Compania ClusterPower, înfiinţată în 2019, a început în luna iulie lucrările la cel mai mare centru de date din România şi primul centru de date de tip hyperscale din regiune, în localitatea Mischii, judeţul Dolj.
Centrul de date îşi propune să devină cel mai puternic punct de comunicaţii regional cu legătură prin fibră optică directă cu Frankfurt şi Amsterdam şi conexiune cu 750 de centre de date din lume.
Investiţia iniţială este de 172 milioane lei (36 milioane euro), din care suma 82 milioane de lei este asigurată printr-un ajutor de stat acordat anul trecut de Ministerul de Finanţe.
Diferenţa este acoperită din fondurile proprii ale companiei şi alte surse de finanţare.
Prima fază a proiectului presupune realizarea infrastructurii de utilităţi necesare funcţionării echipamentelor IT, incluzând turnarea fundaţiei, construirea centralei electrice şi a primei unităţi din cele cinci care vor dota centrul de date.
Lucrările primului modul sunt estimate să se încheie în decembrie 2021. În această etapă, pe şantier lucrează aproximativ 40 de persoane.
“(...) Avem alături de noi pe unii dintre cei mai prestigioşi şi experimentaţi ingineri şi furnizori de echipamente din lume, ceea ce ne întăreşte convingerea că investiţia noastră va fi un punct de referinţă în dezvoltarea României.
Echipele implicate în proiect provin din România, SUA, Germania, UK, Austria, Cehia şi centrele globale de suport aferente. Suntem abia la început, dar când vor fi încheiate primele faze ale construcţiei, ClusterPower va deveni cel mai mare furnizor de Cloud şi Compute din Europa de Est”, declară Cosmin Georgescu, fondator şi CEO ClusterPower.
Reamintim că Parlamentul European a decis înființarea Centrului Cyber al UE cu sediul la București.
Află mai multe detalii din interviul Bucureștiul va fi capitala europeană a securității cibernetice: Cum a câștigat România competiția și cine va gestiona fonduri europene de 4,5 mld euro