Duminică, în prima zi de Paște, ţara noastră a înregistrat un record la exportul de energie electrică. Cel puţin, în perioada de după Revoluţie.
Mai exact, datele Transelectrica studiate de Economedia arată că România exporta 3.755 MW de energie electrică, adică jumătate din toată producția.
Recordul este și ca valoare brută (volum), dar și ca pondere din totalul producției.
Explicaţia este consumul intern foarte scăzut și aportul de energie ieftină, din surse hidro și eoliană.
Producția de energie totaliza la ora 13.21 circa 7.890 MW, în timp ce consumul era de 4.139 MW, astfel că 3.755 MW de energie electrică mergeau la export.
Din total, hidro aducea cel mai mare aport, de 2.775 MW, urmată de eoliene, cu 1.609 MW. Centrala nucleară de la Cernavodă producea 1.412 MW, în timp ce cărbunele doar 932 MW, gazul 643 MW, iar fotovoltaicele 495 MW.
Bursa de energie OPCOM arată că exporturile de energie ale României se împart între Bulgaria și Ungaria. În fiecare oră pleacă la bulgari 2.000 MW.
Datele Transelectrica analizate de Economica.net au arătat recent că în ianuarie România a fost exportator net de energie, pe toate granițele, cu excepția Ucrainei. Cea mai mare cantitate de energie a fost produsă în hidrocentrale, iar turbinele eoliene au produs mai mult decât centralele pe cărbune.