UE lucrează la tehnologii avansate pentru a detecta oboseala și comportamentul haotic al șoferilor

Cercetătorii din UE creează tehnologii avansate pentru a detecta semnele timpurii de oboseală și de comportament haotic al șoferilor.
UE lucrează la tehnologii avansate pentru a detecta oboseala și comportamentul haotic al șoferilor
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Carlo Polidori știe că, atunci când începe să își maseze ceafa în timp ce conduce, probabil a sosit momentul să ia o pauză. Acest gest este un semn că începe să obosească la volan.

Polidori, care este președintele Asociației profesioniștilor în domeniul siguranței rutiere din Italia, a șofat zeci de ani fără să conștientizeze acest obicei. L-a observat abia în 2022, când s-a alăturat unui proiect finanțat de UE pentru crearea unui dispozitiv electronic avansat care să verifice comportamentul conducătorilor auto.

Semne de moleșeală 

„Înainte, habar nu aveam că acesta era un semn că obosesc”, spune Polidori, a cărui asociație – cunoscută și ca AIPSS – promovează cele mai bune practici în domeniul siguranței rutiere.

AIPSS participă la un proiect de cercetare care a primit finanțare din partea UE pentru dezvoltarea unei modalități mai bune de a detecta momentele în care se instalează oboseala mentală și fizică la șoferi. Denumit FITDRIVE, acesta se întinde pe trei ani și jumătate și ar urma să se încheie în februarie 2025.

Echipa FITDRIVE, coordonată de Centrul Tehnologic ITCL din Spania, construiește tehnologie integrată în software-ul autovehiculului, care trimite alerte personalizate șoferilor atunci când aceștia trebuie să fie mai atenți la drum sau chiar să ia o pauză.

ADVERTISING

„Observăm starea fiziologică a conducătorului auto”, spune Polidori. „Analizăm când un șofer este apt să conducă și să acționeze și când nu.”

Deși tehnologia deja existentă în domeniu poate trimite alerte atunci când șoferii se abat de la banda de circulație sau conduc haotic, de cele mai multe ori, vorbim de un software integrat la bordul autovehiculelor care nu este adaptat fiecărui șofer.

Teste rutiere

Oboseala șoferilor este un factor care contribuie la 15-20% din accidentele rutiere grave, conform unui raport din 2021 al Observatorului european pentru siguranță rutieră.

Aproximativ 20.400 de persoane au murit în accidente rutiere în UE în 2023, potrivit Comisiei Europene. Deși această cifră reprezintă o scădere cu 1% comparativ cu 2022, Comisia afirmă că prea puține țări din UE sunt în grafic pentru atingerea obiectivului de înjumătățire a deceselor rutiere până în 2030. 

FITDRIVE este unul dintr-o serie de proiecte ale UE care caută modalități de a reduce numărul de decese rutiere în Europa. Cercetătorii cred că, cu tehnologia potrivită, oamenii pot fi impulsionați să conducă mai prudent.

ADVERTISING

Provocările cercetării încep cu un element de bază: identificarea momentului exact când șoferul devine obosit. Echipa FITDRIVE colectează astfel de date prin intermediul testelor pe grupuri de voluntari.

Până acum, voluntarii au condus pe un simulator auto și pe circuite închise din Italia și Spania, în condiții meteorologice diverse. Aceste teste s-au derulat în 2023.

Până la încheierea proiectului, planul este de a efectua teste în situații reale în Irlanda, Italia și Spania.

Informațiile colectate cu ocazia primelor două seturi de teste au provenit de la camere care urmăreau fețele șoferilor și de la căști pentru monitorizarea undelor cerebrale.

Datele vor fi integrate într-un algoritm care, combinat cu o brățară electrică, poate detecta momentul când un șofer începe să obosească. Brățara va măsura parametri cum ar fi frecvența cardiacă, tiparele de mișcare a brațelor și transpirația pentru a observa când un șofer devine obosit.

Algoritmul va continua să învețe și să se adapteze la fiecare șofer în parte.

Sistemul se autoreglează colectând permanent date pentru a construi un tablou al fiecărui șofer și a evalua riscurile în timpul unei sesiuni de condus. Astfel, poate detecta semnele individuale de oboseală, cum ar fi atunci când Polidori își atinge ceafa.

ADVERTISING

„Aceasta este marea diferență față de sistemele actuale menite să identifice oboseala”, spune Polidori. „Acest sistem se personalizează pentru fiecare șofer. Îi poate semnala probleme înainte ca acesta să le conștientizeze.”

Un sistem dus la următorul nivel

Tehnologiile actuale care pot recunoaște când un șofer conduce haotic sau se abate de la banda de circulație se bazează pe teste efectuate pe un număr mare de voluntari și pe un algoritm de tip universal pentru șoferi.

Fiecare persoană are însă un stil de șofat diferit, astfel că aceste metode nu sunt întotdeauna suficient de precise.

Proiectul are 10 parteneri din șapte țări, inclusiv Franța, Germania, Spania și Suedia. Printre participanți se numără și Advanticsys, o companie spaniolă specializată în senzori și software, dar și Asociația Europeană a Școlilor Auto. 

Tehnologia FITDRIVE ar putea fi utilă chiar și pentru autovehiculele autonome, care, deocamdată, vor necesita ca pasagerii să supervizeze operațiunile și să fie gata să preia controlul, la nevoie.

Pentru aceasta, o persoană din vehicul trebuie să fie vigilentă în momentele-cheie în loc să doarmă sau să citească. Un sistem ca FITDRIVE ar putea fi folosit la mașinile autonome pentru a monitoriza persoanele de la bord și a se asigura că sunt suficient de vigilente ca să intervină.

Transporturi mai sigure

Un alt proiect finanțat de UE și-a propus să asigure că șoferii de vehicule grele rămân vigilenți atunci când se află la volan.

Denumit i-DREAMS, proiectul s-a încheiat în aprilie 2023, după patru ani, și a dezvoltat o modalitate de a atenționa șoferii de camioane atunci când încep să conducă într-un mod nesigur. În 2020, vehiculele grele au fost implicate în 14% din totalul accidentelor rutiere soldate cu decese din UE.

Proiectul a reunit 13 parteneri din opt țări, printre care Austria, Belgia, Grecia, Slovenia și Țările de Jos, și au fost efectuate teste pe 600 de șoferi, în locuri situate în cinci țări.

Utilizând date colectate de la vehicule, de la șoferi și din mediul înconjurător, echipa de proiect a creat o determinare statistică a momentelor când șoferul avea situația sub control, iar dacă nu, îi trimitea o alertă audio prin intermediul unei aplicații pentru smartphone.

Când o persoană conducea prea aproape de vehiculul din față, în special când drumul era umed, se trimitea o alertă.

De asemenea, aplicația poate antrena șoferii să conducă mai bine. Pe durata proiectului, au fost acordate puncte șoferilor de teste în funcție de cât de bine conduceau.

„Semnalele audio au îmbunătățit calitatea condusului pentru șoferii de teste”, spune Tom Brijs, care a coordonat i-DREAMS și este profesor în cadrul departamentului de inginerie a traficului de la Universitatea Hasselt din Belgia. „Calitatea condusului s-a îmbunătățit și mai mult pentru acei șoferi care au fost antrenați în aplicație.”

Garanția asigurării

Această aplicație este deja utilizată de unele întreprinderi.

De exemplu, o societate de asigurări o utilizează pentru a monitoriza șoferii de camioane asigurați, în special în cazul transportatorilor cu o reputație proastă, potrivit lui Brijs.

Unele companii, îndeosebi cele cu rate ale accidentelor peste medie, au mai greu acces la asigurări la prețuri accesibile.

Aplicația i-DREAMS le permite acestor transportatori să obțină asigurare atât timp cât toți șoferii lor folosesc aplicația.

Producătorii auto ar putea utiliza, de asemenea, această tehnologie pe viitor pentru a verifica dacă șoferii care folosesc funcția de tempomat sunt cu adevărat vigilenți, în special în condiții periculoase.

„Trebuie să atenționăm șoferul să conducă mai sigur, în special acum că mașinile devin parțial autonome”, spune Brijs.

Articol scris de Tom Cassauwers

Cercetările menționate în acest articol au fost finanțate prin programul Orizont al UE. Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene.

Mai multe informații

Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇