Costul economic al migrației pentru România este estimat la peste 700 de miliarde de euro

Costul economic al migrației pentru România este estimat la peste 700 de miliarde de euro

După un comentariu lăsat pe LinkedIn privind un articol legat de numărul record de români care candidează la alegerile locale din Danemarca, am fost provocat de Stefana Todica să contribui pentru Știrile ProTv cu un punct de vedere privind acest fenomen, din ce în ce mai pregnant.

Eu unul numesc acest fenomen “Bianca Andreescu – Emma Răducanu”. Și definesc acest fenomen astfel: din ce în ce mai mulți români, și din ce în ce mai tineri, au succes în țările lor de adopție, fie că se află la prima generație care a emigrat acolo, fie că sunt născuți acolo. Însă România, în ansamblu, cu un ochi râde și cu unul plânge.

Am fost întrebat de ce pleacă românii acolo și de ce, recent, alți și alți români spun că vor să plece. Perioadele tulburi prin care trece țara noastră, cvasi-neguvernată de luni bune, sunt și la aceste vremuri un factor determinant.

Dar instabilitatea politică nu este singurul factor. Practic, nu există un factor unic și fiecare familie de concetățeni care emigrează are motivele proprii. Dacă ar fi să combinăm toți factorii determinanți într-un “super-factor”, acesta ar fi: calitatea vieții.

Ar putea suna generic, prea vag poate și tocmai de aceea Comisia Europeană a compus acest indicator dintr-un set de 10 sub-indicatori, sub numele simplu de “Calitatea Vieții”.

De asemenea, ONU măsoară calitatea vieții printr-un alt indicator: Indicele Dezvoltării Umane (EN. Human Development Index).

I. Cum punctează România la calitatea vieții, conform metodologiei Comisiei Europene?

Pentru a putea evalua România la nivel european, prin prisma nivelului de calitate a vieții, este necesară o trecere prin cei 10 sub-indicatori:

1. Condiții materiale de trai (dimensiunea economico-financiară a vieții: venit disponibil, riscul de sărăcie, calitatea locativă etc.); din păcate, la ultima măsurătoare pe acest indicator (2019) eram pe ultimul loc în Uniunea Europeană;

2. Angajarea în muncă, ușurința găsirii unui loc de muncă, respectiv productivitatea în muncă; și aici România se clasa pe ultimele locuri, la nivel de UE.

3. Calitatea și siguranța sistemului de sănătate

Deși speranța medie de viață la naștere din România nu este atât de departe de media europeană, țara noastră pierde la calitatea si accesibilitatea serviciilor medicale publice, cel mai probabil, un principal factor care împinge românii să emigreze. Am selectat de pe site-ul Eurostat un grafic ce reprezintă procentul de pacienți care nu au beneficiat de servicii medicale de calitate. Românii sunt printre cei mai nemulțumiți.

Procentul de pacienți care nu au beneficiat de servicii medicale de calitate pentru țările UE, sursa Eurostat.

4. Educația

Nici aici nu suntem prea departe de ultimul loc din Europa (incluzând chiar și statele non-UE!); imaginea de mai jos clasifică statele europene în funcție de procentul populației 25-64 ani cu diplomă de studii superioare.

Procent al populației 25-64 ani cu diplomă de studii superioare pentru țările europene, sursa Eurostat.

5. Calitatea timpului liber (En. „leisure”)

România se clasează pe la mijlocul clasamentului atunci când vine vorba de nivelul de satisfacție adus de activitățile recreative.

6. Calitatea interacțiunilor sociale

Aici m-a frapat o componentă a acestui sub-indicator: „Procent din populație care nu are la cine să apeleze pentru ajutor non-material”; din păcate, deși suntem sociabili, nu prea avem un spirit de într-ajutorare, între noi românii (poate doar după ce emigrăm); imaginea de mai jos evocă acest fapt.

Procent din populație care nu are la cine să apeleze pentru ajutor non-material, țările europene.
Sursa: Eurostat

7. Siguranța economică și integritatea fizică

În țara noastră, siguranța economică e problematică. La procentul de populație care ar avea dificultăți în cazul unei situații negative neprevăzute, în 2018, România se afla printre ultimele din Europa. În România, 46% din populație are astfel de probleme.

Mai îngrijorător este faptul că acest procent este mai mare decât în trecut (42% în 2008 – în plină criză financiară!).

8. Buna guvernare și activismul

Această componentă include încrederea în autorități, participarea la vot, nivelul la care guvernanții pot fi trași la răspundere (EN. “Accountability”), respectarea drepturilor omului etc.

Paradoxal poate, acesta este unul din puținii sub-indicatori unde România nu este pe un loc codaș. Ne aflăm undeva pe la mijlocul clasamentului.

9. Prezervarea naturii și calitatea parametrilor vieții (Ex. poluarea)

O influență majoră o au tăierea agresivă de păduri, inundațiile, respectiv poluarea marilor orașe; iar când vine vorba de poluarea marilor orașe, determinată prin cantitatea de particule toxice la care sunt expuși locuitorii acestora, România are printre primele cele mai expuse populații.

Nivelul de expunere la particule (poluante), țările europene, 2010 vs. 2019. Sursa: Eurostat

II. Cum stă România în ierarhia ONU – Indicele Dezvoltării Umane

Pentru a înțelege exact metodologia, trebuie enunțat cum fundamentează ONU acest indicator – IDU: “a fost creat pornind de la premisa că oamenii și potențialul lor de dezvoltare ar trebui să fie criteriile esenţiale pentru evaluarea dezvoltării unei țări, nu numai creșterea economică.”

IDU măsoară dimensiunile cheie ale dezvoltării umane: o viață lungă și sănătoasă, educație de calitate și un nivel de viață decent.

IDU este calculat ca medie geometrică a indicilor normalizați pentru fiecare dintre cele trei sub-dimensiuni menționate.

Dimensiunea de sănătate este evaluată prin speranța de viață la naștere. Dimensiunea de educație este măsurată prin media anilor de școlarizare pentru adulții cu vârsta de peste 25 ani, respectiv anii estimați de școlarizare pentru copiii de vârstă școlară. Dimensiunea standardului de viață este măsurată prin venitul național brut pe cap de locuitor.

Tot în definiția IDU: “acesta poate fi, de asemenea, utilizat pentru a evalua calitatea deciziilor politice”, mai ales în situația în care două țări cu același nivel de Venit Național Brut pe cap de locuitor pot avea standarde diferite de calitate a vieții.

Îmi aduc aminte că circula recent ideea că România e pe cale să depășească Ungaria și va depăși Polonia, la PIB / locuitor.

Ei bine, poate că România punctează bine la PIB/capita, dar nu și la un indicator care își propune să măsoare mai în profunzime calitatea vieții – cum este IDU. România este pe locul 49 în lume, vecină cu Muntenegru și Palau, și sub Polonia și Ungaria.

III. Ce pierde România cu fiecare familie ce alege să emigreze?

Până la consecințele clasice și cunoscute, primul punct care îmi vine în minte este inovația.

Cu fiecare cohortă de români care pleacă, pierdem și oameni foarte bine pregătiți, inteligenți și creativi, oameni care, în loc să creeze valoare adăugată aici, o fac în alte țări.

Exemplele sunt multiple, de la români care au reușit în business, precum Daniel Dines cu UiPath, în sport Bianca Andreescu sau chiar politică, de exemplu Roxana Mărăcineanu, ministru al Sportului în Franța.

Apoi, costul economic care este imens.

România are oficial 3,2 milioane de emigranți, doar în spațiul UE. La un calcul simplu și estimativ, considerând că 86% lucrează (adulți cu vârsta între 19-64 ani), costul economic nominal al României este: 3,2 mil. x 86% x €1.160 lună x 12 luni = ~ € 38 mld. pe an.

Aceasta este valoarea economică nominală, potențial produsă de românii plecați, dacă ar fi rămas în țară și ar lucra pe un salariu mediu brut pe economie de aprox. €1.160/lună.

Din această sumă, taxele pe muncă cuvenite statului, de 47,25% ar cumula aprox. € 18 mld. pe an. La aceștia se mai adaugă alte câteva miliarde de euro din TVA pentru banii potențial cheltuiți.

În cei 47,25% am inclus CAS 25%, CASS 10%, Asigurare Muncă 2,25%, Impozit Venit 10%. Pentru simplitatea calculului am renunțat la excepții sau deduceri.

Cifra de 3,2 milioane de emigranți români, procentul de 86% al celor apți de muncă (vârsta 19 – 64 ani), respectiv salariul mediu de €1.160 / lună sunt preluate de pe Eurostat, INS, respectiv CNP.

Iar, pentru că vârsta medie a emigrantului român este, conform OCDE, de aprox. 39 ani, asta înseamnă, la un calcul simplificat, că România are un cost de oportunitate de cel puțin 715 miliarde de euro până cei 3,2 mil. români ies la pensie.

Valoarea reprezintă suma veniturilor anuale potențiale, luând în calcul evoluția salariului mediu brut prognozată de CNP până în 2025, ulterior crescut cu 3% p.a.

Veniturile sunt denominate în euro (curs estimat CNP până în 2025 și apoi cu devalorizare anuală a leului de 1%), ale tuturor celor ce muncesc în prezent în afară și până aceștia vor ajunge la pensie, adică pe întinderea a 26 ani în medie.

Metoda de calcul este valoarea prezentă a sumelor anuale (NPV), actualizate cu o rată de discount de 6% (randament titluri de stat maturități lungi).

Ca un panaceu poate, România recuperează prin remiteri în jur de 6,5 miiarde de euro an, cifra oficială pentru 2020, conform Băncii Mondiale. Până la cei 38 de miliarde de euro mai e cale lungă.

Un alt cost major este și cel socio-demografic. Cu fiecare familie de oameni tineri care pleacă din România, raportul dintre pensionari și cei care muncesc și din ale căror taxe se plătesc pensiile, acest raport se agravează. Voi dezvolta acest aspect într-un articol dedicat.

IV. La final, după ce am enumerat câteva din cauze, câteva din implicații și costuri pentru România, ar fi de enumerat poate câteva posibile soluții prin care România să reverseze acest trend, să convingă românii plecați să revină pe plaiurile natale

Nu consider că dețin adevărul absolut și ca atare mă rezum la câteva idei, mai mult decât evidente și care reies și din motivele enumerate la începutul acestui articol.

Înainte de toate, cred că un guvern care dorește în mod autentic să adreseze situația ar trebui realmente să dezvolte canalele de comunicare cu diaspora. Trebuie să comunice autentic și profund cu românii, să îi întrebe ce i-ar convinge să se întoarcă și să implementeze în programele de guvernare nevoile acestora.

România nu are voie să rateze obiectivele asumate prin PNRR. Trebuie să refacem din temelii sistemul sanitar – care și-a arătat limitele din nou în această pandemie.

Educația trebuie reformată și modernizată, adaptată unui context care geme de competențe digitale și de inovație. Și să nu uităm toți acei kilometri de autostradă promiși, respectiv reabilitarea infrastructurii feroviare.

Statul Român, prin autoritățile sale, trebuie, de asemenea, să refacă încrederea cetățenilor săi în instituțiile sale care au contact direct cu aceștia: poliție, jandarmerie și toate celelalte categorii de funcționari publici.

Pentru că, până la a adresa toate cauzele migrației masive a populației sale, România trebuie să restaureze relația de încredere cu cetățenii săi și să respecte contractul social cu aceștia.

Autor: Andrei Buruiană, project-e.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇