitul de cont curent al României a înregistrat un nivel record de 29,4 miliarde de euro, echivalentul a 7,5% din PIB.
A fost de departe cel mai mare deficit din regiune, România fiind întrecută anul trecut doar de Ucraina, țară a cărei economii este puternic afectată de război și care depinde de sprijinul extern. Polonia, spre exemplu, a avut un excedent de 0,8% din PIB în 2024.
”În perioada ianuarie-martie 2025, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 7,65 mld. euro, comparativ cu 4,2 mld. euro în perioada ianuarie-martie 2024. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,99 mld. euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 503 mil. euro, balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 140 mil. euro, iar balanța veniturilor secundare a adus o contribuție negativă de 1,09 mld. euro”, potrivit datelor Băncii Naționale.

Totodată, în perioada ianuarie – martie 2025, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane de euro, până la 205,4 miliarde de euro. În structură:
- datoria externă pe termen lung a însumat 156,9 mld. euro la 31 martie 2025 (76,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,2% față de 31 decembrie 2024;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2025 nivelul de 48,5 mld. euro (23,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% față de 31 decembrie 2024.
Citeşte integral articolul Investițiile străine directe s-au prăbușit în T1 – deficitul de cont curent atinge valori record de 7,5% din PIB pe Curs de Guvernare