Dăianu: Războiul cu acest nenorocit de coronavirus nu s-a terminat. Impactul asupra economiei va fi sever și în 2021

Dăianu: Războiul cu acest nenorocit de coronavirus nu s-a terminat. Impactul asupra economiei va fi sever și în 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Războiul cu noul coronavirus nu s-a terminat, iar impactul asupra economiei este sever și va fi la fel și anul viitor, atrage atenția Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

Sfatul lui este ”să nu lăsăm politica să aducă mare durere acestei țări nu peste mult timp”.

„Una peste alta, să nu lăsăm politica să aducă mare durere acestei țări nu peste mult timp, să limităm stricăciunile, războiul cu acest nenorocit de coronavirus nu s-a terminat, impactul asupra economiei este sever, va fi sever și în 2021, chiar dacă vom avea o creștere a economiei, iar o corecție macroeconomică pentru România este inevitabilă și trebuie să o construim cu grijă și cu înțelepciune, nu trebuie să facem o corecție brutală, pentru că vom plonja noi economia, iarăși, într-o recesiune profundă”, a declarat Dăianu la Digi24.

ADVERTISING

Șeful Consiliului Fiscal spune că România a intrat în acest ”razboi” cu un buget care se baza oricum pe surse de venit firave și care avea deja deficite foarte mari.

Bugetul public este în continuare puternic afectat. Avem distorsiuni nu numai legate de o structură a economiei, avem diferențe mari de competitivitate din diferențe de salarii dintre oameni, dar avem și un regim fiscal profund inechitabil prin faptul că el nu promovează transparența, șansele egale. Sunt contributori care sunt onești, dar sunt și contributori care sunt de cealaltă parte”, explică Daniel Dăianu.

ADVERTISING

”Nu s-a dorit informatizarea ANAF. Se simt mulți cu musca pe căciulă”

Potrivit acestuia, este nevoie de creșteri de venituri la buget, dar asta nu înseamnă neapărat taxe și impozite, care sunt neavenite în condiții de declin al economiei și de fragilitate.

În opinia lui, un mod eficient de a crește veniturile este informatizarea.

Pandemia nu ne vizitează ca unic eveniment extrem. Vor urma poate și altele de aceeași factură. Omenirea este descoperită și nu a învățat suficient. (Poate asiaticii sunt mai experimentați și nu au avut memorie scurtă). Dacă vom fi vizitați și de alte evenimente extreme, ce vom face? Vom rămâne cu aceleași venituri fiscale, care sunt extrem de mici? De aceea, ar fi nevoie de creșterea veniturilor fiscale.

ADVERTISING

Cum s-ar putea face asta? De pildă, prin informatizare. La noi nu s-a dorit informatizarea ANAF-ului. De ce s-a putut face în Polonia, în Bulgaria? Ei și-au crescut astfel veniturile la buget cu 2-3 procente. Cu ce atentează la libertate declararea averilor, această transparență care ar trebui să guverneze toate domeniile? Nu există o discuție onestă la noi, pentru că sunt mulți care se simt cu musca pe căciulă, vor să rămână lucrurile așa cum stau”, consideră Daniel Dăianu.

În ceea ce privește cheltuielile, președintele Consiliului Fiscal avertizează că nu trebuie să ne întindem mai mult decât ne este plapuma.

Noi ce vrem este să nu creștem cheltuieli permanente, să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma. Nu poți să-ți asumi în mod responsabil o creștere cu 40 la sută a punctului de pensie. Eu sper că nu se va inversa această decizie, care a fost luată cu dificultate, de a crește pensiile cu 14 la sută”, a adăugat Daniel Dăianu, referindu-se la intenția parlamentarilor de a modifica ordonanța de rectificare bugetară și de a reintroduce creșterea pensiilor cu 40 la sută.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇