Angajații Petromidia primesc 3.000 de lei pentru facturi și o creștere salarială de 1.500 de lei, după un protest spontan

Angajații Petromidia primesc 3.000 de lei pentru facturi și o creștere salarială de 1.500 de lei, după un protest spontan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Angajaţii Rafinăriei Petromidia au făcut un protest spontan marţi dimineaţă şi au ajuns la un acord cu conducerea companiei Rompetrol. Astfel, muncitorii au primit câte 3.000 de lei, reprezentând compensarea facturilor pentru lunile de iarnă, iar de la 1 martie vor beneficia de o creştere salarială de 1.500 de lei.  

Peste 300 de angajaţi au protestat în curtea rafinăriei, fiind nemulţumiţi că au fost amânate negocierile pentru creşterile salariale. Activitatea rafinăriei nu a fost afectată de acest protest.

“Oamenii nu vor să intre la muncă până nu finalizăm negocierea creşterilor salariale. Am fost în negocieri două luni şi ieri ne-am transmis să amânăm negocierile pentru februarie. Am informat oamenii, iar ei nu au mai vrut dimineaţă să intre la serviciu. Am solicitat o creştere de 1.500 de lei, dar nu era problema de sumă, trebuia să finalizăm, ori această amânarea i-a deranjat pe oameni”, a afirmat liderul de sindicat de la Rafinăria Petromidia, Petre Tancău, pentru News.ro. 

ADVERTISING

Ulterior, cele două părţi au căzut la pace, iar sindicalistul a venit cu vestea bună.

“Am semnat documentul cu administraţia, cu creştere salarială de la 1 martie de 1.500 de lei. Protestul a încetat. Le-am transmis oamenilor acest lucru. Astăzi, au primit 3.000 lei reprezentând compensarea facturilor din decembrie, ianuarie, februarie, câte o mie de lei pentru fiecare lună”.

Reacţia Rompetrol

Marţi după-amiază, Rompetrol a transmis că societatea a propus reluarea negocierilor colective în luna februarie a acestui an, dar a fost refuzată de muncitori.  

“În cursul acestei dimineţi, un grup de angajaţi de pe platforma Petromidia a refuzat să intre la lucru, solicitând majorarea salarială, în contextul desfăşurării negocierilor colective care au avut loc între societate şi reprezentanţii salariaţilor.

ADVERTISING

Având în vedere contextul economic actual şi lipsa de predictibilitate a pieţei produselor petroliere, societatea a fost de acord cu plata unei prime nete, în această săptămână, care să acopere inflaţia pentru perioada decembrie 2022 – februarie 2023 şi a propus reprezentanţilor salariaţilor reluarea negocierilor colective în luna februarie a anului următor. Această propunere a fost refuzată de reprezentanţii salariaţilor.

Precizăm că nu a fost afectată activitatea de producţie a rafinăriei Petromidia, nici livrările de produse petroliere către partenerii şi clienţii săi”, a precizat Rompetrol. 

ADVERTISING

Sursa citată a menţionat că a fost de acord cu mărirea salariilor de la 1 martie 2023, deşi demersul salariaţilor nu a respectat dispoziţiile legale. 

“Pentru a evita afectarea producţiei petroliere şi distribuţia produselor finite într-un context geopolitic extrem de nefavorabil şi de tensionat, în ciuda unui demers al salariaţilor care nu a respectat dispoziţiile legale, societatea a fost de acord, astăzi, să îşi asume majorarea salariilor în cuantumul solicitat de reprezentanţii salariaţilor, începând cu 1 martie 2023.

Conducerea companiei, împreună cu reprezentanţii Grupului KMG International (Rompetrol), poartă un dialog susţinut cu reprezentanţii sindicatelor de pe platforma Petromidia, pentru a găsi împreună o soluţie viabilă ambelor părţi şi a păstra dialogul social în cadrul legal aplicabil. Petromidia este cea mai mare rafinărie din ţară, cu importanţă strategică la nivel naţional şi regional.

În primele 9 luni ale anului, unitatea din Năvodari a produs aproximativ 3 milioane de tone de carburanţi, mare parte din cantitatea totală fiind direcţionată pe piaţa internă, pentru a face faţă cererii crescute şi pentru a preîntâmpina un deficit de produse petroliere în România”, a mai precizat Rompetrol.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇